Camelia Voiculescu: L-am cunoscut pe Bendei după declanşarea anchetei, nu am vorbit cu el

Camelia Voiculescu: L-am cunoscut pe Bendei după declanşarea anchetei, nu am vorbit cu el

Camelia Voiculescu a declarat miercuri la Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul de şantaj, că a participat la o întâlnire la care se afla Ioan Bendei, fost administrator al RCS&RDS, fără a şti cine este acesta, şi că l-a cunoscut doar după declanşarea anchetei.

Camelia Voiculescu, una dintre fiicele lui Dan Voiculescu şi preşedintele Intact Media Group, a fost audiată, miercuri, la Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul în care este judecată, alături de Sorin Alexandrescu, CEO Antena Group, pentru şantajarea lui Ioan Bendei, pentru a încheia un contract de retransmitere prin satelit a programelor Antena TV. Sorin Alexandrescu i-ar fi spus lui Bendei că dacă nu încheie contractul va fi făcută o anchetă jurnalistică în care se va arăta că în 2009 a semnat un contract de 3,5 milioane de euro cu firma preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir , pentru ca în schimb să obţină drepturile de transmise a unor meciuri din cadrul Ligii I.

La termenul de miercuri, Camelia Voiculescu a prezentat în prima fază evoluţia sa profesională şi a explicat că niciodată nu a condus în mod direct posturile de televiziune Antena şi că singura ei implicare în managementului acestora a fost făcută exclusiv în virtutea statului ei de acţionar majoritar.

Întrebată de instanţă despre majoritatea convorbirilor telefonice aflate la dosar, Camelia Voiculescu a spus că acestea "sunt scoase din context, nu au nicio legătură cu cauza şi se referă la altceva".

Întrebată punctual de judecător despre o discuţie avută cu tatăl său, Camelia Voiculescu a declarat: "Îi spusesem tatălui meu că Sorin Alexandrescu avea o întâlnire cu cei de la RCS&RDS acesta fiind momentul în care tatăl meu mi-a atras atenţia că, în contextul conflictului dintre el şi Traian Băsescu , RCS&RDS este aproape de familia Băsescu, ocazie cu care îmi şi arătase nişte înscrisuri şi un act de vânzare-cumpărare ce fusese autentificat de Ioan Băsescu, un alt contract în care RCS&RDS cumpăra cu 4 milioane de euro un canal de muzică de o persoană apropiată Ioanei Băsescu. Tatăl meu mi-a cerut să-i atrag atenţia lui Sorin Alexandrescu să aibă grijă la întâlnirile cu cei de la RCS&RDS spunându-mi ceva de o înşelăciune sau de şantaj mediatic. Ulterior tatăl meu se referă la o discuţie anterioară şi-mi cere din nou să-i atrag atenţia lui Sorin să fie atent. Acum regret că nu am acordat atenţie la aceste avertismente şi nu am fost mai insistentă în această problemă".

Întrebată de despre o declaraţie făcută de Raluca Puşcaş, fost director al Departamentului Juridic al Antena TV Group, Voiculescu a spus că aceasta ar fi fost dată sub presiunea procurorilor, în condiţiile în care Puşcaş şi-a dat demisia din trust după izbucnirea scandalului.

Judecătorul a întrebat-o pe Camelia Voiculescu dacă la finalul acelei întâlniri i-a spus martorei Puşcaş ce să declare la DNA.

"Îmi aduc aminte de această întâlnire. La finalul acesteia Puşcaş m-a întrebat ce să spună iar eu i-am zis să spună adevărul, declaraţia ei în care afirmă că i-aş fi precizat ce să susţină în faţa organelor de urmărire penală nu este reală", a răspuns Voiculescu.

Curtea de Apel Bucureşti va relua în 27 mai dezbaterile în acest caz.

În acest dosar, fondatorul trustului Intact, Dan Voiculescu, şi fiica sa Camelia au fost trimişi în judecată în 1 octombrie 2013, alături de directorul general Antena TV Group SA, Sorin Alexandrescu, şi de fostul şef ANAF Şerban Pop.

Potrivit DNA, Sorin Alexandrescu este acuzat de şantaj, iar Dan Voiculescu şi fiica sa, de complicitate la această infracţiune. Şerban Pop, preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală la data faptelor, avocat suspendat, este acuzat de folosire, în orice mod, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

În acelaşi dosar este judecat, pentru complicitate la şantaj, George Daniel Matiescu, director general al Intact Publishing SRL.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 16 aprilie - 21 mai 2013, în calitate de director general al SC Antena TV Group SA, Sorin Alexandrescu a exercitat, în mod repetat şi gradual, acte de constrângere asupra administratorului RCS&RDS Ioan Bendei, ameninţându-l cu darea în vileag a unor presupuse fapte de corupţie, astfel încât să îl determine să urmeze conduita impusă de el.

Procurorii susţin că Alexandrescu "a exercitat acte de ameninţare cu publicarea, prin intermediul entităţilor media, a unor documente care, în opinia sa, argumentau o pretinsă faptă de corupţie săvârşită de partea vătămată, în situaţia în care acesta nu ar fi acceptat semnarea unui contract de retransmisie a posturilor de televiziune aparţinând SC Antena TV Group SA la un preţ dorit de inculpat".

Semnarea contractului în condiţiile impuse de inculpat, respectiv la o valoare 6.480.000 euro/an, pe o durată de cinci ani, ar fi garantat stingerea litigiilor existente pe rolul instanţelor, oprirea campaniei media împotriva RCS&RDS pe care o reprezenta partea vătămată şi a persoanelor din conducerea RCS&RDS, arată anchetatorii.

În rechizitoriu se precizează că actele de constrângere, prin ameninţare, s-au exercitat în mai multe feluri, respectiv verbal, prin afirmaţii legate de perspectiva declanşării unui scandal mediatic, precum şi prin intermediul unui spot publicitar prin care publicul era informat că vor fi făcute dezvăluiri cu privire la presupuse fapte de corupţie în care ar putea fi implicată partea vătămată.

Acest spot publicitar, arată DNA, a fost realizat din dispoziţia Cameliei Voiculescu şi a lui Sorin Alexandrescu, la 8 mai 2013, şi a fost difuzat în perioada 9 - 30 mai 2013, cu o frecvenţă de cinci ori pe zi (în total, de 401 ori) de toate posturile TV aparţinând SC Antena TV Group SA şi SC Antena 3 SA.

De asemenea, şantajul s-ar fi făcut prin înscrisuri având caracter de somaţie, emise de către Intact Publishing SRL, semnate de George Matiescu, în calitate de director general, şi trimise către partea vătămată şi către alte persoane, prin care, sub pretextul desfăşurării unei anchete jurnalistice, se solicitau relaţii privind împrejurarea care făcea obiectul şantajului, susţin procurorii.

DNA mai susţine că, prin intermediul site-urilor Income Magazin şi Jurnalul Naţional deţinute de SC Intact Publishing SRL, George Matiescu, în calitatea sa de director general, a girat publicarea unor ştiri negative la adresa societăţii reprezentate de partea vătămată, în scopul susţinerii actelor de şantaj exercitate de Sorin Alexandrescu. De asemenea, arată DNA, Matiescu a acceptat şi a semnat înscrisurile trimise la 24 aprilie 2013 către partea vătămată şi către alte persoane, în condiţiile în care acestea nu vizau niciun fel de investigaţie jurnalistică, ci erau acte de constrângere prin ameninţare cu publicarea detaliilor unor pretinse fapte de corupţie. La 23 aprilie 2013, la luarea deciziei de trimitere a acestor înscrisuri a participat şi Camelia Voiculescu, se arată în rechizitoriu.

Ioan Bendei declara, în 7 ianuarie, la CAB, că Sorin Alexandrescu i-a sugerat că oricând poate să fie arestat, precizându-i că va face public contractul pentru drepturile de televizare a meciurilor din Liga I dacă RCS&RDS nu va încheia un contract cu Antena Group.

Ioan Bendei a spus în faţa instanţei că acel contract cu care a încercat că să îl şantajeze Sorin Alexandrescu nu a fost o formă de a masca mita pe care RCS&RDS i-ar fi acordat-o lui Dumitru Dragomir pentru ca el să acorde firmei drepturile de televizare a meciurile din Liga I.

Tot atunci, la Curtea de Apel Bucureşti, a fost audiat şi George Daniel Matiescu, director general al Intact Publishing SRL. El susţine că a semnat un set de scrisori ce urmau a fi remise RCS&RDS, prin care se solicita un punct de vedere cu privire la contractul privind difuzarea meciurilor de fotbal.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...