Capsula Progress urmează să se dezintegreze în atmosferă vineri (Roskosmos)

Capsula Progress urmează să se dezintegreze în atmosferă vineri (Roskosmos)

Capsula cargo Progress, aflată în cădere liberă în spațiu de când operatorii ruși au pierdut controlul asupra ei, acum o săptămână, urmează să se dezintegreze la reintrarea în atmosferă vineri, a anunțat miercuri agenția spațială rusă Roskosmos, preluată joi de AFP.

'Potrivit calculelor specialiștilor de la Roskosmos, ea se va dezintegra în 8 mai, între 01:23 și 21:55 ora Moscovei', adică între 7 mai ora 22:23 GMT și 8 mai ora 18:55 GMT, a declarat agenția într-un comunicat.

'Capsula se va dezintegra la trecerea prin straturile atmosferice ale Pământului și numai câteva fragmente mici vor ajunge pe suprafața planetei', a precizat Roskosmos.

La câteva ore după lansarea din 28 aprilie, Progress M-27M, care urma să ajungă marți la Stația Spațială Internațională (ISS) pentru aprovizionare, nu a mai răspuns inginerilor ruși și a început să se rotească necontrolat.

A fost formată o comisie de anchetă care să stabilească circumstanțele accidentului, care pare a fi avut loc în momentul separării navetei de rachetă, după cum susținea acum o săptămână vice-președintele Roskosmos, Aleksandr Ivanov.

Pierderea capsulei, care a costat aproape o jumătate de miliard de euro, constituie o lovitură grea pentru sectorul spațial rus, domeniu strategic afectat deja după câteva eșecuri. Ea nu pune însă în pericol echipajul de pe ISS, care are rezerve pentru mai multe luni. O capsulă spațială de aprovizionare Dragon a societății americane SpaceX urmează să alimenteze ISS cel mai devreme în 19 iunie.

În fiecare an sunt trimise în spațiu câte trei-patru capsule Progress, care transportă materiale necesare desfășurării vieții și activității la bordul stației. După misiune, ele cad și se dezintegrează în atmosferă, deasupra Oceanului Pacific, încheie AFP.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Eduard Hellvig, atac dur la medicul Cîrstoiu: „Când spectacolul începe să fie fluierat, își iau trusa de machiaj și își văd de drum”