Creștere importantă a numărului de magnați ruși în Marea Britanie

Creștere importantă a numărului de magnați ruși în Marea Britanie

Autoritățile britanice au constatat o creștere substanțială a numărului de magnați ruși care se mută în Marea Britanie, Londra explicând această situație prin înrăutățirea situației economice a Rusiei, informează agenția de presă Unian, care citează Financial Times.

Ministerul de Externe de la Londra a precizat că doar în primele 9 luni ale acestui an 162 de cetățeni ruși au primit așa-zise vize pentru investiții în Marea Britanie. Aceste permise pentru intrare înlesnesc pe viitor obținerea cetățeniei și achiziția de proprietăți în schimbul cumpărării de acțiuni ale unor companii britanice, în sumă de la 1 la 10 milioane de lire sterline. În funcție de suma investită, dreptul de rezidență poate fi obținut în 2-3 ani, iar cetățenia — după 5 ani.

Autoritățile britanice subliniază că, în întreg anul 2013, vize pentru investiții au primit doar 118 persoane, în timp ce în primele 9 luni din 2014 acest indice a crescut cu 69%.

Printre cauzele care îi determină pe magnații ruși să vină în Marea Britanie se numără, potrivit experților, deteriorarea situației economice în Rusia, prăbușirea rublei, sancțiunile occidentale și relațiile destul de dificile cu statul rus.

Financial Times remarcă faptul că această creștere s-a produs pe fondul înăspririi cerințelor ce trebuie întrunite pentru vizele de investiții, populare cu precădere printre oamenii de afaceri chinezi și ruși. În noiembrie, guvernul britanic a adoptat noi reguli, conform cărora nivelul minim de investiții în acțiuni a fost ridicat la 2 milioane de lire sterline.

În plus, dacă înainte o pătrime din suma necesară putea fi investită în imobiliare, acum acest lucru nu mai poate fi făcut. Potrivit uneia dintre versiuni, cauza unor asemenea schimbări o constituie nemulțumirea populației britanice cu privire la afluxul la Londra de cetățeni străini, care cumpără case în capitala britanică.

AGERPRES


populare
astăzi

1 DOCUMENT „Nicușor Dan a obținut 12 milioane de euro în cea mai strălucită afacere politică din istoria României”

2 ALERTĂ Anunț de ultima oră de la Ministerul Finanțelor!

3 Bolojan / „Domne, ce lucrați? E greu să explice la ce lucrează”

4 Așa o fi?

5 Cică ăsta e lider sindical