Danemarca creează o armată cibernetică după atacurile hackerilor

Începând din acest an, Danemarca va dezvolta o strategie de război cibernetic împotriva unor țări și organizații ostile, a raportat cotidianul danez Politiken, citat de sputniknews.com

Aproximativ 465 milioane de coroane (75 milioane dolari) vor fi investite în crearea unei unități de război cibernetic ofensiv până în 2017, o măsură prezentată inițial de Ministerul Apărării.

Potrivit planului său, sarcina va fi atribuită Serviciului de Informații al Apărării (FE) și va fi pentru prima oară când agenția de spionaj va avea competențe de a efectua atacuri cibernetice, subliniază cotidianul Jydske Vestkysten.

Atacurile cibernetice pot fi efectuate pentru a paraliza sistemele de apărare aeriană, de electricitate și de alimentare cu apă ale inamicului, precum și web site-urile esențiale, afirmă Politiken.

Decizia intervine ca reacție la atacurile hackerilor împotriva industriei de apărare daneze, Ministerului Economiei și Afacerilor, Autorității Maritime, explică The Local. Mai multe companii au fost de asemenea vizate, cu China văzută ca principal suspect.

Cu toate acestea, inițiativa de a trece de la apărare la atac în războiul cibernetic a provocat dezbateri. Experții nu sunt de acord că un atac cibernetic ar putea fi considerat egal cu o operațiune militară și dacă da, atunci în ce măsură, deoarece declanșarea războiului necesită aprobarea parlamentului.

"Când mergem la război, parlamentul este cel care îl declară și armata îl poartă", a declarat Anders Henriksen, un savant de la Universitatea din Copenhaga, pentru Politiken.

Ministrul apărării Nicolai Wammen asigură că războiul cibernetic nu va contrazice legislația națională. "Sunt convins că obligația constituțională de a include parlamentul în această situație poate fi reconciliată cu orice preocupări legate de implementarea și securitatea operațiunii", a afirmat el, citat de The Local.

AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Imagini șocante la New York, cu mașinile NYPD intrând în protestatari

2 Rareș Bogdan, veste tristă pentru Ciuma Roșie: PSD să-și ia adio de la guvernare, cât timp va fi Klaus Iohanni…

3 12 state au activat Garda Națională din cauza revoltelor care s-au extins pe întreg teritoriul american

4 Vânzători de țară! / PSD refuză să aprobe rapoartele SRI în Parlament ca să nu afle românii despre extremismul e…

5 Economia Suediei, țara cu cea mai controversată politică anticoronavirus, a crescut în primul trimestru

recomandări

Te ia DNA: Dan Iulian Idolu

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Grasul ăsta joacă super fotbal!