Despăgubiri record într-un proces de divorţ în Marea Britanie - 425 de milioane de euro

Fosta soţie a unui om de afaceri englez a primit despăgubiri record pentru Marea Britanie - de 337 de milioane de lire sterline (425 de milioane de euro) - în urma procesului de divorţ, care a avut loc la o instanţă londoneză.

Jamie Cooper-Hohn, în vârstă de 49 de ani, născută în SUA, a fost căsătorită timp de 17 ani cu investitorul Chris Hohn, în vârstă de 48 de ani, iar cei doi au divorţat în 2012.

Ea a solicitat jumătate din averea lor comună, evaluată la 700 de milioane de lire sterline, însă Chris Hohn i-a oferit doar un sfert din avere şi din acest motiv s-a recurs la procedura în justiţie.

Foştii soţi, care s-au cunoscut la Universitatea Harvard şi au împreună patru copii, au fondat organizaţia caritabilă Children's Investment Fund Foundation, în sprijinul populaţiei din ţările în curs de dezvoltare.

Având reputaţia unor persoane foarte generoase, care trăiesc totuşi modest, cei doi au donat până în prezent aproximativ 1 miliard de lire sterline (1,259 miliarde de euro).

Suma obţinută de Cooper-Hohn în urma divorţului o depăşeşte pe cea obţinută în 2011 de Galina Besharova, fosta soţie a miliardarului rus Boris Berezovski, decedat în martie 2013. Suma obţinută de Besharova s-a ridicat la aproximativ 275 de milioane de euro.

Din 2000, legea britanică are ca principiu divizarea averii unui cuplu în părţi egale în cazul unui divorţ. Acesta este motivul pentru care multe persoane străine vin să ceară despăgubiri în faţa instanţelor britanice, Londra fiind supranumită şi "capitala divorţurilor".

 


populare
astăzi

1 Foarte interesante amănunte...

2 VIDEO Circotecă între RTV și Realitatea Plus la protestul minerilor

3 Fost șef MI6 / Iranul „a jucat destul de bine o mână slabă” și are „un avantaj strategic” în fața SUA după ce Trump ar fi pierdut inițiativa

4 Judecați voi... / BNS refuză întâlnirea cu Bolojan pe motiv că are programată o ședință cu Grindeanu, dar îl acuză pe premier de „dispreț”...

5 „Nu este corect ca cineva să dea foc lumii, iar restul să înghită cenușa”