Freedom House: Presa este doar parţial liberă în România

Freedom House: Presa este doar parţial liberă în România

Presa este doar parţial liberă în România şi în alte 67 de ţări, printre care Republica Moldova, Grecia, Croaţia, Bulgaria, Serbia, Ungaria şi Italia, potrivit raportului "Freedom of the Press 2014", realizat de Freedom House.

Freedom House: Presa este doar parţial liberă în România (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Conform raportului Freedom House, care analizează situaţia libertăţii presei în 197 de ţări şi teritorii din lume, în 2013, numai 63 de ţări au o presă liberă (32%), pe primele locuri situându-se Suedia, Norvegia şi Olanda.

Între ţările care au o presă liberă se numără şi Finlanda şi Belgia (ambele situându-se pe poziţia a 4-a la nivel internaţional), Germania (locul 18), Canada (locul 26), Republica Cehă (locul 27), SUA (locul 30), Franţa (33), Marea Britanie (36), Spania (52) şi Israel (62).

În acelaşi timp, 68 de ţări (35%) au fost considerate ca având o presă parţial liberă anul trecut, România fiind inclusă între acestea şi ocupând locul 84 la nivel global, aceeaşi poziţie cu Republica Dominicană şi Botswana.

În rândul ţărilor în care presa a fost parţial liberă anul trecut se numără şi Italia (locul 64), Ungaria (locul 71), Serbia (locul 74), Bulgaria (locul 78), Croaţia (locul 83), Grecia (92), Bosnia şi Herţegovina (103) şi Republica Moldova (112).

La nivel global, 66 de ţări (33%) nu au o presă liberă, iar ultimele poziţii sunt ocupate, în ordine, de Coreea de Nord (197), Turkmenistan (195) şi Uzbekistan (195). Printre ţările care nu au o presă liberă sunt menţionate în raport şi Rusia (locul 176), China (183) şi Belarus (193).

Pe de altă parte, potrivit raportului realizat de Freedom House, libertatea presei a fost în 2013 la cel mai scăzut nivel din ultimul deceniu. Declinul a fost cauzat de o regresie semnificativă în privinţa libertăţii presei în mai multe state din Orientul Mijlociu, inclusiv Egipt, Libia şi Iordania. De asemenea, s-au înregistrat deprecieri în privinţa libertăţii presei în Turcia şi Ucraina, dar şi în unele ţări din Africa de Est. Totodată, Freedom House remarcă şi deteriorarea petrecută la nivelul presei din SUA, care este în general un mediu relativ deschis, conform raportului.

Totodată, raportul Freedom House a stabilit că doar 14% din locuitorii lumii trăiesc într-o ţară cu presă liberă, în timp ce 42% locuiesc într-un stat cu presă parţial liberă, iar 44 - într-o ţară cu presă lipsită de libertate.

Freedom House este o organizaţie non-guvernamentală internaţională cu sediul central la Washington, care face cercetări şi pledează pentru libertatea presei şi respectarea drepturilor omului. Anual, Freedom House lansează un raport privind gradul de libertate al presei din numeroase ţări.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?

5 Turcii intră surprinzător pe Autostrada Transilvania, pe tronsonul unde lucrează românii de la UMB!