Legendarul David BOWIE A MURIT

Legendarul David BOWIE A MURIT

Celebrul cântăreţ britanic a decedat, duminică, la vârsta de 69 de ani, după ce a pierdut lupta cu o boală cumplită cu care fusese diagnosticat în urmă cu 18 luni. Fanii nu cred însă această tragică informaţie publicată pe Facebook şi susţin că ar fi, de fapt, o farsă SINISTRĂ. Moartea legendarului solist a fost însă anunţată şi de fiul artistului pe Twitter.

Vestea morţii celebrului solist, publicată iniţial pe contul oficial de Facebook al acestuia, a fost preluată de cele mai importante publicaţii de limbă franceză (Le Figaro , LExpress, leParisien.fr). Informaţia este în acest moment puternic contestată de fanii artistului care spun că David Bowie e viu şi sănătos, fiind, de fapt, victima unei farse sinistre. BBC a transmis însă vestea morţii legendarului solist, citându-l pe fiul acestuia.

O voce unica, un artist exceptional, britanicul David Bowie a fost un artist iconic pe scena muzicala internationala, mai cu seama in anii 70. Cantaret si compozitor, dar si actor, Bowie a inovat limbajul muzical si a devenit un artist-cult in pop-rock-ul din Marea Britanie.

Bowie si-a cultivat permanent excentricitatea si placerea de a sparge tabu-urile, astfel incat si-a creat o aura de inovator si creator de tendinte muzicale. A inregistrat duete cu alte vedete de talia sa (Freddie Mercury, Annie Lennox, Bing Crosby) si a jucat in cateva filme remarcabile (Prestige - rolul lui Nikola Tesla, Basquiat - rolul lui Andy Warhol).

"10 ianuarie 2016 - David Bowie a murit in pace astazi, inconjurat de familia sa, dupa o curajoasa lupta de 18 luni cu cancerul. In timp ce multi dintre voi vor impartasi aceasta pierdere, cerem respect pentru intimitatea familiei in acest moment de durere prin care trec", se arata in anuntul postat in urma cu jumtate de ora pe pagina de Facebook a cantaretului.

In urma cu doua zile, cu ocazia aniversarii sale, artistul a lansat un nou album de studio - al 28-lea din cariera - intitulat "Blackstar".

Decesul artistului a fost confirmat de catre fiul sau, scrie Sky News. Duncan Jones a scris pe Twitter: "Cu multa tristete si parere de rau trebuie sa spun ca este adevarat."

David Bowie - cantaret, compozitor, producator si inginer de sunet - a castigat de-a lungul unei cariere care s-a intins pe 5 decenii mai multe premii BRIT, MTV Music Video si Grammy.

Bowie a surprins in 2013 cand a lansat un nou single, cu ocazia aniversarii de 66 ani si o saptamana mai tarziu a lansat un intreg album, primul dupa 10 ani. A urmat o pauza de 3 ani, pana la lansarea unui nou album, in urma cu cateva zile.

Intr-un sondaj realizat in anul 2002, de BBC, David Bowie s-a clasat pe pozitia a 29-a in clasamentul celor mai mari 100 de artisti britanici din lume. In 2004, revista Rolling Stone l-a clasat pe Bowie pe locul al 39-lea in topul celor mai buni 100 de artisti rock din toate timpurile.

Intr-un profil realizat la inceputul acestui an, The Guardian scria despre David Bowie ca "Revine in fata reflectoarelor, refuza in continuarea sa se conformeze".

"Odata cu lansarea Blackstar cu ocazia celei de a 69-a sa aniversare, enigmaticul cantaret arata ca si-a redescoperit darul ciudateniei".



Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria