Mircea Cărtărescu: Clădirile cu risc la cutremur trebuie evacuate pentru a evita dezastrele precum Colectiv

Mircea Cărtărescu: Clădirile cu risc la cutremur trebuie evacuate pentru a evita dezastrele precum Colectiv

Risc Seismic

Mircea Cărtărescu spune, făcând referire la întâlnirea dintre Iohannis şi reprezentanţii societăţii civile, că urgenţa absolută este evacuarea tuturor clădirilor cu risc la cutremur din Bucureşti şi dărâmarea sau consolidarea lor, pentru a nu ne confrunta cu o tragedie peste dezastrul din Colectiv.

Mircea Cărtărescu (Imagine: Mihai Dascalescu/Mediafax Foto)

"Din ce am văzut că s-a discutat la întâlnirea dintre preşedinte şi reprezentanţii societăţii civile (nu comentez acum compoziţia acestui grup), un lucru mi se pare esenţial: "Acordul naţional pentru siguranţa clădirilor". E o urgenţă absolută: toate clădirile cu risc la cutremur din Bucureşti trebuie imediat evacuate şi ulterior dărâmate sau consolidate. Altfel vom avea o tragedie cu multe ordine de mărime peste dezastrul din clubul Colectiv. Este ceasul al doisprezecelea. Apelez la toţi cei care decid în această privinţă şi la toţi cei care pot să-i facă să acţioneze urgent. Lucrul acesta va salva mii de vieţi şi e mult mai uşor de realizat decât acordul politic sau însănătoşirea morală a naţiunii", a scris scriitorul Mircea Cărtărescu, sâmbătă dimineaţă, pe contul său oficial de Facebook.

Mircea Cărtărescu a reacţionat în mai multe rânduri, pe contul său de Facebook, după incendiul care a izbucnit, pe 30 octombrie, în clubul Colectiv din Bucureşti, în urma căruia au murit 35 de persoane. Alte aproximativ o sută de persoane sunt internate în mai multe spitale din Bucureşti.

Noi proteste au avut loc, vineri seară, în Bucureşti şi în mai multe oraşe din ţară, pentru a patra zi la rând, după ce revolta din stradă, generată de tragedia din clubul Colectiv, a dus la demisia Guvernului Victor Ponta , manifestanţii cerând schimbarea clasei politice.

Preşedintele Klaus Iohannis a chemat vineri, la consultările pentru formarea guvernului, societatea civilă şi reprezentanţi ai manifestaţilor. Cu o zi înainte, Iohannis a declarat că a auzit vocea străzii şi că va ţine cont de solicitările protestatarilor.

Sursa: mediafax.ro

Risc Seismic


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…