O scrisoare a lui Darwin în care dă de înțeles că nu crede în Biblie va fi scoasă la licitație la New York

O scrisoare a lui Darwin în care dă de înțeles că nu crede în Biblie va fi scoasă la licitație la New York

O scrisoare a lui Charles Darwin în care dă de înțeles că nu crede în Biblie și nici în Iisus Hristos va fi scoasă la licitație în 21 septembrie la New York, a anunțat luni casa Bonhams citată de EFE. Prețul de pornire al documentului, datat 24 noiembrie 1880, va fi de între 70.000 și 90.000 de dolari.

Darwin a scris scrisoarea ca răspuns dat unui tânăr avocat, Francis McDermott, care l-a întrebat dacă crede în Noul Testament, promițându-i că nu va face public răspunsul său. Naturalistul britanic i-a răspuns: "Regret să te informez că nu cred în Biblie ca revelație divină și prin urmare nici în Iisus Hristos ca fiu al lui Dumnezeu".

Darwin (1809-1882), amintește casa de licitații, a studiat teologia la Cambridge. Unul din profesorii săi, John Henslow, i-a recomandat să facă o călătorie din care a rezultat opera sa "Originea speciilor (1859).

Darwin a fost mereu reticent să-și expună public părerea despre religie. Scrisoarea adresată lui McDermott a fost făcută publică la un secol după ce a fost trimisă de Darwin. Documentul cu antetul personal al naturalistului și semnat 'Ch. Darwin' este cel mai important dintr-un lot de 78 de piese care va fi licitat de casa Bonhams la 21 septembrie.

Din lot mai fac parte hărți vechi, sextanți și ceasuri solare, dar și piese mai noi, precum o mașină de cifrare Enigma construită de Germania în 1930, cu prețul de pornire între 160.000 și 180.000 de dolari, sau o placă de bază a computerului Apple 1 din 1976, la prețul estimativ de 300.000 — 500.000 de dolari. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...