Poliția austriacă, intrigată după descoperirea a 100.000 de euro plutind pe Dunăre

Poliția austriacă, intrigată după descoperirea a 100.000 de euro plutind pe Dunăre

Poliția din Austria încearcă să afle cum de au ajuns peste 100.000 de euro (108.230 de dolari) în bancnote de 100 și 500 de euro să plutească pe un braț al Dunării, relatează luni Reuters. Investigațiile desfășurate până acum nu au relevat niciun act de delincvență în zonă în care să figureze dispariția unei sume similare de bani, a indicat un purtător de cuvânt al poliției din Viena.

Un tânăr, care a reperat 'comoara din râu' a sărit sâmbătă în apele reci ale Dunării ca să scoată banii la mal, după cum a relatat ziarul Oesterreich.

Câțiva trecători care l-au văzut sărind în apă au crezut că acesta vrea să-și pună capăt zilelor și au alertat poliția. Când au sosit la fața locului, polițiștii l-au descoperit adunând bancnotele din apă. Tânărul vrea acum un procent din acești bani.

Băiatul spune că intenționa să-i aducă la poliție, dar rămâne să stabilim dacă banii au fost descoperiți de tânăr sau de către poliție, a indicat același purtător de cuvânt.

În Austria, orice persoană care găsește o sumă de bani și o predă poliției poate pretinde la 5%-10% din sumă și are dreptul de a primi întreaga sumă în cazul în care proprietarul de drept nu apare sau nu este identificat în termen de un an. AGERPRES


populare
astăzi

1 Foarte interesant! / Un episod straniu cu Bolojan și Thuma în plină criză în Coaliție, liderul începe să fie izolat

2 Ce se întâmplă la Moscova? / Putin se teme de o lovitură de stat. Panica a cuprins Kremlinul, președintele „a rămas fără cărți de jucat”

3 Document exploziv! / Clasamentul național cu salariile directorilor și indemnizațiile membrilor CA pentru 143 de companii, regii și instituții de stat / P…

4 Gazetarul Cristian Tudor Popescu explică „la ce e bună Catedrala”: „E o clădire folositoare poporului român”

5 De citit... / Vechea elită a lui Putin e neliniștită. O nouă generație de personaje se ridică spre vârf