Primul concurs de frumuseţe din Irak după 40 de ani. Concurentele au fost păzite cu puşti automate - FOTO

Primul concurs de frumuseţe din Irak după 40 de ani. Concurentele au fost păzite cu puşti automate - FOTO

Irakul a găzduit, sâmbătă, primul concurs de frumuseţe organizat în această ţară după peste 40 de ani, competiţia fiind câştigată de Shaymaa Abdelrahman, o tânără în vârstă de 20 de ani, într-un eveniment în care concurentele au fost păzite de persoane cu puşti automate, de tip Kalaşnikov.

Primul concurs de frumuseţe din Irak după 40 de ani. Concurentele au fost păzite cu puşti automate - FOTO (Imagine: The Straits Times)

"Unii oameni care nu sunt de aici cred că noi nu iubim viaţa", a declarat Humam al-Obeidi, unul dintre organizatorii Miss Irak, prima competiţie care este organizată în această ţară sfâşiată de incidente armate, după peste 40 de ani. Precedentul concurs de frumuseţe organizat în Irak a avut loc în 1972, potrivit theguardian.com.

Evenimentul s-a desfăşurat sâmbătă, într-un hotel din Bagdad, organizatorii încercând să respecte unele dintre criteriile impuse de acest tip de competiţii la nivel mondial şi având în vedere că Miss Irak va reprezenta această ţară la următoarea competiţie internaţională Miss Universe. Însă au fost unele detalii, precum absenţa probei costumelor de baie şi, mai ales, faptul că uşile au fost păzite de persoane ce purtau puşti automate, de tip Kalaşnikov, care au demonstrat în mod ferm că această competiţie s-a desfăşurat în Irak, chiar dacă s-a dorit a fi un semn de normalitate şi de speranţă.

"Sperăm că am reuşit să facem auzită vocea Irakului, să arătăm că această ţară însă trăieşte, că inima sa încă bate", a spus Senan Kamel, directorul artistic al acestui concurs.

Shaymaa Abdelrahman, în vârstă de 20 de ani, din oraşul Kirkuk, a fost aleasă câştigătoare din cele opt finaliste ale competiţiei de frumuseţe şi a devenit prima persoană care deţine titlul de Miss Irak de la precedentul concurs de acest fel, care a fost organizat în 1972.

"Sunt foarte fericită să văd că Irakul merge înainte", a declarat noua regină a frumuseţii din Irak, pentru AFP. "A fost un eveniment foarte mare, care a adus zâmbetul pe chipurile irakienilor", a mai spus Shaymaa Abdelrahman.

Ea a precizat că îşi va folosi celebritatea pentru a promova iniţiative educaţionale, în special în rândul populaţiei care a fost strămutată din cauza conflictelor din această ţară.

Anunţul privind organizarea acestui concurs de frumuseţe în Irak, o ţară foarte conservatoare, a stârnit numeroase controverse în ultimele luni şi cel puţin două concurente s-au retras din competiţie după ce ar fi primit ameninţări cu moartea. Cu toate acestea, peste 150 de tinere s-au înscris la această competiţie, potrivit nbcnews.com.

În 1972, titlul de Miss Irak a fost câştigat de Wijdan Burhan al-Deen, care şi-a reprezentat ţara şi la concursul Miss Universe, desfăşurat în acelaşi an.

După reluarea organizării concursurilor de frumuseţe televizate, Irak merge pe urmele altor ţări cu o populaţie majoritar musulmană, precum Turcia, Tunisia şi Egipt, care au deja reprezentante în competiţiile internaţionale de acest gen.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Așa o fi? /