Richard al III-lea va fi înmormântat pe 26 martie 2015, în catedrala din Leicester

Richard al III-lea va fi înmormântat pe 26 martie 2015, în catedrala din Leicester

Richard al III-lea, regele englez din secolul al XV-lea al cărui schelet a fost descoperit sub o parcare în 2012, va fi înhumat pe 26 martie 2015, în catedrala din Leicester, informează AFP.

Richard al III-lea va fi înmormântat pe 26 martie 2015, în catedrala din Leicester (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Ceremonia funerară, care va fi transmisă în direct de postul de televiziune Channel 4, va reprezenta punctul culminant al unei serii de evenimente ce vor dura o săptămână, consacrate acestui suveran britanic cu reputaţie sinistră, pe care mai multe asociaţii încearcă să îl reabiliteze.

Rămăşiţele pământeşti ale ultimului rege din dinastia Plantageneţilor vor fi transportate într-un sicriu de plumb, pe 22 martie, la Universitatea Leicester. De acolo, sicriul va fi dus în locul în care a avut loc bătălia de la Bosworth, unde Richard al III-lea a murit în 1485, traversând mai multe sate emblematice pentru destinul fostului rege.

Sicriul se va întoarce în aceeaşi seară la Leicester pentru un priveghi de trei zile, deschis publicului larg, invitat să aducă un ultim omagiu fostului rege al Angliei.

Richard al III-lea, mort la vârsta de 32 de ani, după o scurtă domnie de doi ani, a fost prezentat de suveranii din dinastia Tudor - care i-au urmat la domnie - drept un tiran însetat de sânge, iar această reputaţie a fost imortalizată şi de dramaturgul William Shakespeare.

Osemintele sale au fost descoperite în 2012, în Leicester, cu ocazia lucrărilor de reamenajare a unei parcări municipale, iar analizele ADN au confirmat faptul că acel schelet, care prezenta urmele unor răni suferite în război, era într-adevăr cel al regelui Richard al III-lea.

În luna mai, Înalta Curte din Londra a aprobat înhumarea lui Richard al III-lea la Leicester, punând astfel capăt unei bătălii în justiţie iniţiată de descendenţii regelui care solicitau ca acesta să fie înmormântat în oraşul York.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…