Semnificaţii istorice pentru ziua de 12 decembrie

Semnificaţii istorice pentru ziua de 12 decembrie

În 1983, a încetat din viaţă Amza Pellea, actor de teatru şi film. A fost interpretul lui Nea Mărin, dar şi al lui Decebal şi Mihai Viteazul. A câştigat în 1977 premiul de interpretare masculină, cel mai bun actor, la Festivalul Internaţional de Film de la Moscova, pentru rolul din filmul Osânda, unde a jucat alături de Gheorghe Dinică şi Ernest Maftei, într-o ecranizare de Sergiu Nicolaescu.

1821 - S–a născut scriitorul Gustave Flaubert, unul dintre marii prozatori ai literaturii universale a cărui operă a reprezentat un moment de răscruce în evoluţia romanului modern, nu doar prin fineţea observaţiilor psihologice, ci şi prin importanţa acordată muzicalităţii frazei, stilului narativ; profilul psihologic al eroinei celebrului său roman, “Doamna Bovary”, a dat numele unei stări sufleteşti  – “bovarism” (m. 8 mai 1880).


1866 - S-a născut Alfred Werner, chimist elveţian, laureat al Premiului Nobel (d. 1919)


1913 - Pictura "Mona Lisa" a lui Leonardo Da Vinci a fost recuperată, la Florenţa, după doi ani de la furtul ei din Muzeul Luvru din Paris


1915 - S-a născut Frank Sinatra (Francis Albert), actor şi cântăreţ american, laureat al premiului Academiei Americane de Film pentru cel mai bun actor într-un rol secundar, în 1954, pentru rolul jucat în filmul "From Here to Eternity". Între anii 1951-1957 a fost căsătorit cu Ava Gardner. Printre cele mai cunoscute melodii ale sale sunt: "Strangers in the Night", "My Way", "I've Got You Under My Skin"(d. 1998)


1929 - S-a născut John Osborne, dramaturg şi producător de film britanic (d. 1994)


1962 - A încetat din viaţă Felix Aderca, prozator, poet, estetician şi eseist român de origine evreiască (n. 1891)


1991 - Federaţia Rusă şi-a câştigat independenţa de URSS


1992 - A luat fiinţă formaţia de muzică folk-pop "Pasărea Colibri" avându-i ca membri pe: Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Florian Pittiş, Vladi Cnejevici.


1996 - A încetat din viaţă actriţa Ileana Predescu; timp de peste patru decenii, sub îndrumarea  unor mari regizori precum Lucian Pintilie, Liviu Ciulei, Alexandru Tocilescu, a întruchipat pe scena Teatrului Lucia Sturza Bulandra personaje memorabile, atât în dramă cât şi în comedie („Profesiunea doamnei Warren”, „Arsenic şi dantelă veche”, „Woyzeck”)   (n. 24 iunie 1927)


2001 - A încetat din viaţă Jean Richard, actor ce a interpretat rolul comisarului Maigret, în 96 de episoade ale celebrului serial de televiziune (n. 18 aprilie 1921)


2004 - S-a desfăşurat turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din România, câştigat de către Traian Băsescu , candidatul Alianţei Dreptate şi Adevăr (D.A) cu 51,23%, în defavoarea lui Adrian Năstase , candidatul PSD, care a obţinut 48,77% din voturi


2012  - Coreea de Nord a lansat o rachetă pentru a pune pe orbită un satelit civil de observare terestră, potrivit regimului comunist, dar care constituie un nou test de rachetă balistică, potrivit comunităţii internaţionale

 


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…