Sistemul de operare Windows 10 va fi disponibil din 29 iulie

Grupul informatic american Microsoft Corp a anunțat luni că noul său sistem de operare Windows 10 va fi lansat la data de 29 iulie în 190 de țări, sub forma unui upgrade gratuit pentru cei care utilizează versiunile Windows 7 și 8.1, cele mai recente versiuni de Windows, transmite Reuters. Anterior, Microsoft, cel mai mare producător mondial de software, estima că Windows 10 va fi lansat 'în cursul verii'.

Microsoft a decis ca pentru următoarea versiune a principalului său sistem de operare ales să treacă direct de la Windows 8 la Windows 10 pentru a arăta că este vorba de un pas important înainte. Noul Windows 10 include meniul Start și va rula atât pe PC-uri cât și pe tablete și smartphone-uri. De asemenea, Windows 10 include și un nou browser de Internet denumit 'Edge'.

Potrivit vicepreședintelui Microsoft, Terry Myerson, obiectivul companiei este ca Windows 10 să ruleze pe un miliard de dispozitive în primii doi-trei ani de la lansare. În schimb, compania a confirmat luni că versiunea de Windows 10 pentru alte dispozitive, inclusiv telefoane mobile, nu va fi disponibilă decât la finele acestui an.

Sistemul de operare Windows este în continuare partea cea mai importantă a afacerilor Microsoft în condițiile în care domină piața sistemelor de operare pentru dispozitive de tip desktop cu 1,5 miliarde de utilizatori. Însă creșterea smartphone-urilor și tabletelor înseamnă că în prezent Windows este utilizat de doar 14% din dispozitivele de tip computing din întreaga lume, potrivit firmei de cercetare de piață Gartner. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Ai băut ceva?” Scandal monstru între Ponta și Miruță, în direct la TV: „Băi, mincinosule, îmi vine să vomit când te ascult”. De la ce s-au luat

2 STENOGRAME Cinismul PSD în spatele ușilor închise: disperarea după „pârghii” și teama de AUR

3 Sorin Grindeanu își ascunde averea soției într-o falsă transparență pe site-ul PSD

4 Jocurile de culise din PSD și trocurile cu AUR, expuse într-un scandal cu Victor Ponta

5 Simptomul neobișnuit provocat de noua variantă de COVID-19 care se răspândește în Europa