Stevie Wonder va deveni tată de tripleţi, la 64 de ani

Stevie Wonder va deveni tată de tripleţi, la 64 de ani

Cântăreţul de muzică soul Stevie Wonder, în vârstă de 64 de ani, va deveni din nou tată, iubita sa fiind însărcinată cu tripleţi, potrivit presei tabloide americane, informează contactmusic.com.

Potrivit tabloidului american National Enquirer, Tomeeka Robyn Bracy, în vârstă de 40 de ani, actuala iubită a lui Stevie Wonder, este însărcinată din nou, de această dată cu tripleţi, la un an după ce ar fi născut, în secret, cel de-al optulea copil al cântăreţului american.

"Stevie şi Tomeeka au avut primul copil în urmă cu un an. Stevie n-a crezut niciodată că o să fie tată din nou, la vârsta pe care o are. O însoţeşte pe Tomeeka la toate vizitele medicale. Abia aşteaptă ca ea să nască. Stevia a pierdut multe lucruri din procesul de creştere a celorlalţi copii ai săi şi a jurat că va fi lângă copiii săi şi viitoarea soţie", a declarat o sursă pentru National Enquirer.

Stevie Wonder, în vârstă de 64 de ani, a fost căsătorit timp de 11 ani cu Millard Morris, de care a divorţat în 2012. Legendarul cântăreţ a mai fost căsătorit cu cântăreaţa Syreeta Wright, în perioada 1970 şi 1972. Artistul are şapte copii din cele două mariaje şi din câteva dintre relaţiile sale anterioare.

Stevie Wonder, renumit pentru piesele de succes "Superstition", "I Just Called to Say I Love You" şi "My Cherie Amour", este considerat o veritabilă legendă a muzicii soul. Muzicianul american a susţinut în 2008 un turneu mondial al cărui scop principal a fost, potrivit artistului, de a răspândi în lume un apel la unitate pentru toate rasele şi religiile.

Stevie Wonder a orbit la puţin timp după naştere. El a învăţat să cânte la muzicuţă, pian şi tobe încă de la vârsta de nouă ani. De-a lungul carierei sale, Stevie Wonder a avut 32 de piese ajunse pe primul loc în clasamentul R&B din SUA, a câştigat 25 de premii Grammy şi a vândut peste 100 de milioane de discuri.

 


populare
astăzi

1 ALERTĂ Noul președinte ANAF va fi Adrian Nicuşor Nica

2 VIDEO Șoferul unui SUV Mercedes lovit de un Logan a murit după ce a fost aruncat prin trapă și prins sub mașina răsturnată

3 Un judecător CSM cu venituri de aproape 10.000 euro lunar e revoltat! / Fraților, în ce țară am ajuns să trăim?

4 Actrița Manuela Hărăbor anunță că a fost scoasă de Pro TV dintr-un serial din motive politice

5 VIDEO Priviți, șeful Eximbank filmat în cluburi din Saint-Tropez, în timpul scandalului despre sediul de stat închiriat de la un privat cu preț dublu