Televiziune online dedicată poliţiştilor şi angajaţilor din ANAF, deschisă de Sindicatul ProLex

Televiziune online dedicată poliţiştilor şi angajaţilor din ANAF, deschisă de Sindicatul ProLex

Televiziunea online ProLex TV, dedicată poliţiştilor şi angajaţilor din ANAF, începe să emită de marţi şi va transmite noutăţile legislative, demersurile sindicale şi dezbateri privind problemele profesionale şi salariale ale angajaţilor din domeniu, informează Sindicatul ProLex.

Televiziune online dedicată poliţiştilor şi angajaţilor din ANAF, deschisă de Sindicatul ProLex (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Sindicatul Naţional ProLex anunţă că intră pe piaţa media cu un post de televiziune online, interactiv şi dedicat, care şi-a propus să-şi transforme telespectatorii în cei mai informaţi angajaţi din Poliţia naţională, din cea locală sau din ANAF.

"ProLex TV se adresează în primul rând membrilor săi din Poliţie, Poliţie Locală şi ANAF, dar şi tuturor celor interesaţi de legislaţia muncii în domeniu şi pe problematica specifică. ProLex TV îşi propune să transmită noutăţile legislative, demersurile sindicale, dar mai ales să dezbată şi să găsească soluţii pentru problemele profesionale şi salariale cu care se confruntă angajaţii din toate structurile", se arată în comunicatul sindicatului.

Iniţiatorii proiectului precizează că programele pot fi urmărite accesând site-ul prolex.tv, iar rezumate ale emisiunilor pot fi văzute şi pe pagina prolex.ro.

"ProLex TV va debuta cu un buletin de ştiri şi cu o emisiune de analiză şi dezbatere, urmând ca în viitorul apropiat să-şi extindă grila de programe în funcţie de problematică şi de cerinţele, respectiv aşteptările publicului-ţintă. Buletinul de ştiri aduce în atenţia telespectatorilor evenimente ale zilei din domeniile legislativ, economic, social, sportiv şi sindical, comunicate şi conferinţe de presă ale instituţiilor angajatoare, subiecte din presa zilei", se mai arată în comunicat.

De asemenea, în emisiunea de analiză şi dezbatere "De partea ta" vor fi trecute prin filtrul specialiştilor aspectele legislative, dar şi situaţiile concrete din activitatea profesională a poliţiştilor şi vameşilor, iar membrii de sindicat pot participa activ la emsiune, intrând în legătură directă cu moderatorul şi invitaţii prin intermediul telefonului şi reţelei Skype.

Sediul noii televiziuni este în centrul Capitalei, iar studioul beneficiază de aparatură şi dotări tehnice actuale. Echipa ProLex TV este formată din jurnalişti cu experienţă în domeniu, iar investiţia a fost suportată integral de Sindicatul ProLex, care şi finanţează televiziunea.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Așa o fi? /