Televiziunea din România care se EXTINDE

MDI TV, o televiziune generalistă care emite din Târgovişte, a primit, marţi, aprobarea Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) de a se extinde la nivel regional, astfel încât programele sale vor fi recepţionate la nivelul a opt judeţe.

CNA: Televiziunea generalistă MDI TV se extinde la nivel regional şi va emite în opt judeţe (Imagine: Publimedia/Shutterstock)

CNA a analizat, în şedinţa de marţi, mai multe solicitări ale MDI-Fleisch SRL, care au vizat atât modificarea licenţelor MDI TV (o licenţă prin satelit şi una prin reţele de comunicaţii electronice), cât şi extinderea zonei de difuzare a MDI TV, de la patru judeţe la opt, autorizarea noilor spaţii redacţionale şi modificarea acţionariatului societăţii.

De asemenea, societatea a solicitat modificarea structurii de programe pentru postul de radio MDI FM şi aprobarea noilor spaţii redacţionale ale acestei staţii.

Consiliul a aprobat, cu unanimitatea voturilor membrilor prezenţi la şedinţa de marţi (Valentin Jucan, Lorand Turos, Monica Gubernat, Viorel Buda, Radu Herjeu, Dorina Rusu, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea), toate aceste solicitări.

Astfel, MDI TV va emite oficial, pe lângă judeţele Dâmboviţa, Argeş, Telorman şi Giurgiu, şi în alte patru judeţe, respectiv Prahova, Ialomiţa, Ilfov şi Călăraşi.

"MDI TV este primul proiect de televiziune regională care este realizat în mod real în România", a spus Bertha Colea, managerul MDI TV.

Ea a mai spus că, din 2012, când a obţinut permisiunea CNA de a emite în patru judeţe, MDI TV a dovedit că poate deveni "o televiziune regională aşa cum trebuie".

"Am dovedit din plin că grupul nostru media, care cuprinde MDI TV şi MDI FM, a reuşit să se impună în regiunea sud Muntenia", a spus Bertha Colea, precizând că televiziunea MDI TV a stârnit interesul telespectatorilor şi se află, pentru al treilea an consecutiv, în lista must-carry (a televiziunilor obligatorii la retransmisie pentru cabliştii din România, n.r.).

Potrivit acesteia, echipa MDI TV şi MDI FM este formată în prezent din 83 de persoane şi are corespondenţi în judeţele în care emite această televiziune.

"Vrem să ne extindem şi în Prahova, Călăraşi, Ilfov şi Ialomiţa, pentru a acoperi din punct de vedere informaţional toată regiunea sud Muntenia. S-au făcut investiţii importante şi, la ora actuală, din cele 75 de licenţe locale emise de CNA, fără nicio exagerare, MDI TV se află pe primul loc în ţară din punct de vedere tehnic şi al echipei", a spus Bertha Colea.

Ea a mai spus că MDI TV şi MDI FM emit dintr-un sediu nou, care are o suprafaţă de peste 2.000 de metri pătraţi.

Cea mai recentă investiţie din punct de vedere tehnic şi în echipamente, care ridică MDI TV "la standardele unei televiziuni naţionale", s-a ridicat la aproximativ 200.000 de euro, a mai spus Bertha Colea.

"O să funcţionăm exact ca o televiziune naţională, numai că noi nu acoperim toată România, ci doar regiunea sud Muntenia", a explicat Bertha Colea.

Potrivit proiectului depus la CNA, publicul ţintă al MDI TV este alcătuit din toate categoriile de persoane, astfel că televiziunea are o grilă de programe generalistă şi variată, cu emisiuni informative (31%), programe educative, culturale şi religioase (5%), programe de divertisment (42%), filme - de ficţiune, de animaţie, documentare şi seriale (11%) şi publicitate şi teleshopping (11%).

Pe de altă parte, potrivit informaţiilor prezentate în şedinţa de marţi, acţionariatul societăţii MDI-Fleisch SRL a fost modificat, în sensul ieşirii din acţionariat a societăţii Ninbog SRL, care avea 24,9980207426%.

Astfel, în prezent, asociaţii societăţii MDI-Fleisch SRL sunt: Paulina Miculescu (30,7468767569%), Bogdan Constantin Miculescu (15,3697875976%), Alina Ioana Miculescu (15,3697875975%) şi Bogdady Trans SRL (38,513548048%). Asociaţii Bogdady Trans SRL: Alina Ioana Curea Miculescu (95,238095238%) şi Daniela Maria Munteanu (4,7619047619%).

Sursa: mediafax.ro


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Fostul premier Tudose îndeamnă oamenii să voteze cu Iohannis! „Nu e vorba despre un vot cu inima, ci despre un…

2 HOPA! Dăncilă a predat Organizarea întreprinderii socialiste. A picat treapta I, a IIa și admiterea la faculta…

3 BREAKING Ce scrie în raportul Jandarmeriei despre 10 august, păstrat secret până săptămâna trecută

4 Dăncilă, călcată-n picioare de o fostă jurnalistă RTV: „Să-ți fie rușine! I-ai învrăjbit pe români mințind că …

5 ALERTĂ / Noi informații-bombă din dosarul 10 august, desecretizat de Guvern / Document INTEGRAL

recomandări

Te ia DNA: Mihai Mohaci

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Dacă vrei Jurassic Park în viața reală, mută-te în Australia