Titi Dincă a fost numit producător general al TVR, în locul lui Cristian Zgabercea

Titi Dincă a fost numit producător general al TVR, în locul lui Cristian Zgabercea

Titi Dincă a fost numit producător general al TVR, în locul lui Cristian Zgabercea, potrivit unui anunţ făcut de Stelian Tănase, preşedintele-director general al Societăţii Române de Televiziune (SRTv), miercuri, într-o dezbatere organizată la sediul Televiziunii Române.

Titi Dincă a fost numit producător general al TVR, în locul lui Cristian Zgabercea (Imagine: Mediafax Foto / Adrian Martalogu)

Titi Dincă a fost numit producător general al TVR, în locul lui Cristian Zgabercea, potrivit unui anunţ făcut de Stelian Tănase, preşedintele-director general al Societăţii Române de Televiziune (SRTv), miercuri, într-o dezbatere organizată la sediul Televiziunii Române.

Stelian Tănase a spus că Titi Dincă a fost numit, miercuri, în funcţia de producător general al TVR.

Întrebat de ce l-a ales pe Titi Dincă pentru a ocupa această funcţie, Stelian Tănase a spus că a luat decizia după ce a discutat cu mai mulţi colegi de-ai săi de la vârful Televiziunii Române.

"Am discutat cu mai mulţi colegi, cel puţin zece (...) Şi numele cel mai des pomenit de colegii mei a fost Titi Dincă. Ăsta a fost un criteriu. Al doilea a fost că trebuia să fie cineva dinăuntru. Am avut oferte şi din afara televiziunii, producători cunoscuţi din alte televiziuni, care vor să vină pentru că au dificultăţi financiare. Nu am vrut să aleg un om din afara televiziunii. Nu este corect, trebuie să respect corpul profesional din TVR şi am hotărât că trebuie să fie dinăuntru", a spus Stelian Tănase.

El a mai spus că Titi Dincă poate să asigure continuitatea în TVR. "Are o experienţă, cunoaşte situaţia din TVR, oamenii, departamentele (...) Să nu înceapă să înveţe acum, cum mi s-a întâmplat mie ca, de un an jumate, a trebuit să învăţ. (A trebuit, n.r.) să fie cineva care de astăzi să intre la butoane şi să se ocupe de probleme de producţie", a mai spus Stelian Tănase.

Titi Dincă are un vechi istoric în Televiziunea Română. Acesta şi-a început activitatea în TVR în 1990, ca redactor la Redacţia "Viaţa Spirituală". În perioada 1998 - 2003, acesta a fost publicist comentator cu atribuţii de coordonare programe religioase şi programe speciale.

Între martie 2003 - iunie 2004, Titi Dincă a fost director de programe interimar al TVR. Între iunie 2004 şi aprilie 2005, a fost director de programe al TVR.

Între mai 2005 - februarie 2006, Dincă a fost coordonator al Direcţiei Programe a TVR, iar, între februarie 2006 - ianuarie 2013, a fost director al Direcţiei Artistice şi Producţie din Televiziunea Română.

Din ianuarie 2013 şi până la numirea sa în funcţia de producător general al TVR, în locul lui Cristian Zgabercea, Titi Dincă a fost senior jurnalist în cadrul Departamentului Casa de Producţie a TVR.

Cristian Zgabercea a fost suspendat la cerere, luni, din funcţia de producător general al Societăţii Române de Televiziune, din motive personale, după cum a declarat acesta pentru agenţia MEDIAFAX la momentul respectiv.

Întrebat dacă, după ce se vor finaliza procedurile juridice care îl vizează, îşi va putea relua activitatea în TVR, Cristian Zgabercea a confirmat acest aspect.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, pe 16 aprilie, de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), procurorii DNA - Serviciul Teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată a lui Cristian Zgabercea într-un dosar care îl vizează şi pe Nicușor Constantinescu , preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa. Zgabercea a fost trimis în judecată pentru fapte pe care le-ar fi comis pe vremea când era consilier al preşedintelui CJ Constanţa, acesta fiind acuzat de complicitate la abuz în serviciu, constituire a unui grup infracţional organizat şi evaziune fiscală.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Așa o fi? /