TVR spune că diaspora europeană a susţinut România la Eurovision. Voltaj, mai puţine puncte de jurii

TVR spune că diaspora europeană a susţinut România la Eurovision 2015, iar publicul din Italia şi din Spania a plasat trupa Voltaj pe locul al doilea la televot, însă melodia "De la capăt" a primit mai puţine puncte de la juriile de specialitate.

TVR spune că diaspora europeană a susţinut România la Eurovision. Voltaj, mai puţine puncte de jurii (Imagine: Hepta/Mediafax Foto)

"Clasată pe locul 15 în Finala Eurovsion din acest an, trupa Voltaj a obţinut punctaje foarte bune la televot, în ţările unde există comunităţi mari de români. Telespectatorii din 12 ţări ar fi văzut România pe una dintre primele 10 poziţii în clasamentul final, piesa «De la capăt» primind, însă, mai puţine puncte de la juriile de specialitate", spune TVR, într-un comunicat remis miercuri agenţiei MEDIAFAX.

Conform rezultatelor finale ale votării, publicate pe eurovision.tv, site-ul oficial al competiţiei, piesa "De la capăt" a sensibilizat nu doar publicul din Republica Moldova - care a clasat România pe primul loc, la fel ca juriul moldovean -, ci şi pe cel din Italia şi Spania, unde televotul poziţiona Voltaj pe locul al doilea.

Telespectatorii din Franţa şi Portugalia au votat şi ei în număr mare pentru români, Voltaj ocupând poziţia a patra la televot în cele două ţări. "De asemenea, s-a votat pentru România şi din Austria, Belgia, Irlanda şi Israel, unde publicul poziţiona trupa Voltaj pe locul 7. Ungaria şi Cipru acordau locul 8 românilor, conform rezultatelor televotului, iar Estonia considera, conform aceloraşi rezultate, că reprezentanţii noştri ar fi trebuit să încheie competiţia pe locul 10", mai spune TVR.

Cea de-a 60-a ediţie a concursului Eurovision s-a încheiat cu victoria Suediei, reprezentată de Måns Zelmerlöw, cu piesa "Heroes".

În urma cumulării votului publicului cu cel al juriului de specialitate, trupa Voltaj s-a clasat pe poziţia a 15-a, cu un total de 35 de puncte. Punctajul obţinut de piesa "De la capăt" a trupei Voltaj a fost acumulat prin voturile pe care reprezentanţii României le-au primit din partea Moldovei (12 puncte), Spaniei (5 puncte), Belgiei (5 puncte), Israelului (5 puncte), Portugaliei (4 puncte), Danemarcei (2 puncte), Ciprului (1 punct), respectiv Ungariei (1 punct).

Atât semifinalele, cât şi Finala Eurovision 2015 au fost transmise în direct la TVR 1, TVR HD, TVRi şi online, pe www.tvrplus.ro .

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 VIDEO Gest disperat al președintelui Emiratelor Arabe Unite, șeicul Mohamed bin Zayed Al Nahyan

2 „O armă iraniană puternică” / Cum au fost uciși cei șase militari americani într-un atac al Iranului

3 Iranul pune în aplicare un plan / „Credeau că nu se va întâmpla nimic?” / „În orice moment, o rachetă ar putea ateriza în mijlocul țării voastre”

4 Cum a „trezit” China Japonia și a obținut efectul invers

5 Soacra procurorului propus să fie șeful-adjunct DIICOT este primar PSD de 18 ani și are 3000 de hectare de pământ / Soția și socrul, condamnați pentru f…