Un manuscris al matematicianului Alan Turing, vândut la New York cu 1 milion de dolari

Un manuscris al matematicianului Alan Turing, vândut la New York cu 1 milion de dolari

Un manuscris care a aparținut celebrului matematician britanic Alan Turing s-a vândut cu un milion de dolari, la o licitație organizată luni la New York, a anunțat casa de licitații Bonhams citată de AFP. Manuscrisul de 56 de pagini, care datează din 1942, nu a fost până acum prezentat public și cuprinde o parte din munca lui Alan Turing, conținând formule matematice și adnotări. Licitația a durat aproximativ două minute, iar cumpărătorul a cărui identitate nu a fost dezvăluită a plătit pentru manuscris 1,025 milioane de dolari.

'Acest manuscris datează din perioada în care Turing era implicat în misiunea crucială de spargere a codului Enigma', a declarat Cassandra Hatton, specialistă în cărți și manuscrise rare în cadrul Bonhams, adăugând că speră ca manuscrisul să fie pus de cumpărător la dispoziția cercetătorilor.

Conținutul însemnărilor de matematică oferă o incursiune extraordinară în modul de lucru al uneia dintre cele mai strălucite minți ale secolului XX, a adăugat Hatton. Alan Turing nu a fost recompensat pentru munca depusă în cel de-al doilea război mondial și s-a sinucis în 1954, după ce fusese acuzat de homosexualitate, considerată atunci o infracțiune de sistemul juridic britanic. El a fost grațiat postum șase decenii mai târziu.

Turing a lăsat caietul de însemnări prietenului său Robin Gandy, care a făcut propriile adnotări pe înscrierile lui Turing. Gandy a păstrat ascuns caietul până când a murit. Povestea matematicianului Alan Turing și spargerea codului Enigma este redată în pelicula 'The Imitation Game', nominalizată la Oscar, cu Benedict Cumberbatch în rolul principal.

"Nu știm câte vieți a salvat. Dar se apreciază că (Turing) a scurtat războiul cu doi ani," a explicat Cassandra Hatton. Benedict Cumberbatch, nominalizat la Oscar pentru cel mai bun actor, pentru rolul lui Alan Turing, l-a descris pe matematicianul britanic, drept o figură de referință pentru comunitatea homosexuală, într-o perioadă marcată de intoleranță. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale