Vietnamul renunță la tăierea de copaci după o mobilizare pe rețelele de socializare

Vietnamul, regim autoritar puțin dispus să lase curs liber exprimării publice, a abandonat vineri un plan de tăiere a mii de copaci în capitala Hanoi, după o amplă mobilizare pe rețelele de socializare, informează AFP.

Municipalitatea preconiza să taie peste 6.000 de copaci în capitală, populată cu aproape 6 milioane de locuitori și cunoscută pentru 'cartierul său francez' și bulevardele sale pline de verdeață. Operațiunea urma să aibă loc în cadrul unui plan de amenajare în valoare de 3,4 milioane de dolari, potrivit cotidianului Thanh Nien.

În ultimele zile, oamenii și-au exprimat din plin indignarea pe rețelele de socializare, mergând până la înființarea unui grup pe Facebook ce îndeamnă la salvarea copacilor. Grupul a reunit, vineri, aproape 30.000 de 'like'-uri.

O mică manifestare a avut deja loc în centrul orașului Hanoi. 'Primarul din Hanoi a cerut oprirea tăierii copacilor', a anunțat în final cotidianul VnExpress, vineri.

În mod oficial, era vorba despre ameliorarea securității pe drumurile publice, însă autoritățile sunt suspectate că au vrut să facă profit din vânzarea de lemn. 'Numeroși copaci din oraș sunt centenari și lemnul lor este prețios', estimează Thanh Nien.

Facebook a fost blocat în trecut în Vietnam, însă premierul Nguyen Tan Dung a apărat în ianuarie utilizarea rețelelor de socializare în scopuri de comunicare pentru regimul comunist vietnamez, cu partid unic. Partidul deține controlul asupra tuturor mass-media și mulți vietnamezi preferă să se informeze de pe internet.

Vietnamul este în mod regulat denunțat pentru încarcerarea de militanți sau bloggeri.

AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Rareș Bogdan îi dă în vileag: Ciuma Roșie a simțit mirosul miliardelor de la UE, de aceea vrea dărâmarea Guver…

2 VIDEO După interviul ăsta, Toader ar trebui chemat la DNA! Despre cum l-au sechestrat Dragnea, Tăriceanu și Dă…

3 Document / Un studiu care aruncă în aer 3 luni de exagerări: Cei care sunt asimptomatici nu-i pot contamina pe c…

4 Record mondial / Acest primar PSD primește salariu, pensie, pensie specială de parlamentar și pensie specială de…

5 Mare dreptate are omul ăsta!

recomandări

Te ia DNA: Gherman Petru

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Să mergi cu bicicleta pe sfoară în Alpi necesită ceva curaj