Adriean Videanu, REŢINUT de procurorii DNA

Adriean Videanu, REŢINUT de procurorii DNA

 Noi v-am spus că începe CUTREMURUL... 

Adriean Videanu, fost ministru al Economiei, a fost retinut joi de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie pentru complicitate la abuz in serviciu, au declarat pentru Agerpres surse judiciare. El se afla in sediul DNA de mai multe ore, fiind citat in dosarul disjuns din cel in care a fost trimisa in judecata Alina Bica, fost sef al DIICOT.

UPDATE 19.36 Adriean Videanu a iesit incatusat de la DNA, fara a face declaratii.

Sursele citate au mentionat ca Alina Bica, in calitate de sef al DIICOT, ar fi ridicat la 25 februarie 2014 in mod abuziv sechestrul aplicat asupra unui numar de 80 de actiuni detinute de Videanu la SC TITAN MAR SA.

Adriean Videanu era cercetat intr-un dosar instrumentat de DIICOT - Structura Centrala, alaturi de alte persoane, pentru crearea unui prejudiciu de 11.000.000 de dolari si punerea in pericol a sistemului energetic national pe segmentul gazelor naturale.

Potrivit surselor, exercitarea abuziva a atributiilor de serviciu de Bica l-ar fi ajutat efectiv pe Videanu sa-si puna la adapost actiunile sechestrate si sa obtina foloase necuvenite prin instrainarea lor.

Astfel, ar fi ramas fara obiect masura asiguratorie dispusa de procurorul de caz si care reprezenta garantia recuperarii prejudiciului cauzat in dosarul in care era cercetat.

  Reamintim ca Adriean Videanu este urmarit penal in dosarul "Gaze ieftine pentru   Niculae". In acest dosar, Adrian Videanu si Varujan Vosganian, in calitatea lor de fosti ministri ai Economiei, sunt acuzati pentru o serie de decizii care ar fi favorizat firma Interagro controlata de Ioan Niculae oferind gaze naturale la preturi mai mici. In urma cu un an, procurorii DIICOT au dispus in acest dosar schimbarea incadrarii juridice a infractiunilor de la "complot" si "subminarea economiei nationale" in invinuirile de "abuz in serviciu" si "constituire de grup infractional organizat", conform prevederilor noului cod penal.

Presedintele PDL Bucuresti, Adriean Videanu, a venit, joi, la DNA, fiind citat pentru a fi audiat, in contextul in care numele lui ar fi fost mentionat de fostul ministru Gabriel Sandu in declaratiile date de acesta in dosarul Microsoft, potrivit Mediafax.

Fostul ministru al Economiei Adriean Videanu a intrat in sediul DNA in jurul orei 16.00, in momentul in care din cladire a iesit presedintele PMP, deputatul Elena Udrea, care a fost adusa cu mandat pentru a fi audiata in dosarul Microsoft.

Dorin Cocos este arestat preventiv in dosarul Microsoft, alaturi de primarul suspendat al municipiului Piatra Neamt, Gheorghe Stefan. In arest preventiv au fost, pana in 25 ianuarie, si fostul ministru al Comunicatiilor Gabriel Sandu si omul de afaceri Dumitru Nicolae, acestia fiind in prezent in arest la domiciliu.

Fostul ministru al Comunicatiilor Gabriel Sandu a fost miercuri la DNA, pentru a da noi declaratii in dosarul Microsoft, el fiind audiat si zilele trecute de catre procurorii anticoruptie, potrivit unor surse judiciare.

Numele lui Adriean Videanu ar fi fost mentionat de fostul ministru Gabriel Sandu in declaratiile date de acesta in dosarul Microsoft.


Adriean Videanu Foto: Mediafax


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Eduard Hellvig, atac dur la medicul Cîrstoiu: „Când spectacolul începe să fie fluierat, își iau trusa de machiaj și își văd de drum”