Băsescu: Cred că este de interes public dacă premierul a fost ofițer

Băsescu: Cred că este de interes public dacă premierul a fost ofițer

Președintele Traian Băsescu a declarat miercuri că este de interes public dacă premierul Victor Ponta a fost ofițer al Serviciului de Informații Externe (SIE), adăugând că acesta a fost un "fripturist" și un "profitor

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FLUX

"Nu se pot secretiza informații prin care se ignoră Constituția — scrie Legea 182 — sau informații de interes public. Oare este de interes public dacă prim-ministrul României a fost sau nu ofițer al unui serviciu de informații, dacă mai este, dacă a fost trecut în rezervă? Este de interes public? Eu zic că da! Or, Legea 182 interzice clasificarea informațiilor de interes public sau a acelora prin care se încalcă Constituția", a afirmat șeful statului la Palatul Cotroceni.

El a subliniat că funcția de procuror este incompatibilă cu altă funcție.

"Este o încălcare a Constituției și a Legii 92/1992 utilizarea ca ofițer a unui procuror? Răspunsul meu este: da. Este de interes public dacă un membru al Guvernului, fie el prim-ministru, a fost sau nu ofițer al unui serviciu de informații? Răspunsul meu este: da", a arătat Băsescu.

Șeful statului a indicat și că, potrivit Legii 182 din 2002 privind protecția informațiilor clasificate, se interzice clasificarea ca secrete de stat a informațiilor, datelor sau documentelor "în scopul ascunderii încălcării legii, erorilor administrative, limitării accesului la informații de interes public, restrângerii ilegale a exercitării unor drepturi".

"Nu poți să clasifici informații de interes public când ai de ascuns încălcările legii", a subliniat el.

Președintele Băsescu l-a catalogat pe Victor Ponta "profitor" și "fripturist".

"Domnul Victor Viorel Ponta, dacă vă uitați în CV-ul domniei sale, a fost un profitor care și-a făcut rost de participarea la câteva mese rotunde sau seminarii de două-trei zile, pe care le-a intitulat prin CV-ul domniei sale cursuri și sigur aceste cursuri au fost posibile și cu sprijinul SIE. (...) Victor Viorel Ponta a fost doar un fripturist care s-a băgat și el în SIE ca să meargă pe la niște seminarii, pe afară. Nu a avut nicio misiune. Nici nu poți să trimiți în misiuni importante un om necopt pe care l-ai luat din Parchetul General, din Parchetul de sector sau de pe unde l-o fi luat să ai misiuni personale", a spus șeful statului.

Președintele Traian Băsescu a susținut luni, la un post de televiziune, că premierul Victor Ponta a fost ofițer acoperit SIE în perioada 1997-2001, fapt care explică ''propulsarea'' acestuia la Parchetul General.

"Victor Ponta trebuie să recunoască că în perioada 1997 — 2001 a fost ofițer acoperit al SIE (...). A fost ofițer SIE, ceea ce explică și propulsarea lui de la Parchetul de la Judecătoria de sector direct în Parchetul General", a afirmat șeful statului.

AGERPRES/(A — autor: Florentina Peia, editor: Florin Marin)***


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

3 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

4 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

5 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren