Băsescu, REACȚIE BĂRBĂTEASCĂ după CONDAMNAREA fratelui

Băsescu, REACȚIE BĂRBĂTEASCĂ după CONDAMNAREA fratelui

Traian Băsescu, despre condamnarea fratelui său la închisoare: „În continuare trebuie să respecte legea. Nu are nevoie de îmbărbătarea mea“.

Traian Băsescu, fratele lui Mircea Băsescu, care a fost condamnat la închisoare cu executare în dosarul lui Bercea Mondial, a declarat pentru Adevărul  că acesta trebuie să respecte legea şi hotărârile instanţei.

 „Este o decizie a unei instanţe. În continuare, fratele meu trebuie să respecte legea“, a zis fostul şef al statului. El a spus că a vorbit în această dimineaţă cu fratele său, însă nu a avut nevoie de îmbărbătare. „Este major şi este vaccinat“, a completat Traian Băsescu.

Mircea Băsescu a fost condamnat vineri, 8 ianuarie, la patru ani de închisoare în dosarul în care este judecat de trafic de influenţă.

Decizia magistraţilor de la Tribunal nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa. Magistraţii au mai dispus în cazul celor doi pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi aleşi în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa funcţii care implică exerciţiul autorităţii de stat.

Totodată, Tribunalul Constanţa a menţinut sechestrul instituit pe bunurile lui Mircea Băsescu şi ale lui Marian Căpăţână, precum şi măsura controlului judiciar pentru cei doi. De asemenea, cei doi au fost obligaţi să achite cheltuieli de judecată de 3.000 de lei, iar instanţa a mai decis confiscarea sumei de 265.000 de euro de la aceştia.

Pe de altă parte, instanţa a respins ca nefondată cererea formulată de Florin Anghel de restituire a sumei de 600.000 de euro pe care membrii familiei acestuia susţineau că i-ar fi dat-o drept mită lui Mircea Băsescu pentru a interveni pentru obţinerea unei decizii favorabile într-un dosar al lui Bercea Mondial.

Mircea Băsescu este acuzat că a primit suma de 250.000 de euro de la Florin Anghel, prin intermediul lui Marian Căpăţână, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea cauzei referitoare la infracţiunea săvârşită de tatăl acestuia (Sandu Anghel, zis Bercea Mondial), precum şi a altor cereri incidente în respectiva cauză, în scopul de a obţine o hotărâre favorabilă, fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate. Procurorii DNA au cerut ca Mircea Băsescu să primească o pedeapsă de şapte ani de închisoare.


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 De citit...

3 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

4 VIDEO Imagini apocaliptice în Grecia...

5 Dezvăluiri înfiorătoare despre insula pe care britanicii au desfășurat experimente secrete și șocante