“Brokerul fugar dezvăluie adevărul. MAREA SPOVEDANIE” – şi-a intitulat cartea autoexilatul Cristian Sima, cu supratitlul şi titlul, de parcă ar fi fost un articol de ziar.  Desigur, personajele implicate în adevărul lui Cristian Sima vor avea replici. Sunt Traian Băsescu, Adrian Năstase, Cătălin Predoiu, Mugur Isărescu, George Maior, Daniel Dăianu, Florian Coldea, Victor Ponta, Viorel Hrebenciuc, MRU, Bogdan Chirieac, Miki Şpagă, “unul Ghiţă”, Radu Timofte, Bogdan Drăgoi, Sorin Ovidiu Vântu, Mircea Dinescu, Mişu Negriţoiu etc.

Redăm câteva pasaje:

“Mergem în bârlogul SRI, în vechea casa facuta de Carol pentru Lupeasca. E stînjenitoare, un amestec de comunism, brâncovenism si noile gusturi postdecembriste. E o casa în care nu te simti în niciun secol. La masa, eu, Predoiu, Daianu, Maior, Coldea. Predoiu a cerut întâlnirea pentru a le povesti ce se întîmpla daca euro va cadea sau daca se va sparge în doua, euro pentru bogati (Germania, Olanda, Finlanda) si cel pentru saraci (Grecia, Portugalia, Italia, Spania). Se vehiculeaza chiar si ideea ca în cazul unui ”run” la bancile românesti, acestea ar putea fi aparate cu TAB-urile împotriva deponentilor care doresc sa-si retraga banii. Coldea pare cel mai inteligent si respinge categoric aceasta solutie. La sfârsit, situatia ramâne la fel si nu se trage nicio concluzie. Dupa un timp, Predoiu îmi spune: Au zis ca esti destept, dar esti incontrolabil” – pag 11.

Despre conturile lui Ceauşescu:

“Dan Voiculescu a fost acuzat multa vreme ca ar detine banii dictatorului Nicolae Ceausescu. Acesti bani nu au existat. Nu existau conturi si bunuri în strainatate, asa cum s-a întâmplat în cazul Marcos, Peron sau în cazul Sahului Iranului, Reza-Pahlavi. Securitatea avea însa firme de comert exterior, firme mixte unde oamenii Securitatii puteau face operatiuni financiare. E bine de stiut cum functioneaza conturile cifrate din Elvetia. Un cont cifrat are un numar atribuit de banca si o parola stabilita de client. La deschiderea contului, clientul este obligat sa semneze o declaratie în care precizeaza cine este beneficiarul economic al fondurilor depuse. Evident, nimeni nu a declarat ca beneficiarul economic ar fi fost statul român. Deci toate conturile cifrate ale acestor societati aveau din start beneficiari economici persoane fizice, adica agenti DIE.

Din cauza foamei de valuta a lui Ceausescu, toate aceste conturi nu foloseau decât ca o trambulina pentru epatrierea banilor încasati din exporturile tarii. Ele nu ontineau mari sume. Exporturile însa nu erau platite de catre occidentali decât dupa o perioada de timp de la receptie, perioada care ajungea pâna la 90 de zile, ca si astazi. Asta presupune ca, dupa decembrie ’89, în aceste conturi au mai intrat bani din platile beneficiarilor occidentali. De fapt, doar acesti bani au putut fi deturnati, profitând de haosul creat la Revolutie” – pag 207.

Despre femeile din politica românească:

“Al treilea strajer al Varanului este o femeie, dar, de departe, studiul de caz cel mai spectaculos. N-am înteles niciodata de ce politicienii români nu au luat exemplu de la occidentali, ca tiitoarele nu trebuie sa ajunga niciodata sa-ti tiuie la ureche pe holurile institutiilor statului. Propulsata de Mugur Isarescu din purtatoare de cuvânt direct în sfera “marii finante” românesti, aceasta doamna a avut o cariera fulguranta, care continua si în ziua de azi. Desi, de departe, Elena Udrea este paroxismul acestui fenomen, ea a avut doua deschizatoare de pârtie nu mai putin celebre: Corina Cretu si Gabriela Firea.” – pag 213.

Despre afacerea Microsoft:

“Sa va spun o poveste. Vara lui 2000. Restaurantul Basilicum, de lânga Kiseleff. La o masa, Bogdan Chirieac si Bebitza, alias Mickey Spaga. Microsoft dorea sa cumpere cladirea Bancorex de pe Calea Victoriei ca sa faca acolo un centru de soft cu multi programatori tineri români. Li se cere o contributie de 1 milion de dolari pentru campania electorala din 2000. Microsoft plateste în celebrul cont de la Banca Pictet. Nastase devine primministru si uita de promisiunea facuta, cerându-le 300 de milioane pentru cladirea Bancorex. Microsoft e foarte nervos. Mickey vine cu ideea de a achizitiona licente soft pentru toata România la pret mare. Asa a început totul. Toata lumea a fost fericita, Microsoft nu s-a bagat direct, iar Mickey a optimizat afacerea la maximum.” – pag 281

Ce ştie Sima despre presa românească (aşa, de amorul artei):

“Exista însa un pericol în anii 2000, presa. Nastase o adusese la tacere, dar si multinationalele si consortiul au contribuit din belsug la acea stare de fapt. Daca în 2004, la schimbarea Puterii, presa a avut un moment de respiro si se credea ca va începe din nou sa latre ca la începutul anilor ‘90, consortiul a cheltuit imense bugete publicitare, cu precadere în presa prietena. Întâi, au batut palma cu mogulii, dar si asa tot mai ramâneau niste ziaristi “dusi cu capul”, care aveau chef de anchete si scoop-uri. Firmele din IT au început atunci sa plateasca salarii direct ziaristilor, de obicei celor influenti. Eram într-un bar bucurestean cu seful unei multinationale americane din IT si la televizor era o emisiune cu Dan Turturica, de la România Libera. Pentru a-mi demonstra ce putere are asupra ziaristului, i-a dat un sms si l-a scos din emisiune, asa de amorul artei, pentru a-mi demonstra mie si celor din jur ca l-a cumparat deja. La fel a procedat si Vîntu când îsi freca, de fata cu mine si Mircea Dinescu, mâinile, la crearea ziarului Gândul”. – pag 310.

Cristian Sima despre ocupaţia de bază a serviciilor secrete:

“O sa ma întrebati ce faceau Justitia si Serviciile. Evident, faceau afaceri. Daca veti analiza actionariatul Siveco si Omnilogic, trecând prin câteva societati austriece si baltice si prin câtiva actionari de la Viena, veti afla ca sinapsa actionarului majoritar ajunge tot în România, la ofiterii din Serviciile lui Magureanu, retrasi în afaceri cu IT în 1996. De multe ori, când unii politicieni, chiar de la PDSR, erau înspaimântati de jaful ce se punea la cale si refuzau sa semneze sau sa publice caietele de sarcini facute de consortiu, baietii retrasi din Servicii interveneau direct santajând politicienii recalcitranti, dându-i pe brazda.” – pag 311.

Cristian Sima despre Dorin Cocoş, Bogdan Chirieac şi Adrian Vasilescu:

“Pentru a întelege cum a ajuns Dorin Cocos în afacerile cu IT, desi saracul nu cred ca stia nimic despre calculatoare, trebuie sa ne întoarcem în anii 2000-2004, când la restaurantul Trei Cocosi din Parcul Herastrau se puneau la cale toate sinapsele coruptiei. Clienti nelipsiti erau Chirieac, Miki Spaga zis Bebita si elvetianul Marius Opran. Ultimul, mult mai discret si circumspect, vazând ca Dorin Cocos, botezat si Gorgorin, începuse nu doar sa serveasca la masa, dar si sa faca uneori cartile.

Sa analizam sinapsele una câte una, cu argumente si detalii. Sinapsele care pleaca de la Bogdan Chirieac spre PSD. Chirieac e nasul de cununie al lui Roibu jr., fiul lui Roibu Aristide, trezorierul PDSR în 2000. Chirieac devine un pion important dupa campania din 2000, facând legatura între multinationale si partide. Chirieac achizitioneaza de la Adrian Lustig, sotul Eugeniei Voda, un apartament lânga Piata Charles de Gaulle. Toni Petrescu, manager la Ericsson, achizitioneaza si el un apartament în acelasi bloc, tot de la Lustig. Chirieac nu are banii necesari si Petrescu îi plateste lui Lustig si apartamentul sau. Chirieac primeste de la mine gratis 5% din WBS Holding pentru a face lobby. Chirieac primeste de la Ericsson aproximativ 1.5 mil dolari pentru a-i distribui în campanie. Chirieac da cea mai mare parte la PDSR, dar nu uita de Stolojan si Mugur Isarescu, desi stie ca nu au sanse în fata Bunicutei în campanie. Doar Vadim nu primeste nimic.

Adrian Vasilescu primeste banii pentru campania lui Isarescu, desi nici el nu crede în succesul acestuia. Chirieac îi da 75k dolari lui Vasilescu de la Angelo Gruttaduaria, proprietarul Ductil, lui Vasilescu, la Angelo în casa, pe str. Episcopiei si, în acelasi timp, pregateste cu Miki Spaga achizitionarea de catre sicilian a Siderca Calarasi. Chirieac vrea sa faca televiziune, emisiunea ProVest la ProTv. Adrian Sârbu îi cere sa vânda emisiunea înainte de a fi produsa. Sârbu îmi vinde mie emisiunea ProVest, 10 editii, contra 30k dolari, urmând sa împart cu el, dupa ce îmi voi recupera cei 30k, jumi-juma profitul realizat din publicitate, dar doar eu trebuie sa caut publicitate. Reusesc sa vând publicitate la Ductil Steel, Sanofi si Aventis de peste 60k dolari. Sârbu încaseaza cei 60k, dar uita sa-mi mai dea vreun ban. Teapa!” – pag 314.

Sima despre fraţii Micula şi camioanele cu bani ale patronului “edy Spedition”:

“Chirieac scrie contra fratilor Micula, unul dintre ei vine la masa, îi ofera un plic cu 10k dolari si apoi Chirieac suna la redactie, la Lelia Munteanu: “Opreste atacurile contra fratilor “Suc”, dar da-le drumul peste o luna si o sa dau vina pe CTP, ca el e de vina, si mai luam ceva de la ei.” 2000, marire de capital la WBS, Clubul Diplomatilor, printre actionari Terruzzi – CEO la Exxon Europa, Gruttadauria, patron la Ductil, fratii Fila, J.C. – CFO la Microsoft.

Chirieac îl aduce pe Isarescu, prim ministru la acea vreme, întâlnirea e fructuoasa, strainii sunt toti dornici de investitii în România, multi le-au si facut, pacat ca Isarescu va fi înlocuit cu Nastase. Chirieac îmi spune ca Isarescu si Vasilescu vor 5% din firma, îi dau cadou si apoi aflu ca era o minciuna, saracii nu cerusera nimic, era inventia lui Chirieac.

Gabi Marin de la Omnilogic îsi da copilul la liceul de aici, din Elvetia, doar pentru ultimii doi ani. Gabi Marin îi sugereaza lui Nastase acelasi liceu si asa Mihnea ajunge elev aici în 2007. Nastase îl aduce împreuna cu Mihnea si pe Edy Popa, fiul patronului Eddy Spedition. Multe dintre camioanele Eddy Spedition vor contine si saci cu bani. Chirieac ajunge salariat la Omnilogic, pe contract de colaborare, asa îsi încasa partea lui din spaga

Gabi Marin îsi deschide cont la WBS, 500k dolari, banii sunt pe contul lui de la BSI si vin din Austria, de pe un cont cifrat. Cartea de credit e pe numele fiului sau, dar cu o singura notare WBS Holding. Gabi Marin îsi schimba sediul, noul sediu îl face Luca G., arhitect elvetian, prietenul meu, în casa caruia stau actualmente cu chirie. Gabi Marin face plati pe conturile cifrate ale familiei Nastase sau ale principelui Dimitrie Sturdza.” – pag 317       Mihai Pâlșu

Distribuie Distribuie Comentarii