Corlăţean despre suspendare: Să fim înţelepţi şi să ştim să facem anumite gesturi când trebuie făcute

Social-democratul Titus Corlăţean a declarat, marţi, despre suspendarea preşedintelui, că România se află într-un ciclu democratic care se va încheia prin alegeri libere, el adăugând: ”Trebuie să fim înţelepţi şi să ştim să facem anumite gesturi atunci când trebuie făcute”.

”Cred că mergem prea departe cu aceste discuţii, sunt reale, sunt pe piaţa politică, noi în interiorul PSD, cel puţin până la această oră, nu am avut o discuţie în legătură cu iniţiativa domnului Tăriceanu”, a spus ministrul de Externe, Titus Corlăţean , întrebat ce impact va avea suspendarea preşedintelui României în actualul context regional.

Corlţăţean a ţinut să precizeze că în acest moment ”suntem într-un ciclu democratic”.

”Ne place sau nu o persoană politică de înalt nivel, suntem într-un ciclu democratic care are o finalizare foarte apropiată şi vom termina acest mult prea lung ciclu de putere, care încă conduce statul român, într-o manieră democratică, prin alegeri libere, care să permită o altă perspectivă României”, a mai declarat Titus Corlăţean.

El a adăugat: ”Trebuie să fim înţelepţi şi să ştim să facem anumite gesturi atunci când trebuie făcute”.

Corlăţean a adăugat că respectarea Constituţiei şi a atributelor constituţionale conferite preşedintelui trebuie realizate în fiecare oră şi secundă, de către titularul portofoliului prezidenţial, iar ”acest lucru nu se întâmplă şi nu s-a întâmplat”.

”Ca semnal politic, trebuie să spunem foarte clar domnului preşedinte că interferenţa asta grosolană în viaţa politică internă, în susţinerea unei candidaturi, a unui partid politic, este o chestiune neîntâlnită într-un alt stat membru al comunităţii euroatlantice”, a mai declarat Corlăţean, despre demersul lui Călin Popescu Tăriceanu , de iniţiere a procedurilor de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu .

 


populare
astăzi

1 Schimbări majore la pensii, ajutoare și contracte de muncă din 2026

2 Drumul Széchenyi, șoseaua legendară din Cazane înghițită de Porțile de Fier

3 Rareș Bogdan cere parlamentarilor să voteze uniformele obligatorii: „Școala nu este o paradă de modă”

4 Presa din Grecia, revoltată după afirmația ambasadoarei SUA legată de România / „Replica lui Guilfoyle care a înghețat cina de la Atena”

5 WSJ aruncă bomba / Ambasadoarea SUA la Atena ar fi revendicat debarcarea guvernului Bolojan