CSAT: Decizia de creștere a bugetului apărării va revigora programele majore de înzestrare a Armatei Române

CSAT: Decizia de creștere a bugetului apărării va revigora programele majore de înzestrare a Armatei Române

Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) au remarcat, în ședința de marți, că decizia de creștere a bugetului alocat apărării la nivelul de 2% din PIB până în anul 2017, urmare a consensului obținut din partea tuturor partidelor parlamentare, va asigura revigorarea programelor majore privind transformarea, dezvoltarea și înzestrarea Armatei României și va reprezenta și o oportunitate certă pentru industria de apărare, transmite Administrația Prezidențială.

O altă temă în cadrul CSAT a fost avizarea proiectului de lege privind planificarea apărării, membrii Consiliului apreciind că această lege "urmărește eficiența procesului de planificare a apărării, concentrat asupra dotării militare, în scopul integrării tuturor disciplinelor de planificare a apărării și asigurării coerenței acestora cu planificarea din celelalte state NATO și UE".

Referitor la exercițiile și antrenamentele de mobilizare desfășurate în anul 2014, membrii Consiliului au fost informați despre concluziile raportului prezentat și propunerile Guvernului de îmbunătățire a activității instituțiilor implicate, precizează sursa citată.

Administrația Prezidențială informează, de asemenea, că CSAT a aprobat raportul privind activitatea Centrului Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică — CERT-RO, în anul 2014. Potrivit aceleași surse, instituția are ca obiectiv general dezvoltarea capacității de răspuns la incidente de securitate cibernetică și a relațiilor de cooperare cu entități naționale sau internaționale, cu atribuții și responsabilități în domeniul securității cibernetice.

"O altă temă de pe agenda ședinței a reprezentat-o informarea cu privire la stadiul îndeplinirii Programului multianual de restabilire a capacității de luptă a Armatei României pentru perioada 2013-2016 și în perspectivă până în anul 2022. Membrii Consiliului au concluzionat că, în anul 2014, România a continuat respectarea angajamentelor asumate în cadrul organismelor internaționale de securitate, simultan cu reducerea contribuției cu forțe în teatrele de operații", adaugă Administrația Prezidențială.

Totodată, în cadrul ședinței a fost aprobat Raportul CSAT privind activitatea desfășurată în anul 2014 și s-a decis trimiterea acestuia, spre examinare, către Parlamentul României. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 De citit...

4 VIDEO Imagini apocaliptice în Grecia...

5 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?