CTP despre Turcescu: „Sunt uluit de acest delir mistic” -VIDEO

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a declarat că „nu se pot trage concluzii în legătură cu ce a făcut efectiv sau nu a făcut Robert Turcescu”.

„Trebuie o poziție organelor, a instituțiilor în cauza, a MApN, a serviciilui respectiv de informații al Armatei”, a subliniat Cristian Tudor Popescu, la Digi24.

„Tot ce pot să analizez e prestația televizată a lui Robert Turcescu pentru că am văzut-o. E cel puțin stranie, dacă nu aberantă. Turcescu, pentru niște păcate pe care nu le cunoaștem, pentru că asta cu ofițer acoperit, da, sigur e o problemă din punct de vedere mediatic, din punct de vedere al meseriei de jurnalist, e o problemă gravă care lovește în cariera de jurnalist a lui Turcescu ca o torpilă. Pentru că am discutat problema pe când eram la Clubul Român de Presă, s-a pus problema ofițerilor acoperiți de presă și e o rezoluție a Clubului acceptată de toți membrii de atunci prin care hotăram, făceam o recomandare tuturor jurnaliștilor să nu aibă această calitate de ofițer sub acoperire, practicând în același timp meseria de jurnalist”, a declarat Cristian Tudor Popescu.

El a amintit că ROBERT TURCESCU „a negat cu vehemență” faptul că a fost LOCOTENENT COLONEL.

„Ne amintim povestea cu Oprea și cu acele liste de avansări, acum se află în fața unei minciuni stridente pe care atunci a produs-o”, a menționat jurnalistul.

„Sunt uluit de acest delir mistic pe care l-a afișat în seara asta. Nu înțeleg termenii pe care i-a folosit, în legătură cu ce? Impresia e că cel puțin să fi omorât pe cineva ca să folosești genul ăsta de termeni dostoievskieni în mizerie, din ăștia cu eliberare, cu uitați-vă în adâncul vostru”, a mai spus Cristian Tudor Popescu, senior editor al ziarului Gândul.info, care a continuat că nu înțelege termenii folosiți de Robert Turcescu privind judecata.

„Pentru asta trebuie să existe o reclamație din partea respectivului serviciu. Trebuie cineva să se declare parte dăunată în treaba asta. E treabă lungă, nu cred că vom asista la așa ceva. Deci, deocamdată nu există nimic de alura misticoidă a lui Turcescu în legătură cu Dumnezeu și alte lucruri de soiul ăsta”, a mai spus Cristian Tudor Popescu.

Jurnalistul crede că ROBERT TURCESCU „nu a facut asta dintr-o revelație produsă ieri noapte, din moment ce asta datează de atâția ani, nu a simșit nicio nevoie li nu a avut nicio ezitare să fie extrem de vocal la TV în diverse situații”.

„Și dacă e ofițer acoperit, ce? Simplul fapt că ești ofițer acoperit al unui serviviu de informații într-o țară democratică a UE constituie ceva de rău? Că un delict nu constat în niciun caz”, a punctat senior editorul ziarului Gându.info.

În continuare, Cristian Tudor Popescu a spus că trebuie mai multe lămururi din partea lui Robert Turcescu.

„El trebuia să explice telespesctatorilor, iată eu ce am a vă spune, voi sunteți judecătorii mei. Ori acum a fost ceva de genul: nu vorbesc decât în fața Marii Adunări Naționale”, a explicat Cristian Tudor Popescu, care a subliniat că deontologia presei nu acceptă ca un jurnalist să fie ofițer acoperit.

Acesta a mai spus că poate să facă o paralelă cu momentul în care s-a aflat că Victor Ponta a plagiat teza de doctorat.

„Vreau să văd dacă e așa, vreau să văd respectiva lucrare, nu mă pronunț. Și dimineață la aeroport am văzut atitudinea lui Victor Ponta”, a subliniat el.

„Nu știu cât de vinovat e Turcescu, ce a făcut, pentru ce se pocăieste, se spovedește, mărturisește în felul ăsta. Parcă e un pastor de prin Noua Anglie”, a continuat el.

Cristian Tudor Popescu a mai spus că acum pare a fi „o redemonizare a serviciilor secrete la 25 de ani după Ceaușescu, al cărui lider este domnul Băsescu în acest moment. Ca să venim la o chestiune serioasă, deci lansând această temă a ofițerului acoperit printre candidații la președinție, Traian Băsescu a făcut un lucru incredibil pentru mine, nu aș fi crezut așa ceva să mă pici cu ceară”.

El a afirmat că șeful statului „nu a avut nicio ezitare să înceapă un proces de redemonizare a actualelor servicii secrete”.

„Nu aș fi crezut că Traian Băsescu se apucă acum, după ce a reformat SRI și SIE, se apucă să le redemonizeze în campanie electorală, pentru ce?”, a menționat el.

„Ce a făcut Robert în seara asta, prin apariția de la televizor nu se încadrează de bine în nimic. Nici în ce a fost și nici în ce va fi”, a conchis Cristian Tudor Popescu.


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Fostul premier Tudose îndeamnă oamenii să voteze cu Iohannis! „Nu e vorba despre un vot cu inima, ci despre un…

2 HOPA! Dăncilă a predat Organizarea întreprinderii socialiste. A picat treapta I, a IIa și admiterea la faculta…

3 BREAKING Ce scrie în raportul Jandarmeriei despre 10 august, păstrat secret până săptămâna trecută

4 Dăncilă, călcată-n picioare de o fostă jurnalistă RTV: „Să-ți fie rușine! I-ai învrăjbit pe români mințind că …

5 ALERTĂ / Noi informații-bombă din dosarul 10 august, desecretizat de Guvern / Document INTEGRAL

recomandări

Te ia DNA: Stoica Alexandru

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Să mergi cu bicicleta pe sfoară în Alpi necesită ceva curaj