Dosarul 'Referendumul', la final

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a finalizat cercetarea judecătorească și va asculta miercuri pledoariile finale ale avocaților inculpaților din dosarul "Referendumul", în care Liviu Dragnea a fost trimis în judecată alături de peste 70 de persoane în legătură cu organizarea referendumului pentru demiterea președintelui în 2012.

Judecătorii ÎCCJ au audiat la ultimul termen patru inculpați și doi martori din dosarul 'Referendumul', după ce, pe 30 martie, s-a adus în discuție componența actualului complet, care s-a schimbat pe parcursul procesului, astfel că avocații au cerut reaudierea unor martori și inculpați în fața noului complet de judecată.

Instanța supremă a emis mandat de aducere pentru unul dintre inculpați — Ilie Dude. De asemenea, ÎCCJ a stabilit termen final al procesului data de 22 aprilie.

Potrivit DNA, în calitate de secretar general al PSD, Liviu Dragnea, cu ocazia organizării și desfășurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influența și autoritatea sa în partid în scopul obținerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală necuvenite pentru alianța politică din care făcea parte formațiunea reprezentată de inculpat, și anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obținute în alte condiții decât cele legale.

În acest sens, potrivit procurorilor, Liviu Dragnea a coordonat un mecanism complex, în care a implicat mai multe persoane asupra cărora avea influență în virtutea funcției pe care o deținea, având ca scop fraudarea rezultatelor privind participarea la vot.

"Ca un prim pas, Liviu Dragnea, în calitate de secretar general al partidului pe care îl reprezenta, dar și de coordonator al campaniei electorale, a emis două adrese, la 12 și 13 iulie 2012, destinate organizațiilor județene de partid, respectiv președinților și directorilor de campanie, dar și primarilor din țară ai acelui partid, adrese prin care, pentru obținerea participării la vot a alegătorilor, în proporție de 60%, li se solicita să ia măsuri incriminate de către Legea nr. 3/2000 (în fapt, promisiuni de foloase materiale în scopul de a determina alegătorii să voteze) și, de asemenea, să propună prefecților înființarea de secții de votare în stațiunile turistice, care nu sunt ele însele unități administrativ-teritoriale", arăta DNA.

În paralel, el a coordonat un sistem informatic complex, prin intermediul căruia a transmis mesaje, ordine și recomandări legate de stimularea participării cetățenilor la vot prin mijloace interzise de lege către coordonatorii județeni de campanie/primarii/activiștii de partid, preciza DNA. AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Informație / Măcelul din 10 august 2018 a avut loc la comanda lui Dragnea, cu complicitatea ministrului de Inter…

2 LIVE Peste 50.000 de români au votat deja în diaspora / GRAFIC Prezența la urne, mai mare decât în primul tur a…

3 VIDEO ALERTĂ / Rareș Bogdan, mesaj de ultimă oră! „Azi începe pedepsirea făptașilor măcelului din 10 august!”

4 Mesajul diasporei pentru Dăncilă!

5 BREAKING Diaspora dă cu votul în Dăncilă de-i zbârnâie mațele! S-au deschis și urnele din UK

recomandări

Te ia DNA: Bucur Ionel

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Noi dovezi că pisicile conduc de fapt lumea