Eugen Tomac susține că, în campania Elenei Udrea, PMP se va concentra pe mediul online

Eugen Tomac susține că, în campania Elenei Udrea, PMP se va concentra pe mediul online

Campania electorală a candidatului PMP Elena Udrea va avea o componentă importantă în mediul online, a declarat joi, într-o conferință de presă, la Târgoviște, șeful de campanie al Elenei Udrea pentru alegerile prezidențiale, Eugen Tomac. El a subliniat că PMP ''nu va împânzi toate străzile și localitățile din țară cu imaginea candidatului''.

''Această campanie va fi cu mult diferită față de celelalte pentru că avem deja milioane de cetățeni care folosesc zi de zi internetul. Candidatul nostru este cel mai vizibil candidat pe internet și, din punctul acesta de vedere, ne vom concentra foarte mult pentru că vrem să aducem foarte mulți tineri la vot (...). Vom insista ca o parte din cetățenii activi pe internet, pe zona de social media, să poată comunica cât mai mult cu candidatul nostru'', a precizat Tomac.

Pe de altă parte, Elena Udrea va participa și la întâlniri cu cetățeni în campania electorală, a precizat Tomac.

''Vom merge direct către cetățean pentru a-i transmite mesajul nostru, pentru a-i transmite mesajul candidatului nostru. Sigur că vom avea și o campanie clasică, așa cum se poartă, dar nu vom împânzi toate străzile și localitățile din această țară cu imaginea candidatului nostru pentru că are o notorietate de aproape 100% în întreaga țară. Vom avea o campanie decentă din acest punct de vedere, pentru că pe noi ne interesează să ajungem direct către cetățean și să îi prezentăm exact poziția și oferta politică pe care doamna Udrea o are pentru români'', a adăugat vicepreședintele PMP Eugen Tomac.

Atuul principal al Elenei Udrea la alegerile prezidențiale este, în opinia lui Eugen Tomac, popularitatea, în comparație cu cea a lui Victor Ponta.

''Este un lucru cunoscut deja și vom insista pe acest fapt, pentru că diferența între Elena Udrea și Victor Ponta, de exemplu Elena Udrea nu are niciun complex în a merge peste tot și a discuta cu românii, a participat la foarte multe evenimente în ultima lună și ultimii ani, Elena Udrea este un politician extrem de popular, spre deosebire de Victor Ponta (...). Diferența este fundamentală din acest punct de vedere pentru că Elena Udrea este un politician curajos, Victor Ponta este un politician fricos (...). Nu l-am văzut printre români decât printre cei aduși pe stadion pentru a-l aplauda'', a precizat șeful de campanie al candidatului PMP la prezidențiale.

Tot la categoria atuuri, acesta a mai spus ''Elena Udrea este un politician implicat, Ponta este un politician care a reușit să dezamăgească pe mulți''.

Despre bugetul de campanie, liderii PMP spun că nu a fost stabilit.

''Bugetul de campanie, dacă ar fi cel de care avem noi nevoie, sigur, că ne-ar fi mult mai ușor. E o perioadă complicată, suntem în Opoziție, avem un partid în spate care are doar un an de când și-a pus bazele, deci, din punctul acesta de vedere, va fi un buget modest. Așteptăm să înceapă campania și vom vedea exact'', a declarat șeful de campanie al Elenei Udrea.

Președintele PMP Dâmbovița, Adrian Rădulescu, a adăugat că dezavantajul candidatului PMP este ''că nu are un partid foarte puternic în spate''.

''Dacă am fi avut posibilitatea să fim mai de mult cu un an, un și jumătate, victoria era 120%'', a afirmat fostul consilier prezidențial Adrian Rădulescu. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...