EXCLUSIV/Ordonanţa Traseimului va fi anulată-Surse

EXCLUSIV/Ordonanţa Traseimului va fi anulată-Surse

OUG privind migraţia primarilor şi consilierilor va fi anulată susţin, pe surse, oficiali guvernamentali.

Victor Ponta a declarat, joi, că îşi asumă OUG privind migraţia primarilor, pentru că trebuie făcută dreptate. El a anunţat că termenul în care aleşii locali îşi pot alege partidul va fi de 45 de zile. Anterior actul fusese criticat de preşedintele Băsescu, de opoziţie şi de Ambasada SUA. El a făcut anunţul la începutul şedinţei Guvernului.

”Trebuie să deblocăm activitatea administraţiei locale şi să facem şi un pic de dreptate. Toţi primarii din 2012 au fost aleşi cu USL, avându-i alături pe Ponta şi Antonescu, iar acum s-au trezit cu Blaga şi Iohannis”, a spus Victor Ponta.

El a precizat că îşi asumă Ordonanţa de Urgenţă şi că în aceasta va fi stipulat un termen de 45 de zile, în care aleşii locali vor avea posibilitatea să îşi aleagă partidul fără să îşi piardă mandatul.

Preşedintele Traian Băsescu declara, miercuri, că face un apel la Guvern şi la "responsabilitate" să nu emită ordonanţa de urgenţă referitoare la "transferul primarilor" şi a cerut Avocatului Poporului, pe care l-a acuzat de "sabotarea democraţiei" să o atace la CC dacă ordonanţa va fi aprobată. 

De asemenea, Ambasada SUA se declara îngrijorată în legătură cu momentul ales de Guvern pentru adoptarea ordonanţei de urgenţă care va permite aleşilor locali ca în termen de zece zile să îşi poată alege partidul din care fac parte fără a-şi pierde mandatul. 

Aproximativ 250 de persoane, între care liderii PNL şi PDL, în frunte cu Klaus Iohhanis şi Vasile Blaga, participă, joi dimineaţă, la un miting organizat de ACL în Piaţa Victoriei, în semn de protest faţă de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind migraţia aleşilor locali.  Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat joi la mitingul ACL din Piaţa Victoriei,că adoptarea OUG privind migraţia primarilor avantajează PSD la prezidenţiale, precizând că e o ”bătaie de joc” faţă de votul dat la alegerile locale, unde s-a ales pe criterii politice şi nu de ”frizură”.


populare
astăzi

1 Așa o fi? / Știința oficială i-a declarat lucrările „pseudoștiință”. Colegii râdeau. Presa îl acuza de șarlatanie

2 VIDEO Uite o chestie care merită văzută și care spune multe despre unele personaje „glorioase” după decembrie 1989...

3 Stenograme explozive / când l-a avertizat Putin pe Bush că Ucraina va declanșa o confruntare de durată

4 VIDEO Armand Goșu / Cei care au anulat alegerile din România au făcut jocul Rusiei

5 Indignarea unui muncitor român stabilit în Spania, după ce i s-a oferit un salariu de 1.800 euro: „Nu acceptați aceste mizerii”