EXPLOZIV/DNA a mai trimis în INSTANȚĂ 20 de DOSARE de CORUPȚIE! Altele decât cele cunoscute

EXPLOZIV/DNA a mai trimis în INSTANȚĂ 20 de DOSARE de CORUPȚIE! Altele decât cele cunoscute

Biroul de Informare și Relații Publice a întocmit o sinteză a cauzelor finalizate de procurorii anticorupție în luna decembrie 2015, având ca obiect infracțiuni privind fraudarea fondurilor europene:

1. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

DUNĂRINȚU MIHAELA, director al Liceului Tehnologic Constantin Brâncoveanu din Orașul Baia de Aramă, județul Mehedinți, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene (2 infracțiuni),
- fals în declarații (4 infracțiuni),

DUNĂRINȚU IONEL RAFAEL, soțul primei inculpate, primar al orașului Baia de Aramă, județul Mehedinți, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene (2 infracțiuni),
- complicitate la fals intelectual (2 infracțiuni),

COIFAN CĂTĂLIN VIRGIL, ȘTEANȚĂ DUMITRU COSMIN, BREAZĂ ILEANA, SURDILĂ EUGEN, IOVICI CORNELIA și ȘERDIN ADELINA, funcționari în cadrul în cadrul Centrului Regional și Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 4 SV Oltenia, Serviciul Leader și Investiții Non - Agricole, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
- fals intelectual,

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 2012-2014, inculpata Dunărințu Mihaela, în calitate de director la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncoveanu„ orașul Baia de Aramă, județul Mehedinți, beneficiind de ajutorul celorlalți inculpați, a declarat în fals și a folosit declarații care atestau fapte și împrejurări nereale ce au fost folosite ulterior, drept condiții esențiale, la accesarea fondurilor nerambursabile din bugetul Uniunii Europene prin Măsura 112 a proiectului „Instalarea tânărului fermieri”, în sumă totală de 40.000 euro (alocată în două tranșe).
Concret, inculpatul Dunărințu Ionel Rafael, în calitate de primar al orașului Baia de Aramă, județul Mehedinți, i-a determinat și i-a ajutat pe ceilalți inculpați, funcționari în cadrul Centrului Regional și Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, să întocmească două rapoarte de verificare în teren, în care au menționat, în mod nereal, că situația verificată în teren este conformă cu realitatea, iar verificarea s-a efectuat în prezența inculpatei Dunărințu Mihaela.
Aceste documente au fost întocmite în prezența inculpatului Dunărințu Ionel Rafael și ștampilate de acesta din urmă, deși nu avea calitatea cerută de lege.
În aceeași calitate de director la Liceul tehnologic „Constantin Brâncoveanu” din orașul Baia de Aramă, județul Mehedinți, inculpata Dunărințu Mihaela, cu intenție directă, a omis să declare în declarațiile de avere aferente anilor 2011, 2012, 2013 și 2014 mai multe bunuri imobile pe care le dobândise la data completării documentelor respective.

Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 172.931,80 lei.

În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra unui imobil ce aparțin inculpatei Dunărințu Mihaela.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Mehedinți, cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză. 

2. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

ALECA VASILE, primar al comunei Borca, jud. Neamț, la data faptei, cu privire la săvârșirea infracțiuni de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea credință, de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta a avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,

CIUBOTĂ CIPRIAN, viceprimar la Primăria comunei Borca, jud. Neamț, la data faptei, cu privire la săvârșirea infracțiuni de folosire sau prezentare cu rea credință, de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta a avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

La data de 12 mai 2010, inculpatul Ciubotă Ciprian, în calitate de viceprimar al comunei Borca, jud. Neamț, a completat, semnat și depus mai multe documente false la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Neamț, în vederea acordării sprijinului financiar în cadrul schemei de plată unică pe suprafață, pentru terenuri cu destinația pășune, pentru anul 2010.
Prin aceste documente se atesta în mod fals, faptul că Consiliul Local al comunei Borca, jud. Neamț exploatează o suprafață de 1462,97 hectare pășune pentru care s-a solicitat sprijin, în condițiile în care inculpatul cunoștea că acest teren este utilizat/exploatat de crescătorii de animale de pe raza comunei respective, ca și în anii anteriori.
Unul dintre aceste documente a fost completat și semnat de inculpatul Aleca Vasile, deși cunoștea că acesta conține date nereale, respectiv faptul că terenul respectiv avea altă destinație.
Urmare a acestor acțiuni, Primăria comunei Borca a încasat nelegal în cadrul schemelor de plată unice pe suprafață - campania 2010, suma totală de 1.826.833,74 lei, din bugetul Uniunii Europene.

Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3.265.183,90 lei, reprezentând sumele acordate ca sprijin financiar în anii 2009 și 2010.

În cauză, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unor imobile – terenuri aflate în domeniul privat al Unității Administrativ Teritoriale Borca, jud. Neamț, parte responsabilă civilmente în cauză.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Neamț, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză. 

3. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a următorilor inculpați - persoane fizice și juridice - în legătură cu un prejudiciu de peste 1 milion euro din fonduri europene:

BĂRĂIAN ILDO CAMELIA, consultant în cadrul S.C. HARD MANAGER COMPANY S.R.L., cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată și agravată,
- fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată,
- fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată,

IRIMUȘ DUMITRU, administrator de fapt al S.C. IDM AGRO COMPANY S.R.L., cu privire la săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată și agravată,

MOLDOVAN VASILE, administrator al unor S.C. AGRODENISA S.R.L. și RUS AUREL GAVRIL, administrator al S.C. RELRAMO S.R.L., cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată și agravată,
- fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată,

PERȘA CRISTINA, cu privire la săvârșirea infracțiunii de tentativă la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată și agravată,

Întreprinderea Individuală Bărăian Sergiu Răzvan, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, în formă continuată și agravată,
- fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată,
- fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată,

S.C. AGRODENISA S.R.L. cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, în formă continuată și agravată,
- fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată

S.C. RELRAMO S.R.L., cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, în formă continuată și agravată
- fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată,

S.C. IDM AGRO COMPANY S.R.L., cu privire la săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene în formă agravată și continuată,

S.C. HARD MANAGER COMPANY S.R.L., cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată și agravată,
- fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată,

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 2008-2011, inculpata Bărăian Ildo Camelia, în calitate de consultant în cadrul firmei S.C. Hard Manager Company S.R.L., i-a sprijinit pe ceilalți inculpați să depună cu intenție la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit – Oficiul Județean Cluj, cereri de finanțare pentru realizarea unor proiecte finanțate din fonduri europene, în domeniul agricol și zootehnic.
Pe parcursul implementării proiectelor, tot la sugestia inculpatei Bărăian Ildo Camelia, beneficiarii fondurilor au depus, la aceeași instituție, documente false și inexacte întocmite în cea mai mare parte de inculpată, ce au vizat fie îndeplinirea condițiilor de eligibilitate, fie fraudarea procedurilor de selecție de oferte pentru atribuirea contractelor de servicii și lucrări, activități care au avut ca rezultat obținerea pe nedrept a fondurilor respective.
Prejudiciul produs ca urmare a acestor activități infracționale a fost în valoare de 16.291.311 lei, din care s-a primit efectiv suma totală de 5.805.931,90 lei, respectiv suma de 4.683.775,63 lei din bugetul Uniunii Europene și suma de 1.122.156,27 lei de la bugetul de stat.

În cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra a două terenuri ce aparțin inculpatului S.C. Agrodenisa S.R.L.

Dosarul a fost trimis spre Tribunalului Cluj, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză. 

4. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordurile de recunoaștere a vinovăției inculpatelor:

POPESCU GRAȚIELA-IOANA, director al Școlii „Matei Basarab” Târgoviște, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene,

MIHĂLĂCHIOIU ELISABETA LUISE, profesor la Școala Gimnazială Matei Basarab din Târgoviște, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene.

În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

La data de 08 februarie 2008, Școala Generală Matei Basarab din Târgoviște a solicitat participarea în perioada 2008 - 2010 la proiectul „FOOD FOR THOUGHT” (Hrană pentru minte), aprobat și finanțat de Comisia Europeană, în cadrul Programului de Învățare pe tot Parcursul Vieții - Programul sectorial Comenius.
În acest sens a fost încheiat un contract, semnat între Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale și Școala Generală Matei Basarab din Târgoviște (în calitate de beneficiar), valoarea contractului de finanțare fiind de 24.000 euro.
Conform celor menționate în cererea de finanțare, Școala „Matei Basarab” a solicitat un grant total în valoare de 24.000 euro pentru un număr planificat de minim 24 de mobilități (deplasări). S-a stabilit ca la aceste deplasări să participe un număr de 24 de persoane – profesori.
Principalele persoane cu atribuții în cadrul proiectului au fost: Mihălăchioiu Elisabeta-Luise - coordonator de proiect și profesor de limba engleză în cadrul Școlii „Matei Basarab”, Popescu Grațiela-Ioana, director al școlii, și o altă persoană.
Din cercetările efectuate în cauză, s-a constatat că cele două inculpate au primit în cadrul proiectului următoarele sume de bani care constituie depășiri ale totalului ratelor maxime de subzistență.
Astfel, inculpata Mihălăchioiu Elisabeta-Luise a primit 545 euro iar inculpata Popescu Grațiela-Ioana 191 euro, sumele fiind însușite de cele două persoane, cu titlu de diurnă, fără drept, întrucât încasaseră deja diurna aferentă mobilităților la care participaseră, în limita maximă admisă.
Totodată, pe lângă sumele de bani menționate mai sus, cele două inculpate au ridicat din contul aferent proiectului, la data de 13.05.2011, suma de 10.000 lei, sumă care nu a putut fi justificată ca fiind cheltuită în cadrul proiectului, fiind utilizată de sus-numitele în alte scopuri decât cele pentru care a fost acordată.

Inculpatele au achitat suma de 4.629,17 euro cu care Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale s-a constituit parte civilă în cauză.

În prezența apărătorilor aleși, inculpatele Popescu Grațiela-Ioana și Mihălăchioiu Elisabeta Luise au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv 1 an închisoare cu suspendarea executării pedepsei, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

De asemenea inculpatele au fost de acord să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

Dosarele de urmărire penală privind pe inculpatele Popescu Grațiela-Ioana și Mihălăchioiu Elisabeta Luise, împreună cu acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Dâmbovița. 

5. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei

JOCHEMS MYRA-MARIA-CORNELIA, cetățean olandez cu reședința în România, administrator al unei societăți comerciale, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- folosire sau prezentare cu rea credință, de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta a avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
- înșelăciune,

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

La data de 03 septembrie 2010, în contextul depunerii la Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Arad a documentației privind un proiect finanțat din fonduri nerambursabile, al cărui beneficiar era societatea pe care o administra, inculpata Jochems Myra-Maria-Cornelia, a folosit anumite documente false, fapt care a avut ca urmare obținerea pe nedrept de fonduri nerambursabile în sumă de 4.165.293 lei, din care a încasat efectiv 4.023.661,40 lei. Proiectul prezentat ar fi vizat construirea unei ferme zootehnice pentru taurine.
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, întrucât prejudiciul cauzat a fost recuperat integral.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Arad. 

6. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților ANGHEL-DOICIN GEORGE-IRINEL și ZALANA ANCA-LAVINIA, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În luna iunie 2012, inculpații Anghel-Doicin George-Irinel și Zalana Anca-Lavinia, au atestat în fals, în cuprinsul a două declarații, că sunt membri ai unei familii de fermier și că au lucrat în cadrul fermei acestuia, iar ulterior, au folosit la nivelul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale – Oficiul Județean Teleorman, respectivele declarații false împreună cu alte două declarații false atribuite fermierului, în cadrul cererilor de finanțare privind „Instalarea tinerilor fermieri” - Măsura 112.
Astfel, cei doi inculpați au obținut pe nedrept, prin intermediul Întreprinderilor Individuale deținute de aceștia, suma totală de 355.560 lei din bugetul Uniunii Europene, ca sprijin financiar nerambursabil sub formă de primă pentru instalarea tinerilor fermieri.

În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile deținute de cei doi inculpați.
În cauză, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 177.780 lei față de fiecare dintre cei doi inculpați.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Teleorman, cu propunerea de a se menține măsurile asiguratorii dispuse în cauză. 

7. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

BOCANCEA IOAN, asociat unic și administrator al SC Ferma Bio Ecologic SRL, cu privire la săvârșirea infracțiuni de folosire sau prezentare cu rea credință, de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta a avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,

BOCANCEA ELENA, asociat și administrator al Sc Bio Ecologic SRL, cu privire la săvârșirea a două infracțiuni de folosire sau prezentare cu rea credință, de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta a avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,

SC FERMA BIO ECOLOGIC SRL și SC BIO ECOLOGIC SRL, cu privire la săvârșirea infracțiuni de folosire sau prezentare cu rea credință, de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta a avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 2011 - 2013, inculpați Bocancea Ioan și Bocancea Elena, în calitate de administratori ai celor două societăți comerciale menționate mai sus, au depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Neamț, documente false (contracte de arendare fictive, adeverințe eliberate de Primăria comunei Girov, județ Neamț și tabele centralizatoare ale contractelor de arendă neconforme cu realitatea, etc.), în baza cărora au solicitat sprijin financiar nerambursabil și au primit, în cadrul schemelor de plată unice pe suprafață, suma totală de 157.964,77 lei.

În perioada 2008-2010, inculpata Bocancea Elena, în aceeași calitate și procedând în aceeași manieră, a încasat în mod injust de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Neamț suma de 183.820,85 lei.

Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 341.785,28 lei.

În cauză, s-a dispus poprirea de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Neamț a veniturilor inculpatului Bocancea Ioan, respectiv o treime din venitul lunar net până la concurența sumei de 111.762,97 lei și consemnarea acestora pe numele inculpatului și la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Neamț, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză. 

8. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

BUCERZAN NICOLAE, administrator al S.C. Ferma Rom-Au S.R.L, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- folosire sau prezentare cu rea credință, de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta a avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
- înșelăciune, în formă continuată,
- fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată,

S.C. FERMA ROM-AU S.R.L., cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- folosire sau prezentare cu rea credință, de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta a avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
- înșelăciune, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2009, inculpatul Bucerzan Nicolae, în calitate de administrator al SC Ferma Rom-Au SRL, în contextul derulării proiectului „Construire complex porcine”, a depus la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit documente false, inducându-i în eroare, în acest fel, pe funcționarii care au verificat legalitatea/conformitatea procedurilor de atribuire a contractelor, împrejurare fără de care acești funcționari nu ar fi executat contractul de finanțare în condițiile stipulate, nu ar fi avizat favorabil procedurile și contractele încheiate și nu ar fi declarat eligibile cheltuielile aferente.
Urmare a acestor acțiuni, Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a dispus decontarea din fonduri publice nerambursabile a sumei de 2.052.967,74 lei, (aferentă primei tranșe de plată) compusă din 1.642.374,192 lei – fonduri comunitare (80%) și 410.593,548 lei (20%) – fonduri din bugetul național.

Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 2.052.967,74 lei.

În cauză, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unui bun imobil ce aparține inculpatei SC Ferma Rom-Au SRL.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Dolj, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză. 

9. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei COȘMELEAȚĂ NICOLETA, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În luna iunie 2012, inculpata Coșmeleață Nicoleta, a atestat în fals, în cuprinsul unei declarații, că este membră a unei familii de fermier și că a lucrat în cadrul fermei acestuia, iar ulterior, a folosit la nivelul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale – Oficiul Județean Teleorman, respectiva declarație falsă împreună cu o altă declarație falsă atribuită fermierului, în cadrul cererii de finanțare privind „Instalarea tinerilor fermieri” - Măsura 112.
Astfel, inculpata a obținut pe nedrept, prin intermediul Întreprinderii Individuale deținută de aceasta, suma totală de 177.780 lei din bugetul Uniunii Europene, ca sprijin financiar nerambursabil sub formă de primă pentru instalarea tinerilor fermieri.

În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile deținute de inculpată.
În cauză, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 177.780 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Teleorman, cu propunerea de a se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză. 

10. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului MUNTHIU IOSEF, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea a două infracțiuni de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

La data de 15 iulie 2013, inculpatul Munthiu Iosef, în calitate de reprezentant al Asociației Crescătorilor de Taurine Mogoș, a consemnat (în nume personal și în numele asociației) în cuprinsul a două cereri de plată cu sedii de exploatație fictive, declarând în mod nereal că datele din formularul cererilor de plată sunt reale, complete, corecte și valabile, fapte ce au avut ca rezultat obținerea pe nedrept de subvenții în sumă totală de 11.544,24 lei, a căror sursă de finanțare provine integral din fonduri europene, respectiv Fondul European de Garantare Agricolă (F.E.G.A.).

În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra unui bun imobil deținut de inculpat, până la concurența sumei de 11.544,24 lei.
În cauză, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Alba s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 11.544,24 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Alba, cu propunerea de a se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză. 

11. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților

PĂUN FLORENTIN REMUS, administrator al S.C. VALSTUD CONSTRUCT CENTER S.R.L., la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente și declarații false, inexacte sau incomplete care au ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (5 acte materiale).

S.C. VALSTUD CONSTRUCT CENTER S.R.L., în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente și declarații false, inexacte sau incomplete care au ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada iunie – iulie 2010, inculpatul Păun Remus Florentin, în calitate de reprezentant legal al S.C. VALSTUD CONSTRUCT CENTER S.R.L. și reprezentant legal al proiectului „Achiziție utilaje în domeniul construcțiilor”, cu ocazia depunerii cererii de finanțare privind proiectul respectiv, la Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Olt din cadrul Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, a anexat mai multe documente false cu ajutorul cărora a indus în eroare funcționarii A.P.D.R.P., care au avizat favorabil cererea, încheind contractul de finanțare și au dispus decontarea (plata) din fonduri nerambursabile (F.E.A.D.R.) a sumei de 531.249,05 lei (echivalentul a 124.949 euro).
Astfel, prin accesarea și atribuirea în mod nelegal a fondurilor nerambursabile F.E.A.D.R., pentru implementarea proiectului „Achiziție utilaje în domeniul construcțiilor”, s-a produs un prejudiciu de 531.249,05 lei (echivalentul a 124.949 euro), sumă ce a fost obținută pe nedrept de S.C. VALSTUD CONSTRUCT CENTER S.R.L.
În cauză, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (fostă A.P.D.R.P.) s-a constituit ca parte civilă cu suma menționată anterior.

În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra unui bun imobil deținut de inculpatul Păun Florentin Remus.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Olt, cu propunerea de a se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză.

Biroul de Informare și Relații Publice a întocmit o sinteză a cauzelor finalizate de procurorii anticorupție în luna decembrie 2015, altele decât cele deja mediatizate prin intermediul comunicatelor de presă:

1. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată,

în stare detenție, pentru executarea unei pedepse privative de libertate, a inculpatului GHAZIRI RAMI, cetățean francez, rezident în România, administrator al mai multor societăți comerciale, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
- inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat,
- evaziune fiscală, în formă continuată,
- spălare a banilor, în formă continuată,

în lipsă, a inculpaților:

KHARRAT EMILE GEORGE, cetățean român și libanez, reprezentant al unei societăți comerciale, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
- inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat,
- evaziune fiscală, în formă continuată,
- spălare a banilor, în formă continuată,

BOU EZZEEDINE MAHER, cetățean libanez, cu reședința în România, și BURLACU EDUARD-ORLANDO, administratori ai unor societăți comerciale, la data faptelor, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
- inițiere a unui grup infracțional organizat,
- complicitate la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată,

în stare de arest la domiciliu într-o altă cauză, a inculpaților:

MOUBARAK MAHMOUD SLEIMAN, cetățean englez, rezident în România, administrator al mai multor societăți comerciale, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
- inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat,
- complicitate la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată,

ALZAID ABDULMOUNIM, cetățean sirian, rezident în România, administrator al mai multor societăți comerciale, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
- inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat,
- complicitate la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată,

ZAYED HUSSEIN, cetățean sirian rezident în România, administrator al mai multor societăți comerciale, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
- sprijinirea unui grup infracțional organizat,
- complicitate la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată,

și în stare de libertate a inculpaților:

NAE EMILIA, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
- sprijinirea unui grup infracțional organizat,
- complicitate la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată,

MARIN IONELA ALINA, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
- sprijinirea unui grup infracțional organizat,
- evaziune fiscală, (3 infracțiuni, din care două comise în formă continuată,
- complicitate la săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, în formă continuată,

CHRAIF ALI, cetățean român și libanez, reprezentant al unei societăți comerciale, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
- sprijinire a unui grup infracțional organizat,
- complicitate la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată,
- complicitate la săvârșirea infracțiunii de spălare de bani,

RAICU DANIEL MARIAN, administrator al unei societăți comerciale, la data faptelor, sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
- sprijinire a unui grup infracțional organizat,
- complicitate la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată,

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada iulie 2010 - august 2012, inculpatul Ghaziri Rami, în calitate de administrator al mai multor societăți comerciale, a constituit alături de inculpații Kharrat Emile George, Moubarak Mahmoud Sleiman, Alzaid Abdulmounim și Zayed Hussein pe de o parte, respectiv alături de inculpații Kharrat Emile George, Bou Ezzeddine Maher și Burlacu Eduard Orlando pe de altă parte, două grupuri infracționale organizate în scopul săvârșirii mai multor infracțiuni de evaziune fiscală.
Acest lucru a fost posibil prin evidențierea, în acte contabile, a unor operațiuni comerciale intracomunitare fictive, prin folosirea unor circuite economice deja formate și societăți comerciale coordonate de membrii grupului, totul având ca scop deducerea ilegală a T.V.A..
Aceste persoane au fost sprijinite în realizarea activităților infracționale de către inculpații Nae Emilia, Raicu Daniel Marian, Chraif Ali și Marin Ionela Alina.
Astfel, în perioada respectivă, inculpatul Ghaziri Rami, alături de inculpatul Kharrat Emile George, a evidențiat în actele contabile a trei societăți comerciale cu profil avicol operațiuni fictive (1615 acte materiale aferente facturilor emise), privind livrări intracomunitare de mărfuri (nepurtătoare de T.V.A.) către firme de tip fantomă din Bulgaria, Cipru și Ungaria.
Aceasta a fost posibilă prin folosirea unui lanț de comercializare scriptic în care au fost interpuse mai multe societăți comerciale tip fantomă, cauzând un prejudiciu bugetului statului în sumă de 107.153.731 lei, reprezentând T.V.A. dedus ilegal.
În perioada 17 septembrie 2010 – 12 octombrie 2012, inculpatul Ghaziri Rami, beneficiind de ajutorul aceleiași persoane, cu rea credință, a depus la organele fiscale un număr de 54 cereri privind rambursarea /compensarea de T.V.A. (aferente celor 1615 facturi prin care s-a simulat livrarea intracomunitară), pentru care a beneficiat fără drept de suma de 85.993.395 lei.
În perioada 26.10.2010 - 29.11.2012, inculpatul Ghaziri Rami, alături de inculpatul Kharrat Emile George, ca urmare a restituirii, de către organele fiscale, în conturile a trei societăți comerciale, a sumei 60.686.821 lei (reprezentând T.V.A. rambursată ilegal) a introdus-o în circuitul economic (prin multiple plăți având drept justificare - plăți furnizori, restituire credit, consultanță către companii off-shore, achiziții imobiliare supraevaluate de la firme controlate de inculpat), în scopul ascunderii originii ilicite a provenienței acesteia.
În realizarea acestui mecanism infracțional, inculpații Ghaziri Rami și Kharrat Emile George au beneficiat de sprijinul inculpaților Zayed Hussein, Alzaid Abdulmounim, Moubarak Mahmoud Sleiman și Chraif Ali. Acesta din urmă, la data de 26 martie 2012, pentru a disimula adevărata proveniență a sumelor de bani provenite din evaziune fiscală, a semnat un contract privind vânzarea, la un preț supraevaluat, a unui teren intravilan în suprafață de 42.000 mp, situat în localitatea Mihăilești, județul Giurgiu, către o societate administrată/reprezentată de inculpatul Ghaziri Rami.
În perioada 08 iulie 2010 - 06 august 2012, inculpata Nae Emilia, în calitate de referent în cadrul uneia dintre firmele administrate de Ghaziri Rami, beneficiind de ajutorul inculpatului Raicu Daniel Marian, a întocmit, în mod nereal, documentele de transport aferente simulării livrărilor comunitare, în scopul creării aparenței unor tranzacții reale.
Totodată, aceștia s-au asigurat și de procurarea unor documente care să ateste, la un eventual control, deplasarea mijloacelor de transport pe teritoriul Bulgariei, respectiv bonuri privind achitarea taxei de pod, vignete, etc, în vederea deducerii ilegale a T.V.A.
De asemenea, inculpata a mai ținut legătura cu persoanele interpuse (administratori ai unor societăți de tip fantomă), cărora le-a achitat periodic sume de bani pentru faptul că au acceptat înființarea în numele lor a unor astfel de societăți și au păstrat confidențialitatea adevăratului rol îndeplinit de aceștia, mijlocind totodată relațiile dintre membrii grupului, în ceea ce privește situația exactă a operațiunilor intracomunitare simulate.
În perioada 08 iulie 2010 – 30 iunie 2012, inculpata Marin Ionela Alina, în calitate de reprezentant legal al unei societăți comerciale, a evidențiat în actele contabile ale societăți operațiuni fictive (213 acte materiale aferente facturilor emise), privind livrări intracomunitare de mărfuri (nepurtătoare de T.V.A.) către societăți comerciale de tip fantomă din Bulgaria, Cipru și Ungaria, prin folosirea unui lanț de comercializare scriptic în care au fost interpuse mai multe societăți comerciale tip fantomă, cauzând un prejudiciu bugetului statului în sumă de 15.926.386 lei reprezentând T.V.A. dedus ilegal.
În perioada 15 februarie 2011 – 08 august 2012, inculpata Marin Ionela Alina, în aceeași calitate, cu știință, a depus fără drept la organele fiscale un nr. de 8 cereri privind rambursarea /compensarea de T.V.A. (aferente celor 213 facturi prin care s-a simulat livrarea intracomunitară) pentru care a beneficiat fără drept de suma de 8.315.267 lei reprezentând T.V.A. rambursată/compensată ilegal.
La data de 08 martie 2013, în scopul sustragerii de la efectuarea verificărilor fiscale, inculpata Marin Ionela Alina, cu știință, a declarat în mod fictiv la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița schimbarea sediului social al firmei pe care o reprezenta.
De asemenea, la data de 15 decembrie 2010, aceeași inculpată a semnat, fără a deține vreo calitate în cadrul societății off-shore Davana Holding Panama, un contract de consultanță și asistență managerială, încheiat între această firmă și una din firmele administrată de inculpatul Ghaziri Rami, cunoscând fictivitatea acestuia, dar și destinația ulterioară a sumelor de bani.
În baza acestui contract, în perioada 22.12.2010 - 23.08.2013, pentru a disimula adevărata proveniență a sumelor de bani provenite din evaziune fiscală, inculpata Marin Ionela Alina a efectuat plăți cu titlu de avans achiziție echipamente în contul Davana Holdings SA Panama, în valoare totală de 7.312.781,85 lei.

Prejudiciul total cauzat bugetului statului este în sumă de 107.153.731 lei (25.035.918 euro). 

În cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor imobile ce aparțin a două dintre firmele inculpatului Ghaziri Rami.
De asemenea, s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului constând în indisponibilizarea prin înființarea popririi asupra sumelor de bani existente în conturile inculpatului Ghaziri Rami.
Totodată, în cauză s-a dispus luarea măsurii asigurătorii constând în indisponibilizarea prin instituirea sechestrului asupra părților sociale pe care inculpații Ghaziri Rami și Kharrat Emile George le dețin la mai multe societăți comerciale.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Dâmbovița, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză. 

2. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași au dispus trimiterea în judecată, a următorilor inculpați:

RÂMBU COSMINA, consilier în cadrul Direcției Proiecte și Dezvoltare Durabilă din cadrul Consiliului Județean Iași, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
- fals intelectual, în formă continuată (3 acte materiale),

ȚOPTEA (fostă HANGANU) OANA ELENA, consilier in cadrul Direcției Proiecte și Dezvoltare Durabilă din cadrul Consiliului Județean Iași, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
- fals intelectual, în formă continuată (3 acte materiale),

RAȚĂ – HĂPĂLEȚ IRINA MIHAELA, consilier în cadrul Direcției Proiecte si Dezvoltare Durabilă din cadrul Consiliului Județean Iași și membru al comisiei de recepție, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
- fals intelectual,

ILIE NECULAI, reprezentant al SC Laser Co SRL, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la fals intelectual,

CHIRILĂ VICTOR, fost vicepreședinte al Consiliului Județean Iași, consilier județean in cadrul Consiliului Județean Iași, la data faptelor, pentru comiterea infracțiunilor de:
- complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
- complicitate la fals intelectual,

CĂUȘ LUMINIȚA, membru al comisiei de recepție, la data faptei, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

HORDILA DOINIȚA PAULA, membru al comisiei de recepție, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
- fals intelectual,

LUPU DANIELA MARICELA, membru al comisiei de recepție și gestionar al Magaziei Centrale a Consiliului Județean Iași, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
- fals intelectual,

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În luna august 2013, la nivelul Direcției Proiecte și Dezvoltare Durabilă din cadrul Consiliului Județean Iași, a fost redactat caietul de sarcini în scopul achiziției, prin procedura „cerere de ofertă”, de servicii de tipărire materiale de promovare a județului Iași, contractul fiind adjudecat de S.C. Laser Co S.R.L. și semnat la 27 septembrie 2013 (a se vedea comunicatul nr. 1212/VIII/3 din data de 03 iulie 2015).
Potrivit documentației de atribuire, ofertei depuse de societate și contractului încheiat ulterior, serviciile de tipărire materiale de promovare a județului Iași ar fi trebuit să constea în:
- realizarea (concepție și design) a unui catalog de prezentare a județului Iași în limba română și în limba engleză și tipărirea acestuia în 1000 de exemplare, servicii în valoare de 169.000 lei,
- tipărirea unei broșuri, bilingve, cu proiectele Consiliului Județean Iași, în 1000 de exemplare, servicii în valoare de 16.700 lei,
- tipărirea unui calendar de evenimente al Județului lași, corespondent anului 2014, în 1000 de exemplare, servicii în valoare de 8400 lei,
- tipărirea unor mape de prezentare a județului lași, în 1000 de exemplare, servicii având o valoare de 8.400 lei,
- tipărirea unor hărți turistice ale județului lași, în 5000 de exemplare, servicii având o valoare de 42.000 lei,
- realizarea unor magneți, 300 de bucăți, având o valoare de 3300 lei,
- realizarea (concepție și execuție) unui film de prezentare al județului lași și imprimarea acestuia în 1000 de exemplare DVD, însoțite de carcasă, servicii având o valoare de 27.000 lei,
- furnizarea a 2 bucăți suport broșuri, cu o valoare de aproximativ 1.700 lei,
- furnizarea a 200 stick-uri USB, tip business - card, personalizate, cu o valoare de 5.960 lei,
- furnizarea unui număr de 2.000 de pixuri metalice și de plastic, personalizate, cu valoare de 18.000 lei,
- realizarea unui număr de 6.000 de sacoșe de carton și de plastic, personalizate, cu o valoare de 29.000 lei,
- o prezentare în format PowerPoint a proiectelor județului Iași, în limba română și în limba engleză, cu o valoare de 5.622 lei.
În data de 19 decembrie 2013, între Consiliul Județean lași și SC Laser Co SRL, a fost încheiat un proces verbal de predare-primire, în cuprinsul căruia s-a consemnat predarea, către autoritatea contractantă, a unui număr inferior de repere, față de cel prevăzut în contract (respectiv 11 din cele 16 repere), nefiind predate si primite:
- albumele de prezentare,
- broșurile
- DVD-urile cu filmul de prezentare a județului Iași
- machetele cu proiectul conceperii și design-ului acestora.
Reperele nepredate au valoare totală, conform contractului, de 213.005,71 lei.

În luna decembrie 2014, inculpatul Chirilă Victor, având funcția de consilier județean în cadrul Consiliului Județean Iași, deși nu mai avea calitatea de vicepreședinte al Consiliului Județean Iași, i-a ajutat pe ceilalți inculpați, persoane care făceau parte din Comisia de recepție să ateste, în mod nereal, că toate bunurile au fost primite, semnând în locul președintelui Consiliului Județean Iași și aprobând procesul verbal de recepție cantitativă și calitativă.
Procesul verbal de recepție a fost semnat și de inculpatele Rață – Hăpăleț Irina Mihaela, Țoptea (fostă Hanganu) Oana Elena și Râmbu Cosmina, în calitate de consilieri in cadrul Direcției Proiecte și Dezvoltare Durabilă din cadrul Consiliului Județean Iași.
În cuprinsul acestui document, datat 07.01.2014, s-a menționat, în mod nereal, faptul că la data de 19 decembrie 2013, fuseseră livrate 1000 albume de prezentare a județului Iași, 1000 broșuri, 1000 DVD-uri, filmul de prezentare a județului Iași (o bucată), machetele cu proiectul conceperii și design-ului albumelor de prezentare a județului Iași, repere cu o valoare totală de 213.005,71 lei.
La data de 19.12.2014, inculpatul Aivănoaei Constantin Alin, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Iași, efectuând verificări superficiale cu privire la documentele justificative menite să justifice lichidarea si ordonanțarea cheltuielilor publice aferente contractului mai sus amintit, a semnat în locul președintelui Consiliului Județean Iași mai multe documente, prin care suma de 334.800 lei a fost virată SC Laser Co SRL.
În același context, în luna martie 2015, între inculpata Râmbu Cosmina, o altă persoană și inculpatul Ilie Neculai, a fost încheiat un proces verbal, antedat 11.02.2013, prin care se atesta în mod nereal faptul ca un număr de 948 albume fuseseră restituite, către Sc Laser Co SRL, fiind preluate de către acesta din urmă, în vederea actualizării gratuite a unor date si fotografii privind Aeroportul Internațional Iași.
De asemenea, inculpatele în calitate de consilier in cadrul Direcției Proiecte si Dezvoltare Durabilă din cadrul Consiliului Județean Iași sau membru al comisiei de recepție, au mai întocmit și alte documente, cunoscând faptul că o parte din bunurile respective nu fuseseră livrate, urmărind ca S.C. Laser Co S.R.L. să poată încasa, în mod nelegal, plata acestor bunuri și, totodată, să nu poată fi obligată la plata penalităților în cuantum de 0,1 % din contravaloarea serviciilor rămase de executat, pentru fiecare zi de întârziere, de la data scadenței obligațiilor asumate prin contract și până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor, penalități care curgeau de drept.
Aceste activități infracționale au avut ca urmare producerea unui prejudiciu în cuantum de 213.005,71 lei județului Iași, la care se adaugă contravaloarea penalităților, rezultând un prejudiciu total în cuantum de 391.955,20 lei, prin plata nelegală a sumei respective din bugetul unității administrativ teritoriale și prin împiedicarea perceperii penalităților, precum și obținerea unui folos necuvenit în același cuantum pentru firma respectivă.

În cauză, procurorii anticorupție au încheiat cu inculpații Aivănoaei Constantin Alin și Căuș Luminița câte un acord de recunoaștere a vinovăției, în sarcina acestora reținându-se săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu respectiv fals intelectual.

În prezența apărătorilor aleși, inculpații Aivănoaei Constantin Alin și Căuș Luminița au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, că acceptă încadrarea juridică pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală, că sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor stabilite, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv 1 an închisoare, cu suspendarea executării pedepsei, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

În cauză, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin inculpaților.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Iași, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză. 

3. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților

SIMION COSTEL, comisar șef de poliție, adjunct al șefului Sectorului Teritorial al Poliției de Frontieră Calafat, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de instigare la abuz în serviciu, complicitate la luare de mită, complicitate la dare de mită și cumpărare de influență.

DAMIAN IONUȚ, comisar șef de poliție, șef Serviciu Control Trafic Frontieră din Cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, luare de mită și trafic de influență.

COTOI OVIDIU FLORINEL, agent de poliție în cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Calafat, la data faptei, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În toamna anului 2015, inculpatul Simion Costel, în calitate de adjunct al șefului Sectorului Poliției de Frontieră Calafat, i-a solicitat inculpatului Damian Ionuț, șef Serviciu Control Trafic Frontieră din Cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu (șef ierarhic al celor doi), să-și îndeplinească, în mod abuziv, sarcinile de serviciu privind verificarea activității de serviciu a agentului de poliție Cotoi Ovidiu Florinel din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Calafat (subaltern al lui Simion Costel), cerându-i practic să efectueze o cercetare administrativă formală, lucru pe care acesta l-a și făcut.
În urma efectuării „cercetării” respective, inculpatului Cotoi Ovidiu Florinel i-a fost aplicată o sancțiune simbolică, deși faptele de care se făcea vinovat acesta erau de o gravitate ridicată.
În ziua de 11 noiembrie 2015, pentru a „recompensa” activitatea desfășurată de șeful lor, inculpatul Simion Costel i-a solicitat în mod direct agentului de poliție să-i remită unele bunuri pentru a le transmite în ziua următoare inculpatului Damian Ionuț, cu ocazia deplasării în localitatea Giurgiu.
Din datele existente la dosarul cauzei, a rezultat că inculpatul Simion Costel i-a solicitat inculpatului Cotoi Ovidiu Florinel să-i remită produse alimentare (pește), pentru a le transmite, la rândul său mai departe, către șeful lor, aspect cu care agentul de poliție a fost de acord.
Totodată, în același scop, acesta din urmă i-a remis inculpatului Simion Costel, odată cu produsele alimentare și o sticlă de whisky 0,7 l.
Pe de altă parte, inculpatul Simion Costel a promis și oferit inculpatului Damian Ionuț bunuri procurate personal pentru ca acesta din urmă să intervină la inspectorul șef în favoarea sa, în sensul de a rezolva avansarea unei rude de-a lui în cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Calafat și, posibil, și alte aspecte privind propria carieră.

La data de 12 noiembrie 2015, în autoturismul de serviciu aparținând lui Simion Costel au fost găsite de procurorii anticorupție bunuri alimentare și băuturi care urmau să fie predate, în cursul aceleiași zile, inculpatului Damian Ionuț, în zona Sectorului de Poliție de Frontieră Vedea, conform înțelegerii verbale dintre ei.

În cauză procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Departamentului de Informații și Protecție Internă și din partea Direcției Generale Anticorupție.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Dolj, cu propunerea de a se menține măsurile preventive dispuse în cauză. 

4. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei CIOBANU ORTANȚA, director executiv adjunct în cadrul Casei Județene de Asigurări de Sănătate Olt, la data faptei, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- luare de mită în formă continuată (8 acte materiale),
- fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (6 acte materiale).

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada aprilie - iunie 2012, inculpata Ciobanu Ortanța, în calitate de medic – profesor în cadrul Școlii Postliceale Sanitare Slatina, deținând și funcția de director executiv adjunct în cadrul Casei Județene de Asigurări de Sănătate Olt, a pretins și primit suma totală de 2.300 lei de la 8 elevi înscriși la examenul pentru obținerea Certificatului de Competențe Profesionale Nivel III avansat specializarea Asistent Medical Generalist - sesiunea august 2012, desfășurat în cadrul unității de învățământ.
Concret, inculpata, având și calitatea de îndrumător de proiect, le-a predat persoanelor respective lucrări deja finalizate și a completat necorespunzător fișele de evaluare a proiectelor (părțile I-III).
În contextul derulării urmăririi penale în cadrul acestui dosar penal, aflat la momentul respectiv pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt (declinat ulterior la DNA), intenționând să prezinte o justificare licită sumelor de bani necuvenite pretinse și primite de la elevi în schimbul predării de proiecte deja finalizate, inculpata Ciobanu Ortanța a falsificat 6 facturi și chitanțele aferente, în care a atestat, în mod nereal, faptul că ar fi primit sumele de câte 300 lei de la trei eleve pentru acordarea de consultanță în cadrul Cabinetului individual de psihologie „Ciobanu Ortanța”.
La data de 25 aprilie 2013, înscrisurile respective au fost prezentate organelor judiciare cu ocazia audierii sale în calitate de învinuit în dosarul respectiv.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Olt. 

5. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților

GHEORGHIȚĂ CONSTANTIN, primar al localității Podari, Jud. Dolj, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și fals intelectual, ambele în formă continuată;

PRODILEANU PETRE, viceprimar al comunei Podari, Jud. Dolj, STAN MIOARA, secretar la Primăria comunei Podari, Jud. Dolj și VLĂDUȚI MARIANA, arhitect șef la Primăria comunei Podari, la data faptelor, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și fals intelectual;

BĂBĂLĂU COSTINEL, șef serviciu taxe și impozite în cadrul primăriei comunei Podari, Jud. Dolj, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de instigare la abuz în serviciu, înșelăciune, instigare la săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals;

PISICĂ RADU CRISTIAN, inginer la o societate comercială, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de instigare la săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată;

ALBU IULIAN ALEXANDRU, arhitect la o societate comercială, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. 

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În data de 26 mai 2008, inculpatul Gheorghiță Constantin, în calitate de primar al comunei Podari, jud. Dolj și președinte al Comisiei pentru analiza notificărilor conform Legii nr. 10/2001, a emis în mod abuziv o dispoziție prin care a aprobat restituirea suprafeței de 5.000 m.p. unei persoane, iar la data de 30 iunie 2008, a pus-o pe aceasta în posesie cu suprafața de 5.000 m.p. în intravilanul comunei Podari, întocmind și semnând un proces-verbal, alături de inculpatul Prodileanu Petre, viceprimar al aceleiași localități, cu toate că persoana respectivă nu a fost prezentă, iar comisia nu s-a deplasat efectiv în teren și nu a procedat la efectuarea de măsurători.
Dispoziția susmenționată a fost emisă în două exemplare distincte ca și conținut, având însă aceeași dată și număr de înregistrare, una fiind prezentată instituției Prefectului, iar cealaltă beneficiarului restituirii suprafeței de teren.
Terenul în suprafață de 5.000 m.p., obținut în împrejurările descrise mai sus, a fost vândut, prin intermediul altei persoane, la data de 21 ianuarie 2010 inculpatului Băbălău Costinel.
După ce a intrat în posesia terenului, inculpatul Băbălău Costinel a demarat procedurile de înscriere în cartea funciară a dreptului său de pro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”