EXPLOZIV/Două MINCIUNI marca Arafat DEMONTATE de procurorii militari

EXPLOZIV/Două MINCIUNI marca Arafat DEMONTATE de procurorii militari

Raed Arafat pare prins cu lipici de scaunul de secretar de stat de la Ministerul de Interne. Ne-a spus răspicat: „nu demisionez!”. E dreptul lui, demisia fiind un act unilateral de voință. Mai multe surse politice ne-au spus în această perioadă că premierul Cioloș îl va demite după votarea bugetului de către Parlament, legea fiind trimisă ieri la promulgare. Vom vedea.

Arafat a mințit cel puțin de două ori după prăbușirea elicopterului în Siutghiol în 15 decembrie 2014. La un an de la accidentul în care și-au pierdut viața 4 salvatori, Parchetul Militar spune că au fost audiați 103 martori printre care şi oamenii care au sesizat SNUAU 112, în legătură cu producerea catastrofei aviatice. Două lucruri ni se par demne de semnalat în urma unui an de anchetă penală: Raportul de investigaţie a accidentului aviatic din data de 15 decembrie 2014 efectuat de către comisia de investigaţie constituită la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, condus de Oprea și Arafat nu este încă gata și faptul că procurorul a dispus săptămâna aceasta  „efectuarea, de către Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti, a unei noi expertize medico-legale privind victima C.G.C.”. Conform legislației în vigoare noua expertiză va fi efectuată de o comisie de experți. Din cei 4 decedați în acest accident aviatic, dr. Laura Vizireanu, de 39 de ani, asistenta medicală Gabriela Harton, de 38 de ani, comandorul Petre Corneliu Cătuneanu, de 47 de ani, și copilotul acestuia, Ginel Claudiu Crăcănel, de 42 de ani numai pentru copilot s-a cerut refacerea expertizei.

Știm deja că oamenii lui Oprea de câte ori a avut loc un accident cu angajați ai MAI s-au dus peste familiile victimelor pentru ca acestea să nu vorbească cu presa.

Acum să vedem minciunile lui Arafat în legătură cu accidentul de pe Siutghiol pentru că despre cele de la Colectiv deja au scris „scârboșii” (după cum i-a numit Raed) de  jurnaliști Mirela Neag și Cătălin Tolontan.

A doua zi după prăbușirea elicopterului DIGI 24 a publicat o înregistrare video în care pilotul sau co-pilotul striga după ajutor, martorii încurajându-l să reziste dar ultimele cuvinte ale acestuia au fost „nu mai reziiiiiist!”. Înregistrarea nerecomandată persoanelor sensibile la finalul articolului.

După publicarea filmului, bineînțeles a apărut inegalabilul Raed Arafat la televiziuni.

Prima minciună:

Raed Arafat, secretar de stat în MAI, declara în decembrie 2014 la România TV că în urma experimentelor făcute de Parchet şi ISU Constanţa, era imposibil ca strigătele de ajutor să fie auzite de la mal: "La experimentul cu persoana în apa şi cu strigătele de ajutor din punctul în care a căzut elicopterul, nu s-a auzit sunetul", a precizat secretarul de stat.

Dar ce să vezi, în luna ianuarie, Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a declarat că, în urma efectuării a doua experimente, s-a constatat că strigătele persoanelor care au căzut în lacul Siutghiol puteau fi auzite de pe mal, imediat după prăbuşirea elicopterului SMURD: "S-au făcut două experimente pentru a se stabili dacă strigătul poate fi propagat şi auzit pe malul lacului. Nu ştiu dacă s-a avut în vedere caracterul real sau nereal. Din informaţiile mele, ceea ce s-a urmărit a fost dacă există posibilitatea ca strigătul să fie auzit de pe mal, în acele condiţii", declara Nițu la acel moment. 

A doua minciună:

Tot la România Tv în decembrie 2014 Arafat susţinea că e greu de crezut că cineva poate rezista atâta vreme în apa care avea numai două grade: "Medical, când cazi într-o apă de 2 grade, temperatura corpului în apă se pierde foarte rapid. Cam instantaneu devii hipotermic. Strigătele au început să fie înregistrate cam la şapte minute după căderea elicopterului, asta înseamnă că persoana care a căzut... să iasă din apă şi să înceapă să strige dupa patru minute", a explicat Raed Arafat.

Dar ce să vezi, surse judiciare ne-au declarat că procurorii militari care anchetează cazul au în vedere studiile Universității din Minnesota care printr-un celebru program finațat de agenția federală americană, NOAA (National Oceanic and Atmospheric Administration) și numit Minnesota Sea Grant a cooptat cei mai mari cercetători din domeniu pentru a  studia peste 12.000 de lacuri cuscopul de „a crea știință”.

Cercetătorii care lucrează în program au statuat că în apă cu temperatura între 0.3–4.4°C timpul în care „omul va fi epuizat sau inconștient” este între 15 și 30 minutes iar „timpul estimat de supraviețuire” este între 30 și 90 minute. Tot cercetătorii citați susțin că totul depinde de 

-diferențele individuale: abilitatea de a înota, mărimea corpului, toleranța la rece, nivelul de alcool, grăsimea din corp

-răspunsul comportamental al persoanei: puterea psihică și dorința de a trăi

-factori tehnologici: haine și bineînțeles ajutoare plutitoare    

Dacă Arafat a avizat protocoalele de salvare a oamenilor căzuți în ape reci pentru timpi de supraviețuire de sub șapte minute, înseamnă că salvatorii nici nu ar mai trebui să se grăbească deja de pe la cinci minute de la apelul la 112 și oamenii ăia mor cu zile.

Dar iată că procurorii au dispus refacerea expertizei medico-legale din cauza faptului că expertiza inițială nu corespunde concluziilor actelor de urmărire penală efectuate până acum în ceea ce îl privește pe copilotul decedat. Să vedem ce va mai zice Arafat acum.

Alexandru Panait/Curentul


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”