GHEMUL de ȘERPI de pe MANETA PUTERII

GHEMUL de ȘERPI de pe MANETA PUTERII

*Articolul de mai jos a fost scris pe 2 aprilie 2015. Când eram înjurați că suntem Gicăcontra și suntem plătiți să-i facem rău lui Iohannis. Nu numai că a rămas foarte actual, dar explică, încă, foarte multe. Mai ales despre ce va să urmeze cu unele dintre personaje. Pentru că acum mulți îl judecă pe președinte pentru declarațiile halucinante despre Antena3 ignorând tabloul de ansamblu. Mediul în care trăiește președintele zi de zi, personajele absolut toxice de care s-a, sau a fost, înconjurat. Dracu știe, dar pentru instituție și funcție nu e bine...

România, prin președintele ei, își bate cuie de tron în tălpi. Uluită că mutul a vorbit, împins de la spate de toate vocile societății vii, lumea a trecut cu vederea, marți seara, rictusul mârșav din colțul gurii președintelui. A fost prima dată când, apărând public, Klaus Iohannis își arată colții de animal de pradă. Nici ca atârnător al cuplului de comici naționali Antonescu-Geoană, nici ca adversar de campanie al jigodiei de Ponta, nici ca proaspăt președinte colcăind de bucurie în maldărul de 6 milioane de voturi, Iohannis n-a scos la iveală acel rictus înfiorător. Ca atunci când a pronunțat cuvântul POSTAC. Cu care l-a caracterizat pe fostul președinte. Și aici începe cu adevărat pericolul pentru această țărișoară. Rictusul acela este rodul intoxicărilor unuia dintre cele mai jegoase personaje pe care le-a vomat România în ultimii 25 de ani. Da, vorbim despre Dan Mihalache. Iar dacă Dan Tăpălagă a lansat ieri, la HotNews, doar un semnal de mare bun-simț, dând cu niște alifie pe buboi, ușor, cu un fulg pufos, noi dăm cu barda în acest ghem de șerpi care se înfășoară, pe manetele deciziilor președintelui. Pișându-se, cu nesimțire, pe voturile noastre.

Câteva precizări

Comisarul.ro nu contestă și nu va contesta niciodată pe președintele țării. Milităm în schimb pentru ca instituțiile României să apere țara și nu interese personale sau, și mai grav, interesele altor state. În acest context apreciem discreția cu care, uzând de mijloace aproape diplomatice, sunt înlăturate micile reptile rusești plasate prin diverse zone de interes strategic. Ne referim aici la un Toni Greblă, Iulian Iancu și Adrian Sârbu.

Ghemul de șerpi

  O mișcare spectaculoasă. Constantin Dudu Ionescu a devenit conducătorul de facto al Comunității Naționale de Informații. Despre acesta s-a spus că a fost propus președintelui Iohannis de către actualul șef al SRI, Eduard Helvig, care a  fost consilierul fostului ministru de interne în 1999. Constantin Dudu Ionescu este nașul de cununie al șefului SRI.

 Puțină lume s-a uitat însă la ce înseamnă noua poziție a fostului ministru Dudu Ionescu, dincolo legăturile de rudenie cu actualul șef al SRI, Eduard Hellvig. Funcția este una extrem de importantă, fiind asimilată adevăratului conducător al Comunității Naționale de Informații. Din acest moment, Constantin Dudu Ionescu preia o funcție-cheie în Administrația Prezidențială, deținută în mandatul președintelui Traian Băsescu de Daniel Moldoveanu. Interesant este faptul că Oficiului pentru Informatii Integrate, ce va fi condus de fostul ministru de Interne Constantin Dudu Ionescu este o entitate cu atribuții în planificarea și evaluarea unitară a informațiilor necesare susținerii strategiilor și politicilor naționale de securitate. Acest Oficiu, înființat de Traian Băsescu, este condus de un consilier de stat din cadrul Departamentului pentru securitate națională al Administrației, ajutat de doi adjuncți, desemnați de directorii SRI și SIE, cu avizul CSAT. Constantin Dudu Ionescu, șeful Oficiului se va ocupa exclusiv de problemele legate de informații, acesta fiind considerat nucleul executiv permanent al Comunității Naționale de Informații.

Potrivit Hotărârii CSAT, Comunitatea Națională de Informații reprezintă rețeaua funcțională a autorităților publice din sistemul securitații nationale, bazată pe unitatea de scop, obiective și strategie, asigurată prin informațiile furnizate de următoarele structuri, denumite și componente ale Comunității Naționale de Informații: Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Direcția Generală de Informații a Apărarii și Direcția Generală de Informații si Protectie Internă din Ministerul Administrației și Internelor.

Eduard Helvig a lucrat nu doar cu Dudu Ionescu, ci si intr-o firma condusa de Dan Mihalache. Helvig a avut contract de consultanta cu firma SC DIB MEDIA CONSULTANCY SRL, al carei administrator a fost Dan Mihalache, pana in 2011. Pe baza acestui contract a avut un proces cu ANI, pe care l-a castigat intre timp, dar in urma acuzatiilor de incompatibilitate a trebuie sa demisioneze din functia de ministru.

Atat Dan Mihalache, cat si Eduard Helvig au fost colaboratori apropiati ai fostului lider liberal, Crin Antonescu. Dupa ce fostul lider PNL a pierdut sefia partidului si a iesit din cursa pentru Cotroceni, cei doi s-au mutat in echipa lui Klaus Iohannis. Chiar daca au schimbat tabara, n-au pierdut si legaturile.

De pilda, Dan Mihalache a ramas pe toata durata campanieie electorale din 2014 asistentul local al europarlamentarului Adinei Valean (sotia lui Crin Antonescu). A incheiat acest contract putin inainte sa fie numit oficial sef al administratiei prezidentiale. De notat ca pe durata campaniei electorale, cand Dan Mihalache era strategul lui Klaus Iohannis, functiona in paralel si ca asist local al Adinei Valean. Nimic ilegal, doar ceva oportunism, cele doua tabere fiind rivale. Acest contract a fost reziliat abia in 20 decembrie 2014, cu doua zile inainte de a fi numit de Iohannis consilier la Cotroceni.

Nici fostul consilier pe probleme de securitate, George Scutaru, intre timp demisionat, n-a venit din neant la Cotroceni. Acesta a fost coleg in PNL cu acelasi Dan Mihalache. Intre cei doi exista o mai veche relatie de prietenie de pe vremea cand erau membri in ApR-ul lui Teodor Melescanu. Presedintele a refuzat sa explice de ce l-a eliberat din functie pe Scutaru, precizand doar ca au fost motive personale. Însă George Scutaru pare înghițit de o gaură neagră. Ca și studiile sale la Moscova. Netrecute în CV-ul din România.

Constantin Dudu Ionescu figura, pana sa fie numit consilier de stat la Cotroceni, asociat intr-o firma cu Ovidiu Tender, condamnat in prima instanta la 11 ani de inchisoare. Potrivit datelor de la Registrul Comertului din data de 28.11.2014, Constantin Dudu Ionescu era asociat la Codecs SA cu 2,414% din actiuni, alaturi de firma controlata de Ovidiu Tender - Prospectiuni SA (50.991%), si alti 18 actionari. Intre timp, Dudu Ionescu pare sa fie iesit din firma deoarece nu mai figureaza la Registrul Comerțului in firma Codecs.

Să mai amintim de temerile noastre că se încearcă, dintr-o anumită zonă a serviciilor, salvarea , cu orice preț, a libertății lui Ovidiu Tender?

Niciunul dintre personajele din acest ghem de șerpi nu pare curat. Cine a supt de la Dan Voiculescu și Teodor Meleșcanu a supt lapte fără otravă? Întrebăm, nu dăm cu parul...


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?

5 Nu le zice rău Ciucă...