Ghiță, CONTROL JUDICIAR și SECHESTRU într-un NOU dosar

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații:

BĂDESCU IULIAN, primar al municipiului Ploiești, la data faptelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
- luare de mită,
- abuz în serviciu având drept consecință obținerea pentru altul a unui folos necuvenit,

GHIȚĂ SEBASTIAN AURELIAN, deputat în Parlamentul României, la data faptelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
- dare de mită,
- instigare la abuz în serviciu având drept consecință obținerea pentru altul a unui folos necuvenit,
- spălare de bani.

De asemenea, procurorii au dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând de la data de 14.07.2015, până la data de 11.09.2015, față de inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la organul de urmărire, ori de câte ori este chemat,
b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței,
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat,
d) să nu depășească limita teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a organelor judiciare,
e) să nu se apropie de persoanele menționate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar și să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu acestea.

Inculpatului Ghiță Sebastian Aurelian i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

În cauză, procurorii au instituit măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor bunuri imobile ce aparțin inculpaților Ghiță Sebastian Aurelian și Bădescu Iulian, până la concurența sumei de 3.533.600 lei.

Inculpaților Bădescu Iulian și Ghiță Sebastian Aurelian li s-au adus la cunoștință calitățile procesuale și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Priviți, cea care-i conduce pe „anticovizi” la ambasada Rusiei este țiitoarea lui Voican Voiculescu

2 Cică imaginile acestea ar fi de azi-noapte, din Senatul României

3 PSD stă pe o bombă care ticăie / Ultimele măsurători indică un uriaș val de indignare la adresa fostului PCR

4 Rareș Bogdan dă cu parul: PSD este inamicul nr.1 al României / Discriminăm 99% din populație pentru a proteja re…

5 Secretarul general al PNL Olt a ajuns la spital, cu mari probleme de respirație, la două zile după ce a refuza…