Ghiță, TRIMIS în JUDECATĂ de DNA în dosarul cu primarul

Ghiță, TRIMIS în JUDECATĂ de DNA în dosarul cu primarul

Deputatul Sebastian Ghita a fost trimis in judecata de Directia Nationala Anticoruptie pentru dare de mita, instigare la abuz in serviciu avand drept consecinta obtinerea pentru altul a unui folos necuvenit si spalare de bani, in dosarul privind finantarea Asociatiei Basket Club Asesoft cu bani de la bugetul local, se arata intr-un comunicat de presa transmis de DNA. In acelasi dosar a mai fost trimis in judecata fostul primar al municipiului Ploiesti Iulian Badescu, pentru luare de mita si abuz in serviciu avand drept consecinta obtinerea pentru altul a unui folos necuvenit.

Procurorii anticoruptie precizaza ca dosarul a fost trimis catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, cu propunere de a se mentine masurile preventive si asiguratorii (sechestre asupra unor bunuri mobile apartinand celor doi inculpati) dispuse in cauza.

Sebastian Ghita se afla sub control judiciar, masura urmand sa expire la data de 11.09.2015, iar Iulian Badescu este in arest preventiv in alt dosar. DNA precizeaza ca fostul edil a mai fost trimis in judecata intr-un alt dosar penal pentru fapte similare savarsite in calitate de primar al municipiului.

Comunicatul DNA

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată a următorilor inculpaţi:

BĂDESCU IULIAN, primar al municipiului Ploiești, la data faptelor (în prezent aflat în stare de arest în altă cauză), pentru săvârşirea infracţiunilor de:

-luare de mită
-abuz în serviciu având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit

GHIȚĂ SEBASTIAN AURELIAN, deputat în Parlamentul României, (în stare de libertate sub control judiciar ce expiră la data de 11.09.2015), sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

-dare de mită
-instigare la abuz în serviciu având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit
-spălare de bani

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2013, inculpatul Bădescu Iulian, în calitate de primar al municipiului Ploiești și ordonator principal de credite, cu încălcarea prevederilor legale, la instigarea inculpatului Ghiță Sebastian Aurelian, a acordat unui club sportiv, susținut de acesta din urmă, o finanțare nerambursabilă suplimentară de la bugetul local, în sumă de 1.500.000 lei, ce constituie atât prejudiciu adus unității administrativ teritoriale, cât și un folos necuvenit, obținut de asociația respectivă.
Această finanțare a avut loc în contextul unei selecții de proiecte privind programul,,Promovarea sportului de performanță”, organizată, în baza legii privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, de către Clubul Sportiv Municipal Ploiești (instituție aflată sub autoritatea Consiliului Local Ploiești).
Pentru alocarea sumei respective de bani, inculpatul Bădescu Iulian a pretins și primit de la inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian, prin intermediul unei societăți comerciale controlate de acesta din urmă, un imobil (casă de locuit) situată în municipiul Ploiești, în valoare de 1.041.600 lei, sumă din care Bădescu Iulian a suportat personal doar 124.000 lei.
Pentru a nu exista suspiciuni cu privire la modul fraudulos de dobândire, imobilul respectiv a făcut obiectul unei pretinse promisiuni bilaterale de vânzare cumpărare, încheiată în luna august 2013, între două firme controlate de cei doi inculpați.
În perioada septembrie 2013 – ianuarie 2014, inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian a disimulat adevărata natură a provenienței imobilului, prin efectuarea unor plăți (reprezentând cesionarea fictivă a unei mărci înregistrate la OSIM) din contul unei firme controlate de acesta, către o societate administrată în fapt de inculpatul Bădescu Iulian.
Ulterior, această sumă de bani a fost transferată de inculpatul Bădescu Iulian către o altă societate controlată de inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian, justificându-se astfel plata contravalorii imobilului dat cu titlu de mită.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asiguratorii (sechestre asupra unor bunuri mobile aparținând celor doi inculpați) dispuse în cauză.

Menționăm că BĂDESCU IULIAN a mai fost trimis în judecată într-un alt dosar penal pentru fapte similare săvârșite în calitate de primar al municipiului (vezi comunicat nr. 966 din 26 mai 2015).



Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 De citit...

4 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

5 Lucruri pe care nimeni nu le spune la televizor și nu numai...