Guvern: Klaus Iohannis va locui în Vila Lac 2, până când Traian Băsescu va elibera Vila Lac 3

Guvern: Klaus Iohannis va locui în Vila Lac 2, până când Traian Băsescu va elibera Vila Lac 3

Președintele ales Klaus Iohannis va avea drept reședință oficială Vila Lac 2 și se va muta în vila Lac 3 când șeful statului în funcție, Traian Băsescu, va elibera această locuință de protocol, după expirarea termenului legal, se arată într-un comunicat al Guvernului transmis marți seară AGERPRES.

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO

"Guvernului i-a fost adusă la cunoștință opțiunea domnului Klaus Iohannis cu privire la reședința pe care acesta dorește să o ocupe, din momentul în care mandatul său va începe. În urma opțiunii domnului Klaus Iohannis, Guvernul a decis, în ședința de miercuri, ca viitorului Președinte să îi fie acordată Vila Lac 2 drept reședință oficială pentru perioada următoare. Ulterior eliberării Vilei Lac 3, ocupată în prezent de președintele în funcție, Traian Băsescu, după termenul legal pe care îl are la dispoziție, domnul Klaus Iohannis urmează să preia această reședință drept reședință oficială", precizează sursa citată.

AGERPRES/(AS — autor: Doroteea Purcărea, editor: Cristina Tatu)


populare
astăzi

1 ALERTĂ Noul președinte ANAF va fi Adrian Nicuşor Nica

2 VIDEO Șoferul unui SUV Mercedes lovit de un Logan a murit după ce a fost aruncat prin trapă și prins sub mașina răsturnată

3 Un judecător CSM cu venituri de aproape 10.000 euro lunar e revoltat! / Fraților, în ce țară am ajuns să trăim?

4 Actrița Manuela Hărăbor anunță că a fost scoasă de Pro TV dintr-un serial din motive politice

5 VIDEO Priviți, șeful Eximbank filmat în cluburi din Saint-Tropez, în timpul scandalului despre sediul de stat închiriat de la un privat cu preț dublu