Iohannis a depus plângere penală la DNA împotriva lui Dragnea

Iohannis a depus plângere penală la DNA împotriva lui Dragnea

Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a depus marţi o plângere penală la Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva vicepremierului Liviu Dragnea, pentru iniţierea ordonanţei de urgenţă 55/2014 care permite migraţia politică a aleşilor locali pentru 45 de zile, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.

Plângerea penală depusă la DNA a fost semnată de Klaus Iohannis , principala acuzaţie fiind cea de abuz în serviciu, ”împotriva numitului Dragnea Liviu Nicolae, sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 297 Cod penal”.

Iohannis reclamă faptul că ”au fost aduse vătămări” prin OUG 55/2014 tuturor candidaţilor la alegerile prezidenţiale şi în general interesului public care vizează desfăşurarea alegerilor în condiţii de egalitate de şanse şi de legalitate.

Documentul citează articolul 297 alineatul (1) din Codul penal, potrivit căruia constituie abuz în serviciu “fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau persoane juridice”.

”În fapt: În cursul lunii august 2014, numitul Dragnea Liviu Nicolae a iniţiat adoptarea unei ordonanţe de urgenţă. Procedura iniţiată de numitul Dragnea Liviu Nicolae s-a finalizat cu adoptarea OUG nr. 55/2014, care permite primarilor şi consilierilor să îşi schimbe partidul fără a-şi pierde mandatul, deschizând astfel posibilitatea racolărilor politice. Consilierii locali, primarii şi şefii consiliilor judeţene au astfel la dispoziţie 45 de zile pentru a-şi exprima în scris opţiunea pentru un partid politic, o organizaţie a minorităţilor naţionale sau să devină independenţi fără a-şi pierde mandatul. Ordonanţa de urgenţă iniţiată de numitul Dragnea Liviu Nicolae are ca unic scop sprijinirea intereselor de grup, în lipsa unei urgenţe reale şi este de natură a afecta procesul electoral, fiind de natură să conducă la susţinerea unui anume candidat”, menţionează documentul.

Iohannis citează jurisprudenţa Curţii Constituţionale ”în materia adoptării ordonanţelor de urgenţă” conform căreia ”Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă în următoarele condiţii, întrunite în mod cumulativ: existenţa unei situaţii extraordinare; reglementarea acesteia să nu poată fi amânată; urgenţa să fie motivată în cuprinsul ordonanţei”.

”Potrivit prevederilor art. 43 alin. (3) din Legea nr. 24/2000: «La ordonanţele de urgenţă preambulul este obligatoriu şi cuprinde prezentarea elementelor de fapt şi de drept ale situaţiei extraordinare ce impune recurgerea la această cale de reglementare» (...) Or, din analiza preambulului Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2014 nu reies cu claritate, într-o manieră cuantificabilă, elementele de fapt ale situaţiei extraordinare”, susţine liderul PNL.

El susţine că, ”din analiza preambulului actului normativ în discuţie, rezultă că elementele de fapt avute în vedere de iniţiator se referă la situaţii constatate încă din anul 2012, nefiind aşadar în discuţie situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată”.

”Iniţierea unui act normativ care nu urmăreşte un imperativ social, ci protejarea intereselor unui grup şi care nu se adresează unei situaţii generale, ci unor persoane determinate, în lipsa unei urgenţe reale, reprezintă o îndeplinire defectuoasă a atribuţiilor care îi reveneau în calitate de ministru al dezvoltării regionale şi administraţiei publice”, afirmă Iohannis în plângerea penală.

El susţine că, potrivit articolului 175 alineatul. (1) litera. b) din Codul penal, ”numitul Dragnea Liviu Nicolae are calitatea de funcţionar public, cerută de textul de incriminare, întrucât exercită o funcţie de demnitate publică”.

”Prin fapta descrisă au fost aduse vătămări tuturor celorlalţi candidaţi la alegerile prezidenţiale şi în general interesului public care vizează desfăşurarea alegerilor în condiţii de egalitate de şanse şi de legalitate. Totodată, în speţă este îndeplinită condiţia obţinerii unui folos necuvenit, cerută de dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000, în condiţiile în care, prin adoptarea actului normativ iniţiat de către numitul Dragnea Liviu Nicolae a fost afectată egalitatea de şanse a candidaţilor la alegerile prezidenţiale, fiind favorizat în această manieră unul dintre candidaţi, cu consecinţa afectării rezultatului alegerilor”, se mai arată în plângere.

 


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?

5 Nu le zice rău Ciucă...