Iohannis: Altfel ar fi arătat România dacă s-ar fi aplicat Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara

Iohannis: Altfel ar fi arătat România dacă s-ar fi aplicat Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara

România ar fi arătat cu totul altfel dacă ar fi fost aplicat Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara, însă, la 25 de ani de la Revoluție, țara continuă să fie plină de corupție și " vedem peste tot România lor, a lui Victor Ponta", a afirmat vineri, la Timișoara, candidatul ACL la Președinția României, Klaus Iohannis.

'Ne uităm la televizor și vedem peste tot România lor, România lui Victor Ponta. România lor, cu politicieni care fac legi pentru ei, ca să se apere ei de Justiție, vedem politicieni care se îmbogățesc fără măsură, în timp ce voi munciți ca să vă plătiți impozitele și taxele. Vedem cea mai urâtă față a politicii românești din ultimii 25 de ani, peste tot, corupți, retrocedări ilegale, scandal și minciună. Aceasta este România lor, a lui Victor Ponta. Alta, vă spun, este România noastră, a voastră și a mea; este o Românie normală, de oameni normali într-o țară normală, România noastră este cea a lucrului bine făcut', a afirmat Iohannis la întâlnirea electorală din Parcul Rozelor.

Candidatul ACL la Președinție a parafrazat un articol din presă care susținea că 'România noastră este a celor tăcuți', dar i-a îndemnat pe români să nu mai tacă, pentru că au la îndemână cel mai puternic instrument pentru schimbare, votul.

Klaus Iohannis a subliniat, în fața a peste 20.000 de susținători, că, de la Revoluție încoace, tinerii doar muncesc pentru a-și achita obligațiile față de stat, dar au fost continuu dezamăgiți, însă nu ar trebui să uite că România le aparține lor, nu 'clicilor de partid'. El li s-a adresat tinerilor prezenți spunându-le că nu-și mai dorește încă o generație de sacrificiu.

'România este a voastră, nu a baronilor locali. Vreau să fac o promisiune publică. În timpul mandatului meu va dispărea din vocabularul politic noțiunea de baroni locali, cu care asociem corupția, dar noi vrem o Românie a lucrului bine făcut, cu o Justiție independentă și fără corupți. Și dacă dispare corupția, dispar și baronii locali', a spus Iohannis.

El a detaliat că sintagma 'baroni locali' este asociată, în ultimul timp, cu sărăcia, pentru că ei lucrează pentru ei înșiși și pentru sistem și-i țin pe oameni în sărăcie ca să stea lumea cu mâna întinsă la stat și 'să poată fi controlați mai ușor de sistem', dar după ce economia va deveni funcțională, salariile vor fi decente și populația își va da seama că nu mai are nevoie de baronii locali.

Pensionarilor le-a adresat mesajul că România este și a lor, a celor care au muncit și în regimul trecut, cunoscând ororile comunismului, la fel și după aceea, dar pe care societatea nu i-a răsplătit cum se cuvine. 'Aveți dreptul la pensie și la un sistem de sănătate decent, nu la 2 lei în plus la pensie și la umilință din partea statului', a adăugat Iohannis.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…