Iohannis l-a numit pe Oprea PREMIER INTERIMAR

Iohannis l-a numit pe Oprea PREMIER INTERIMAR

Decret semnat de Președintele României, domnul Klaus Iohannis

 Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat luni, 22 iunie a.c., Decretul de desemnare a domnului Gabriel Oprea ca prim-ministru interimar al Guvernului României, pe perioada imposibilității exercitării atribuțiilor de prim-ministru de către domnul Victor-Viorel Ponta. Departamentul de Comunicare Publică
22 Iunie 2015. 

În urmă cu câteva ore, preşedintele Klaus Iohannis nu acceptase interimatul lui Gabriel Oprea în fruntea Guvernului, întrucât şeful statului dorea să primească acte medicale care să ateste incapacitatea temporară a premierului Victor Ponta de a-şi exercita funcţia, potrivit unor surse oficiale.

"Deocamdată, România are un premier legal", au declarat, luni, sursele citate.

Ulterior, Iohannis a primit actele medicale solicitate.

Vicepremierul Gabriel Oprea, propus de către Victor Ponta, aflat în Turcia, să preia interimar postul de prim-ministru, a fost luni la Palatul Cotroceni, unde a avut o discuţie de aproximativ 30 de minute cu preşedintele Klaus Iohannis.

Duminică, Ponta a anunţat că medicii turci care l-au operat au decis că poate fi externat, dar îşi va relua activitatea normală într-o perioadă de până la 28 de zile, astfel că îi va cere preşedintelui Klaus Iohannis să îi încredinţeze vicepremierului Gabriel Oprea atribuţiile de prim-ministru în acest interval. Dacă preşedintele Iohannis va semna decretul de numire, Oprea va avea inclusiv atribuţia de a conduce şedinţele de guvern.

Ponta a declarat, duminică seară, la Antena 3, că l-a propus pe Gabriel Oprea la şefia interimară a Guvernului deoarece este singurul vicepremier şi că nu a discutat cu preşedintele Iohannis, ci doar i-a scris pe această temă, menţionând că nu a mai vorbit cu şeful statului "de când acesta a ieşit şi a spus să vină Guvernul PNL".

”Există un singur vicepremier votat de Parlament şi aşa este logic şi normal. Este o chestiune normală şi constituţională să fie Gabi Oprea”, a afirmat Ponta.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat duminică, la postul B1 TV, că el ar fi fost mai exigent în locul lui Iohannis, în sensul că i-ar fi cerut lui Ponta şi un certificat medical.

Traian Băsescu a mai spus că preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Victor Ponta au un aranjament stabilit încă dinaintea plecării lui Ponta în Turcia, prin care şeful Guvernului îşi ia "un moment de respiro", un colac de salvare pentru a nu demisiona după acuzaţiile DNA.

El a apreciat că această înţelegere între preşedinte şi premier rezultă din faptul că vicepremierul Gabriel Oprea a fost propus pentru conducerea interimară a Guvernului de către Ponta, în condiţiile în care Constituţia prevede că preşedintele este cel care desemnează care dintre membrii Guvernului poate prelua interimar postul de prim-ministru.

Victor Ponta a fost internat în 14 iunie la Spitalul Universitar Medipol din Istanbul, unde o zi mai târziu a fost operat la genunchiul stâng.   


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...