Iohannis: PSD duce o campanie mizerabilă la adresa mea şi sperie pensionarii. Să le fie ruşine!

Iohannis: PSD duce o campanie mizerabilă la adresa mea şi sperie pensionarii. Să le fie ruşine!

Liderul PNL Klaus Iohannis le-a transmis, duminică, social-democraţilor "să le fie ruşine" pentru modul în care au înţeles să ducă o campanie electorală pe care a catalogat-o drept "mizerabilă" la adresa sa şi, pe de altă parte, să şi sperie pensionarii că le vor fi tăiate pensiile.

"Trebuie să constatăm că din partea PSD în special se poartă o campanie mizerabilă la adresa mea. Este vorba de o campanie mizerabilă purtată de întregul PSD, de toţi purtătorii de mesaj, de purtătorul de cuvânt al campaniei electorale a lui Victor Ponta . E o jenă publică, doamnelor, domnilor din PSD, ce faceţi în aceasă campanie", a spus Iohannis, într-o conferinţă de presă.

El a arătat că este "sub orice limită inferioară" modul în care social-democraţii înţeleg să acopere lipsa lor de proiect pentru România prin atacuri la persoana sa şi la familia sa.

"E inadmisibil ca PSD vină cu afirmaţii menite să sperie pensionarii din România. PSD a împrăştiat milioane de fluturaşi cu o minciună cum că eu am tăiat pensiile şi voi tăia pensiile atunci când voi fi preşedinte. Nu am tăiat niciodată pensiile, cum nu le-a tăiat nimeni. Eu nu doresc să tai pensii, eu doresc o Românie prosperă, care face posibilă o creştere a pensiilor", a spus Iohannis.

El a arătat că este inadmisibil faptul că PSD "a târât" în această campanie "mizerabilă" şi Poşta Română, trimiţând aceşti fluturaşi împreună cu fluturaşul de pensie.

"Doamnelor, domnilor pesedişti, nu aşa se face campanie într-o ţară din secolul 21. Să vă fie ruşine că ameninţaţi pensionarii, care şi aşa au o pensie care nu le ajunge, şi îi mai speriaţi ca să mai obţineţi câteva voturi. Ruşine!", a mai spus Iohannis.

 


populare
astăzi

1 VIDEO Declarație de o lașitate absolută a ministrului PSD al Justiției despre porcăria făcută de „soldații partidului” la CCR

2 „Dacă, în deliberare, un judecător nu se prezintă, el este considerat demis automat” / Un profesor de drept aruncă bomba în curtea CCR

3 Asta înseamnă PSD, oameni buni...

4 „Băi, boschetarilor! Iar faceți manevre cu CCR-ul?” / Val de indignare pe contul de facebook al președintelui PSD, Sorin Grindeanu

5 Panică și răniți la bordul unui zbor Ryanair. Martorii spun că au văzut un avion de vânătoare venind din sens opus, care ar fi produs turbulenţe. „Am …