L-au IZOLAT. Ce soluție va alege Ponta

L-au IZOLAT. Ce soluție va alege Ponta

Niciodata nu a fost atit de singur Victor Ponta pe scena politica. E parasit de aproape toti aliatii sai, iar discutia pe Codul Fiscal e turnesolul care arata izolarea premierului. Alaturi de Ponta au mai ramas doar personaje secundare (Rovana Plumb, Eugen Teodorovici) sau lipsite de orice credibilitate (Tariceanu, Ilie Sarbu, Sebastian Ghita). La intoarcerea in Romania, premierul va fi pus in fata unui esec dureros in privinta Codului Fiscal. Cu credibilitatea grav afectata de dosarul penal, de pierderea partidului si de tradarile UNPR de la votul pentru MRU si Strategia Nationala de Aparare, Victor Ponta va avea o alegere dificila de facut.

Paradoxul Codului Fiscal

In martie, cind a facut public proiectul noului Cod Fiscal, Victor Ponta nici nu-si imagina ca initiativa ii va exploda direct in brate, ca o bomba cu efect intirziat. Dimpotriva: premierul gindise propunerea ultrapopulista de Cod Fiscal ca pe un sah-mat la adresa PNL si o arma politica in vederea alegerilor locale si parlamentare din 2016.

Singura problema era ca propunerea de Cod Fiscal produce un dezechilibru macroeconomic major. Cu alte cuvinte, prin sustinerea acestui Cod Fiscal, premierul a trecut o linie rosie aparata cu incrincenare de Bruxelles, FMI si Banca Nationala: stabilitatea macroeconomica. Aceasta stabilitate a fost dobindita cu mari eforturi (taieri de salarii, cresterea TVA, imprumuturi semnificative) dupa ce un alt premier, Calin Popescu Tariceanu, s-a jucat iresponsabil cu initiativele populiste in 2007-2008. (Nu intimplator Tariceanu e singurul care i-a ramas alaturi lui Victor Ponta acum; Tariceanu continua sa nu inteleaga nimic din mecanismele economiei).

Dupa o perioada in care doar Comisia Europeana, FMI si Consiliul Fiscal s-au impotrivit public noului Cod Fiscal, proiectul a trecut de Parlament si cu votul liberalilor, care au intrat voiosi in intrecerea cu PSD pentru premiul Populistul anului.

Apoi s-a declansat taifunul care risca sa-l smulga pe Victor Ponta din radacinile prinse la Palatul Victoria. Presedintele Iohannis a refuzat promulgarea Codului Fiscal, Mugur Isarescu a inceput sa traga din toate pozitiile, Liviu Dragnea (devenit noul sef al PSD intre timp) a dat semnalul ca e dispus sa renunte la scaderea abrupta a TVA, Gabriel Oprea (UNPR) a declansat discutii cu toate partidele pentru a gasi o solutie care sa nu pericliteze stabilitatea macroeconomica, UDMR s-a alaturat taberei prudentilor.

Pericolul deraierii a provocat o coagulare a tuturor fortelor politice impotriva aventurii propuse de premier. Linga Victor Ponta au mai ramas doar citiva apropiati intimi. Nici macar Gelu Diaconu, seful ANAF - institutia care trebuie sa stringa banii care sa acopere gaurile din buget ce vor fi produse de scaderea taxelor, nu a iesit public sa sustina validitatea rationamentelor economice expuse de Victor Ponta, Eugen Teodorovici si Rovana Plumb. Mai mult: un comunicat al ANAF din 3 august infirma exact teza lui Victor Ponta, care sustinea ca scaderea cu 5 puncte a TVA va fi acoperita de cresterea consumului si de intrarea banilor in circuitul economic. Cresterea sumelor colectate din TVA "se datoreaza exclusiv diminuarii evaziunii fiscale si intaririi capacitatii de administrare", scria in comunicatul ANAF - adica nu cresterii consumului clamata de premier.

Potrivit surselor HotNews.ro, UNPR va decide saptamina viitoare sa nu sprijine versiunea actuala a noului Cod Fiscal, ci o solutie "indulcita", cu o posibila scadere in trepte a TVA in loc de scaderea brusca de la 24% la 19%. E posibil ca si Liviu Dragnea sa mearga pe acest scenariu, ceea ce ii va da o marja de negociere pe viitor cu presedintele Iohannis.

Victor Ponta a ramas singur. Definitiv. Izolarea lui incepuse inca din momentul in care DNA i-a deschis dosarul penal in cazul Sova-Turceni. La acel moment au existat informatii ca premierul ar fi incercat modificarea Codului Penal prin ordonanta de urgenta, dar ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, ar fi refuzat sa avizeze actele. Cazanciuc a fost luat imediat sub aripa lui Gabriel Oprea, iar PSD a pierdut de facto portofoliul Justitiei. Acela a fost primul moment in care Victor Ponta a incercat sa calce o linie rosie - stabilitatea sistemului judiciar. Noul Cod Fiscal e a doua linie rosie pe care premierul incearca sa o depaseasca, de aici si reactia atit de concertata a institutiilor si partidelor care au inteles pericolul iminent.

Daca isi va pierde sustinerea propriei coalitii de guvernare in chestiunea noului Cod Fiscal, Victor Ponta va fi pierdut aproape complet haturile puterii. UNPR a aratat apasat ca in chestiuni spinoase merge impotriva lui Ponta (problema Cazanciuc, votul pentru MRU la SIE, votul pentru Strategia Nationala de Aparare propusa de presedintele Iohannis). PSD se raliaza incet-incet in spatele lui Dragnea, care cheama guvernul la ordine si submineaza fatis autoritatea premierului. Institutiile de forta nu ii sint fidele, iar dosarul penal il vulnerabilizeaza la maximum in relatia cu partenerii externi.

Ce optiuni are Victor Ponta?

Prima optiune a premierului, deja anuntata pe surse de unii analisti si ziaristi, e demisia. Ea pare logica pentru un politician care, de facto, isi va fi pierdut puterea, ascendentul asupra partidului si credibilitatea. Dar e asta suficient pentru Victor Ponta? Episodul plagiatului, episodul "martea neagra" si pierderea alegerilor prezidentiale creioneaza portretul unui personaj capabil sa treaca peste orice umilinta publica pentru a ramine la putere.

Apoi, Victor Ponta stie ca, odata plecat din fruntea Guvernului, devine la 42 de ani, o epava politica. Putinii aliati (reali sau de conjunctura) il vor parasi rapid, partidul il va marginaliza, iar din postura de simplu parlamentar nu va mai putea invoce presupusele presiuni din partea DNA si a serviciilor secrete.

Ceea ce ne duce la a doua optiune a lui Victor Ponta: raminerea, cu orice pret, in fruntea Guvernului. E posibil ca Ponta sa treaca si peste infringerea de la votul din august pe Codul Fiscal, si peste pierderea de facto a puterii, doar pentru a-si prezerva atributele puterii. Comportamentul de pina acum al lui Ponta, dar si presiunile venite de la sustinatorii sai din umbra (vezi episoadele cu baietii destepti din energie aflati in jurul sau) ne arata ca e posibil sa vedem si acest scenariu tip Berlusconi: agatarea de putere in ciuda evidentelor.  Cristian Pantazi


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 VIDEO Priviți aceste imagini apocaliptice cu pădurea care oferea protecție militarilor ucraineni în fața dronelor rusești...

4 Expert despre porcăria comisă de E.ON: Este o înșelătorie, oamenii nu au ce să facă pentru că nu mai există concurență

5 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”