Nițu a început MUȘAMALIZAREA! Patronii clubului, ACUZAȚI DOAR de UCIDERE DIN CULPĂ!

Nițu a început MUȘAMALIZAREA! Patronii clubului, ACUZAȚI DOAR de UCIDERE DIN CULPĂ!

Ne miram de ce nu mai iese slugoiul de Nițu la declarații după ce a preluat cazul TRAGEDIEI de la Clubul Colectiv. Și de ce nu sunt chemați patronii la audieri. Azi avem răspunsul. De la anunțata încadrare inițială de omor calificat, luni, parchetul a schimbat încadrarea pentru cei trei. La omor din culpă. Adică o pedeapsă maximă de 10 ani și 6 luni. Și acesta este doar începutul. Începutul MUȘAMALIZĂRII. Pentru că la încadrarea asta și pe Piedone o să-l doară la bască. Și pe alții la fel...

Comunicatul oficial al Parchetului./Cei trei acţionari ai clubului sub primele persoane puse sub învinuire, însă nu pentru omor calificat, aşa cum se declara iniţial, ci pentru ucidere din culpă.

"În cauza având ca obiect incendiul produs în Clubul Colectiv din București, sub coordonarea procurorilor Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, echipe mixte formate din ofiţeri de poliţie, experţi criminalişti, specialişti pirotehnişti continuă cercetarea la faţa locului, precum şi audierea persoanelor în vederea lămuririi împrejurărilor în care a avut loc evenimentul din data de 30 octombrie 2015.

Totodată, în cursul zilei de astăzi, 2 noiembrie 2015, au fost aduşi cu mandat numiţii COSTIN MINCU, ALIN GEORGE ANASTASESCU şi PAUL GANCEA (acţionari ai clubului mai sus menţionat) pentru a fi audiaţi în calitate de suspecţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă", precizează Parchetul.

Știre în curs de actualizare.


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

5 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”