Orban, despre Stroe: E ca la război, trădătorii se împuşcă. Trebuie să-l ajutăm dacă nu se suspendă

Orban, despre Stroe: E ca la război, trădătorii se împuşcă. Trebuie să-l ajutăm dacă nu se suspendă

Deputatul PNL Ludovic Orban a declarat, luni, că în cazul lui Radu Stroe situaţia este ca "în stare de război", unde "trădătorii se împuşcă", menţionând că dacă vicepreşedintele PNL nu se va suspenda din partid va trebui "ajutat" de colegi să o facă.

Deputatul PNL Ludovic Orban (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)

Orban a fost întrebat spre ce variantă ar opta în privinţa lui Radu Stroe , în cazul căruia deputaţii PNL au solicitat suspendarea din partid pentru şase luni sau excluderea.

"Ştiţi cum e, când eşti în stare de război, trădătorii se împuşcă. Sigur că în ziua de astăzi nu mai putem spune că aplicăm aceleaşi metode ca în stare de război adevărat, dar dacă domnul Stroe nu are decenţa să-şi dea demisia din funcţia de vicepreşedinte al partidului, să se suspende din partid pe perioada campaniei electorale, dacă nu consideră că PNL face ceea ce trebuie, dacă nu vrea să ia parte cu adevărat la campania PNL, trebuie să-l ajutăm noi să se ducă la cei pe care îi consideră astăzi prieteni, respectiv Victor Ponta , Liviu Dragnea şi toţi ceilalţi cu care a stat foarte bine în cârdăşie în perioada de guvernare", a afirmat deputatul PNL.

De asemenea, el l-a acuzat pe Stroe că joacă rolul de avocat al PSD în ultima vreme.

"Majoritatea zdrobitoare a colegilor mei liberali l-au criticat aspru pe domnul Stroe pentru faptul că, în timp ce noi suntem implicaţi de dimineaţă până seară în campanie pentru PNL, există un coleg de-al nostru care a fost ministru, care ocupă poziţia de vicepreşedinte al PNL, care preferă să se ducă la televizor în plină perioadă de precampanie şi în loc să susţină ideile şi proiectele PNL joacă rolul de avocat al PSD", a mai declarat Orban.

Liderul deputaţilor PNL, George Scutaru , a declarat luni că a primit mandatul deputaţilor liberali pentru a solicita în şedinţa BPN de marţi excluderea lui Radu Stroe sau suspendarea pentru şase luni din partid, motivând că fostul ministru "îşi bate joc de munca" celor din partid.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

2 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 „Au vrut ca o Ucraină epuizată, dar încă neînvinsă, să fie forțată să se așeze la masa negocierilor cu o Rusie epuizată, dar și neînvinsă”