Orban: Nu e vorba de blocaj în administraţia locală, e un pretext. Prefectul blochează majorităţile

Vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a declarat, joi, că motivul invocat de Guvern pentru emiterea ordonanţei de urgenţă privind migraţia aleşilor locali este un pretext, administraţia locală fiind blocată de prefecţi şi în niciun caz de majorităţile care aparţin fie PSD, fie ACL.

Orban a declarat, răspunzând unei întrebări, că ACL are puţin peste 1500 de primari în acest moment.

Vicepreşedintele PNL a fost întrebat în câte consilii judeţene majoritatea este deţinută de ACL, în câte de PSD şi unde situaţia este incertă şi de natură a duce la un blocaj precum cel reclamat de Guvern ca motiv al emiterii OUG.

”Nu consilierii judeţeni, nu aleşii locali blochează funcţionarea autorităţilor administraţiei locale, ci prefecţii Guvernului Ponta. Am să vă dau un exemplu. La Cluj s-a refăcut majoritatea, există o majoritate de 19 la 16, majoritate a ACL şi, deşi de două ori această majoritate s-a pronunţat perfect legal privitor la demiterea vicepreşedintelui PSD (al Consiliului Judeţean, n.r.), alegerea şi desemnarea unui preşedinte interimar, prefectul a atacat ambele hotărâri ale CJ. De asemenea, la Bucureşti, unde avem o majoritate în Consiliul General de 30 de consilieri din 55, prefectul de asemenea a atacat hotărârile majorităţii CGMB, evident abuziv”, a declarat Orban.

El a menţionat că situaţii similare au fost la Giurgiu şi în alte judeţe în care prefecţii ar fi blocat actele administraţiei locale.

”La ora actuală există majorităţi ACL în 19-20 de judeţe. Mai avem încă două judeţe unde se poate constitui majoritatea, cu sigura condiţie să se permită validarea mandatelor pentru consilierii judeţeni PNL care urmează să înlocuiască consilieri judeţeni care au părăsit partidul. PSD, după informaţiile mele, are majorităţi în 14-15 judeţe”, a precizat Orban.

Vicepreşedintele PNL a susţinut că ”nu există blocaj în funcţionarea autorităţilor administraţiei locale”.

”Ceea ce îi deranjează pe cei de la PSD este faptul că există majorităţi ale ACL care, în mod normal, iau decizii în conformitate cu proiectele pe care le considerăm benefice pentru judeţele şi municipiile respective”, a menţionat liderul PNL.

De asemenea, prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu a reclamat că nu ar fi vorba de un blocaj, ci de un interes direct al PSD.

”E un pretext, cei de la PSD nu pot pronunţa democraţie şi, atunci, dânşii folosesc cuvântul blocaj. Pentru dânşii democraţia înseamnă un blocaj. Ei sunt obişnuiţi cu dictatura şi cu atoritarismul”, a spus Predoiu.

OUG care permite migraţia aleşilor locali pentru 45 de zile fără ca aceştia să-şi piardă mandatul a fost adoptată, joi, de Guvern.

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, la începutul şedinţei Guvernului, că îşi asumă OUG privind migraţia primarilor, pentru că trebuie făcută dreptate, el precizând şi că termenul în care aleşii locali îşi pot alege partidul va fi de 45 de zile.

Vicepremierul şi ministrul Administraţiei, Liviu Dragnea, a prezentat principalele prevederi ale ordonanţei de urgenţă.

Astfel, pentru anul 2014, prin derogare de la prevederile unor article din Statutul aleşilor locali, în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţe, primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene, consilierii locali şi consilierii judeţeni precum şi candidaţii care au fost declaraţi supleanţi îşi pot exprima în scris şi o singură dată opţiunea cu privire la partidul politic sau organizaţia minorităţii naţionale din care doresc să facă parte sau să devină independenţi, fără ca aleşii locali respectivi să-şi piardă calitatea dobândită în urma alegerilor.

Opţiunea va fi depusă prin secretarul unităţii teritoriale pentru care au candidat aleşii locali.

Secretarii unităţilor teritoriale au termen ca în 10 zile de la exprirarea celor 45 de zile să comunice situaţia centralizatoare la instituţia prefectului.

Candidaţii de listă care nu au fost aleşi şi au fost declaraţi supleanţi, în caz de vacanţă a mandatelor, vor ocupa poziţiile vacntate cu condiţia confirmării în formă scrisă de conducerea judeţeană a partidului de care aparţin.

Ministrul Administraţiei a arătat că termenul iniţial de 10 zile pentru exprimarea opţiunii a fost extins la 45 de zile pentru a nu pune o presiune pe aleşi din punctul de vedere al procedurilor administrative.

Liviu Dragnea a subliniat că faţă de un actul normativ similar adoptat în 2006, de data aceasta aleşii locali nu sunt obligaţi să opteze pentru un partid politic sau să devină independenţi.

"Acea prevedere noi am considerat-o atunci şi acum propunere nedemocratică, pentru că obliga un ales alocal să facă demersul ăsta, iar dacă nu-şi exprima opţiunea în termenul celor 45 de zile, acesta îşi pierdea mandatul", a spus Dragnea.

El a afirmat că prevederile ordonanţei nu ar fi putut fi adoptate sub formă de lege de către Parlament, deoarece se apropie campania electorală şi ar fi existat riscul ca în aceste condiţii reglementările să fie adoptate abia anul viitor în condiţiile unui "blocaj" al administraţiei locale.

Vicepremierul Dragnea a susţinut că blocajul din administraţia locală este principalul motiv pentru care s-a adoptat ordonanţa de urgenţă.

"Nu ne putem permite să asistăm pasiv la efectele produse de ruperea USL şi la blocajul generalizat pe care PNL-PDL l-au produs în ţară", a declarat Liviu Dragnea.

El a dat în acest sens exemple din ţară unde primarii PDL şi PNL ar bloca adoptarea unor proiecte importante pentru comunităţile locale, susţinând că peste 30% din localităţile din ţară, unde PSD sau PNL nu au singure majoritate în consiliile locale, se confruntă cu aceste probleme.

Drganea a admis că numărul aleşilor locali la nivelul ţăriii este mai mic decât al aleşilor celorlalte partide, dar s-a declarat "în principiu" împotriva traseismului politic.

Vicepremierul a mai susţinut că oricum fondurile guvernamentale nu sunt alocate pe criterii politice, ci în funcţie de prioritizarea investiţiilor, iar, în opinia sa, foarte mulţi dintre aleşii locali vor decide să fie independenţi.

Sursa: mediafax.ro


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Kovesi le băga la beci în secunda doi! / Documente / Cum au achitat judecătoarele de la Tribunalul Bihor o contabi…

2 Noua președintă a CSM, Nicoleta Margareta Tînț

3 Pe față, fără rușine! Iliescu, interviu în rusește pentru agenția de presă rusă TASS: Sper că politicienii rom…

4 La CCR sunt 7 din 9! Unde sunt beneficiarii pensiilor cumulate cu salariile de la stat / La Curtea de Conturi co…

5 Dragi procurori, e rândul vostru! / Noi dezvăluiri făcute de jurnalista Ioana Ene Dogioiu

recomandări

Te ia DNA: Damian Dan

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Să mergi cu bicicleta pe sfoară în Alpi necesită ceva curaj