Ponta se spală pe mâini cu Motoc de MIZERIA cu diaspora

Ambasadorul României pe lângă Uniunea Europeană, Mihnea Motoc, va fi propus ca ministru al Afacerilor Externe, a anunţat premierul Victor Ponta. El a precizat că propunerea va fi înaintată marţi preşedintelui Traian Băsescu. În acest fel, Ponta se scoate definitiv din ecuaţia mârlăniei comise faţă de diaspora.

"M-am sfătuit şi cu domnul Meleşcanu şi îl voi propune pe domnul ambasador Mihnea Motoc, care să fie noul ministru de Externe. Cred că e un mesaj foarte bun apropos şi de importanţa pe care o dăm relaţiilor noastre pe plan european", a spus Ponta.

Din aprilie 2008, Mihnea Motoc este ambasador extraordinar şi plenipotenţiar, Reprezentant Permanent al României pe lângă Uniunea Europeană, după ce anterior, timp de cinci ani, a îndeplinit aceste atribuţii pe lângă ONU.

Ponta a mai anunţat că, tot marţi, va propune şi un nou ministru la Cultură, el îndeplinind în acest moment atribuţiile de ministru interimar.

Teodor Meleşcanu a anunţat că îşi depune, marţi, în şedinţa de Guvern, mandatul de ministru de Externe, precizând că face acest lucru pentru că nu toţi românii din diaspora au putut vota şi că a luat această decizie ca "om de onoare", "într-o ţară în care nimeni nu prea-şi asumă responsabilităţile".

Şi la turul doi al alegerilor prezidenţiale au fost foarte mulţi români care nu au reuşit să voteze, după ce au stat mai multe ore la coadă.

Opoziţia, diaspora şi societatea civilă i-au cerut lui Meleşcanu să îşi dea demisia, pentru că nu a înfiinţat secţii de votare suplimentare în diaspora.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că Teodor Meleşcanu a făcut tot ceea ce putea să facă în privinţa votului din diaspora, acesta nevenind în fruntea MAE pentru a rămâne, ci încercând să ajute.

 


populare
astăzi

1 Ora de iarnă 2026 / când dăm ceasurile înapoi și noaptea devine mai lungă

2 Trei acte diplomatice false găsite acasă la Călin Georgescu

3 Asfalt de 73 de milioane de euro peste potecile pustiite din Apuseni

4 Procurorii DIICOT l-au ridicat pe Călin Georgescu în dosarul presupusei înșelăciuni de 1,1 milioane de euro!

5 Rețeaua secretă a lui Călin Georgescu: de unde veneau milioanele de euro / Cine este Ionel Rusen, omul său de încredere, audiat acum la DIICOT