Președinta Curții Supreme, încă o reacție DURĂ după votul pentru SALVAREA lui Ponta

Președinta Curții Supreme, încă o reacție DURĂ după votul pentru SALVAREA lui Ponta

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu, a sosit miercuri dimineaţa la sediul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). La intrare, aceasta a fost întrebată cum comentează votul de marți din Camera Deputaților pe solicitarea DNA de urmărire penală a premierului Victor Ponta.

Răspunsul a fost scurt și tăios: "Ceea ce s-a întâmplat în Parlament îmi demonstrează că legea nu este egală pentru toţi", a spus şefa Curţii Supreme și a intrat în incinta CSM.

Livia Stanciu declarase, marţi, comentând votul dat în Camera Deputaţilor în privinţa lui Victor Ponta, că problema avizării sau neavizării începerii urmăririi penale aparţine Parlamentului, care ”aşa a înţeles să decidă”.

Întrebată despre votul deputaţilor de respingere a cererii de începere a urmăririi penale a lui Victor Ponta, Livia Stanciu a spus: ”Problema avizării sau neavizării aparţine acestei autorităţi legiuitoare, care aşa a înţeles să decidă”.

În legătură cu declaraţia premierului Victor Ponta potrivit căreia ceea ce i se întâmplă şi faptul că ordonanţa procurorului vine ca urmare a votului în cazul Şova şi a cazului Mariana Rarinca, Stanciu a spus că acestea sunt ”pure speculaţii”.

”Din punctul meu de vedere, sunt pure speculaţii. Orice om de rând poate să facă evaluarea unor astfel de susţineri făcute de către premier, care nu au în spatele lor eventuale probe care să-i fundamenteze această susţinere, astfel încăt trebuie să fie luate ca atare şi apreciate ca atare de fiecare cetăţean”, a adăugat Livia Stanciu.

Întrebată dacă este posibilă instituirea măsurii controlului judiciar în cazul premierului Victor Ponta, preşedinta instanţei supreme a spus că această măsură este posibilă în cazul oricărui cetăţean, cât timp cel care ia această decizie o fundamentează pe probe.

”Şi premierul este tot un cetăţean al acestei ţări. (...) Nimeni nu este mai presus de lege şi această măsură este aplicabilă oricărui cetăţean. În rest, sigur, rămâne la aprecierea celui care dispune acea măsură să-şi fundamenteze măsura pe care o dispune, pe probe, dacă există sau nu există astfel de probe în dosar”, a menţionat Stanciu.

Duminică, premierul Victor Ponta spunea că nu demisionează şi că nu intenţionează să se lupte cu justiţia, dar că va contesta ordonanţa procurorului, la procurorul ierarhic superior şi la judecător, şi îşi va pleda nevinovăţia în dosarul Şova, apreciind şi că procurorii au reacţionat la evenimente politice, ordonanţa emisă "intempestiv" împotriva sa având legătură directă cu emoţia produsă în opinia publică de cazul Rarinca, cu poziţia Asociaţiei Judecătorilor, cu propunerile de modificare a Codului Penal din Parlament şi cu respingerea de către Senat a arestării preventive a lui Dan Şova.

Avocata premierului Victor Ponta, Loredana Radu, a mers, marţi după-amiază, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru a studia dosarul în care clientul său este urmărit penal pentru fals în înscrisuri, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor.

Avocata premierului a mers la DNA pentru a depune mai multe documente la dosarul penal în care este implicat Victor Ponta. Loredana Radu nu a făcut nicio declaraţie nici la intrarea şi nici la ieşirea din sediul DNA.

Premierul Victor Ponta este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul Turceni - Rovinari, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat.

DNA a cerut Camerei Deputaţilor avizarea urmăririi penale pe numele premierului şi pentru conflict de interese.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a respins, luni, cu 18 voturi "împotrivă", 7 "pentru" şi o abţinere, solicitarea DNA privind începerea urmăririi penale a premierului Victor Ponta şi pentru infracţiunea de conflict de interese. Raportul Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor a fost dezbătut marţi, în şedinţa de plen a Camerei.

Din totalul de 387 de deputaţi, la şedinţa de marţi au fost prezenţi 351, numărul voturilor valabil exprimate fiind acelaşi. Din voturile valabil exprimate, 231 au fost pentru "proiectul de hotărâre privind respingerea cererii de începere a urmăririi penale" a lui Victor Ponta , iar 120 de voturi au fost "împotrivă".

Întrucât s-a întrunit majoritatea simplă, decizia Camerei Deputaţilor a fost de respingere a începerii urmăririi penale pentru şeful Guvernului.

În urma votului din plenul Camerei Deputaţilor, preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut din nou demisia premierului Victor Ponta.

Într-o declaraţie transmisă de Administraţia Prezidenţială la scurt timp de la votul din Camera Deputaţilor, preşedintele Klaus Iohannis spune că Parlamentul nu ar trebui să obstrucţioneze actul de justiţie şi că regretă că astăzi coaliţia de guvernare a impus o decizie în sens contrar şi s-a transformat într-un scut de protecţie pentru Victor Ponta.

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Voi știți cine e marmota asta?

2 Sechestrată și umilită în casa unui judecător

3 VIDEO Interlopul Armin Bitzy i-a luat gâtul cămătarului Gabi „Șef" în fața unor copii care se jucau

4 Așa o fi?

5 10 poliţişti suspectaţi de luare de mită, „săltaţi” de la un curs de prevenire a corupţiei