REFERAT DNA: Unde s-a dus șpaga lui Vanghelie: Fonduri la campania prezidențială a lui Mircea Geoană, finanţare Vanghelion, publicitate la televiziuni şi două vile la cheie

REFERAT DNA: Unde s-a dus șpaga lui Vanghelie: Fonduri la campania prezidențială a lui Mircea Geoană, finanţare Vanghelion, publicitate la televiziuni şi două vile la cheie

Potrivit procurorilor, în perioada 2007 - prezent, Marian Vanghelie, în schimbul unor foloase materiale, a ajutat un om de afaceri să obţină, pentru societăţile pe care acesta din urmă le controlează, acordarea a numeroase contracte de lucrări publice, contracte în valoare totală de aproximativ 2 miliarde de lei. Potrivit unor documente ale anchetatorilor, respectivul om de afaceri este Marin Dumitru.

Alte modalităţi, adiacente, prin care Dumitru Marin a achitat „comisionul” solicitat de către Vanghelie Marian-Daniel sunt:

 *efectuarea ori plata de lucrări de renovare şi amenajare a unor spaţii comerciale utilizate de către societate controlată de către Fashion Brand Management S.R.L. (asociat inculpatul Niculae Mircea-Sorin, administrată în fapt de către suspecta Niculescu-Mizil-Ştefănescu Oana, parlamentar);
 *efectuarea ori plata de lucrări de renovare şi amenajare a altor spaţii, între care sediul de campanie al candidatului Partidului Social-Democrat la alegerile prezidenţiale din anul 2009, sediul Partidului Social-Democrat Cotroceni (un imobil situat pe strada Obedenaru, proprietate CALEX BUSINESS GRUP S.R.L.), sediul Partidului Social-Democrat Bucureşti Sector 5, birouri din cadrul Primăriei Sectorului 5 Bucureşti;
 *strângerea, contra cost, de semnături necesare înregistrării unui candidat la alegerile europarlamentare din anul 2014;
 *suportarea cheltuielilor făcute de inculpatul Vanghelie Marian-Daniel la anumite restaurate;
 *sponsorizarea de către societăţile controlate de acesta a unor manifestări organizate de Primăria Sectorului 5 (cum sunt petrecerile de revelion).

Potrivit procurorilor, pentru atribuirea contractelor de execuţie de lucrări publice Marian Vanghelie percepe un „comision” de aproximativ 20% din valoarea contractelor încheiate între Primăria Sectorului 5 şi instituţii din subordinea acesteia, pe de o parte, şi societăţile controlate de către Dumitru Marin, pe de altă parte, acest „comision” fiind plătit de către Dumitru Marian către Vanghelie Marian-Daniel prin intermediul unor persoane apropiate lui celor doi, respectiv prin intermediul lui Dinuţ Daniel-Nicolae şi Niculae Mircea-Sorin.

 Din probatoriul administrat pe parcursul urmăririi penale au reieşit următoarele aspecte esenţiale:

„Comisionul” solicitat şi primit de către Vanghelie Marian-Daniel de la Dumitru Marin era, de regulă, de 20% din sumele pe care societățile comerciale controlate de acesta din urmă pe primeau de la Primăria Sectorului 5 Bucureşti şi Administraţia Domeniului Public Sector 5 Bucureşti, drept contraprestaţie a contractelor de achiziţie publică. Cu titlu de excepţie, acest comision putea fi diminuat la 10 ori 15% din încasări, ori chiar se realiza o „remitere de datorie”, anume în situaţiile în care Vanghelie Marian-Daniel impunea lui Dumitru Marin alte contraprestaţii, cum ar fi acordare unor lucrări în subantrepriză anumitor societăţi comerciale, indicate expres de către Vanghelie Marian-Daniel.

Marian Vanghelie condiţiona efectuarea plăţilor de plata acestui „comision”, aceasta în condiţiile în care – în exercitarea atribuţiilor administrative şi financiar-contabile aferente funcţiei de primar – acesta avea posibilitatea efectivă de a determina efectuarea sau, din contră, neefectuarea plăţilor aferente prestaţiilor executate în baza contractelor de achiziţii publice.
 Plata acestui comision se realiza, ca regulă generală, în bani lichizi (obţinuţi din circuitul evazionist indicat), la scurt timp de la încasarea de către societățile comerciale controlate de către Dumitru Marin a plăţilor aferente contractelor de la Primăria Sectorului 5 Bucureşti ori de la Administraţia Domeniului Public Sector 5 Bucureşti.

Aceşti bani lichizi erau predaţi, ca regulă de către suspectul Dumitru Marin ori de martorii Dinuţ Daniel-Nicolae şi Apreutesei Viorel, inculpatului Niculae Mircea-Sorin (văr al inculpatului Vanghelie Marian-Daniel, pe care acesta din urmă îl foloseşte la realizarea activităţilor infracţionale cercetate în cauză). Cu titlu de excepţie, Dumitru Marin a dat bani lichizi şi în mod direct inculpatului Vanghelie Marian-Daniel.

Banii lichizi

Aceşti bani lichizi, astfel primiţi de către inculpatul Vanghelie Marian-Daniel, erau – în parte – folosiţi de acesta în interes personal, însă cea mai mare parte a acestora erau introduşi într-un circuit de spălare a banilor (care va fi expus mai jos), prin introducerea acestora în patrimoniului societăţilor comerciale BUCUREŞTI S.A. şi CALEX BUSINESS GRUP S.R.L., societăţi controlate de către inculpatul Vanghelie Marian-Daniel, prima prin intermediul inculpatului Niculae Mircea-Sorin, iar cea doua prin intermediul martorului Bodea Tiberiu.

 Contracte nejustificate

 Acest „comision” a fost plătit, în parte, şi sub forma unor contracte, nejustificate din punct de vedere comercial, încheiate de către Premier Palace S.R.L. (societate controlată, prin intermediul unor societăţi tip off-shore, de către Dumitru Marin) şi societăţi comerciale controlate, prin interpuşi, de către Vanghelie Marian-Daniel, contracte în temeiul cărora cea dintâi firmă plătea celor din urmă sume semnificative de bania reieşit că, într-adevăr, Premier PalaceS.R.L. (societate controlată de către suspectul Dumitru Marin) a încheiat mai multe contracte, în baza cărora a plătit sume de bani semnificative, cu societăţilor comerciale BUCUREŞTI S.A. şi CALEX BUSINESS GRUP S.R.L., precum şi faptul că aceste contracte au fost impuse de către inculpatul Vanghelie Marian-Daniel.

Cu cea dintâi societate Premier Palace S.R.L. a încheiat un contract de închiriere a unui spaţiu (neutilizat şi neutilizabil, în lipsa unor lucrări de renovare), pentru care se plătea o sumă lunară de aproximativ 9.000 de euro.

Cu cea din urmă PREMIER PALACE S.R.L. a încheiat un contract de prestare de servicii de reclamă pe panouri publicitare stradale.

 Contract de presări servicii

 O altă parte a „comisionului” convenit între inculpatul Vanghelie Marian-Daniel şi suspectul Dumitru Marin a fost plătit (la solicitarea celui dintâi) sub forma unui contract de prestare de servicii de reclamă pe panouri publicitare stradale, încheiat de PREMIER PALACE S.R.L. cu societatea comercială ECONOMAT SECTOR 5 S.R.L., condusă – în calitate de director – de inculpata Ciocan Laura.

Semnificativ este faptul că, şi aferent acestui contract, profitul revenea tot în patrimoniul şi CALEX BUSINESS GRUP S.R.L., ECONOMAT SECTOR 5 S.R.L. fiind doar un intermediar care plătea către CALEX BUSINESS GRUP S.R.L. aproximativ 90% din valoarea încasărilor contractuale (fără vreo contraprestație efectivă).

 Contract de publicitate

 Un alt mod de plată al „comisionului” de către suspectul Dumitru Marin l-a constituit încheierea şi plata unor contracte de publicitate în favoarea unor televiziuni indicate de către inculpatul Vanghelie Marian-Daniel.

Astfel, în anul 2009, l-a solicitarea inculpatului Vanghelie Marian-Daniel, societăţile controlate de către Dumitru Marin au încheiat contracte de publicate în valoare de aproximativ 2.000.000 de euro în favoarea societăţii OCRAM TELEVIZIUNE S.R.L. (operatorul postului de televiziune OTV), controlată de Diaconescu Dan, persoană apropiată inculpatului Vanghelie Marian-Daniel (aceste contracte nu au fost executate de către această din urmă societate comercială, fiind în schimb plătite de cele dintâi).

De asemenea l-a solicitarea inculpatului Vanghelie Marian-Daniel, PREMIER PALACE S.R.L. a un încheiat contracte de publicate în valoare de aproximativ 200.000 de euro în favoarea societăţii B1 TV CHANNEL S.R.L. (operatorul postului de televiziune B1 TV).

Imobile

 O parte a „comisionului” a fost plătit prin cedarea a două imobile noi în favoarea unor persoane apropiate lui Vanghelie Marian-Daniel.

 în anul 2010 Dumitru Marin a cedat – sub forma încheierii a două contracte de vânzare-cumpărare, fără plata preţului – două vile noi, în valoare de circa 650.000 de euro, lui Vanghelie Marian-Daniel. Contractele de vânzare-cumpărare au fost încheiate între, sora lui Dumitru Marin şi o persoană apropiată lui Vanghelie Marian-Daniel, acestea acţionând ca persoane interpuse.


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”