Zece întrebări despre spovedania lui Robert Turcescu




Zece întrebări despre spovedania lui Robert Turcescu

Momentul Robert Turcescu, pentru că așa trebuie să-i spunem, trece pentru mine, deja, printre enigmele de care e plină perioada postdecembristă, începînd cu Teroriștii din decembrie 1989.

Despre acest caz am scris în Evenimentul zilei, pe cristoiublog.ro,  și m-am pronunțat laJocuri de putere de pe Realitatea Tv.

Totuși, pentru mine rămîn multe întrebări fără răspuns, poate și pentru că presa noastră, dovedind binecunoscuta-i lipsă de profesionalism, n-a trecut imediat la investigarea cazului, la verificarea afirmațiilor lui Robert Turcescu (dacă un ins se duce la FBI și spune c-a făcut o crimă, ăia îi cer dovezi, chiar dacă el pretinde că se spovedește, la interogarea autorităților), mulțumindu-se să bată cîmpii.
Poate că cititorii, mult mai ageri decît mine, vor găsi răspunsurile la aceste 10 întrebări.

Așadar:

1.De ce a simțit nevoia Robert Turcescu să aducă dovezi false în sprijinul afirmației c-a fost ofițer acoperit? A făcut-o conștient sau, poate, a luat-o razna și crede că acestea sunt documentele unui ofițer acoperit?
2.De ce n-a dezvăluit nici un element concret, nici măcar la care serviciu a lucrat?
3.De ce-l invocă pe Dumnezeu? Face literatură sau chiar trece printr-o criză de misticism?
4.De ce ține telefonul închis și de ce și-a șters contul de internet?
5.De ce nu reacționează serviciile secrete, dat fiind că dezvăluirea a dus la resurecția suspiciunii că ar fi nedemocratice?
6.De ce invocă Robert Turcescu convocarea în fața unui judecător cînd el, practic, nu s-a deconspirat, ci doar a zis că se deconspiră?
7.De ce n-a venit Gabriel Oprea cu precizarea obligatorie privind livretul reprodus?
8.Cine știe adevărul despre ce s-a întîmplat cu Robert Turcescu? Mama? Soția? Prietenii?
9.Traian Băsescu s-a interesat, ca președinte, de acest caz sau n-avea nevoie deoarece Robert Turcescu a acționat la sugestia lui?
10.Ce va face Robert Turcescu în perioada următoare? Va mai reveni în presă?

http://www.cristoiublog.ro/


populare
astăzi

1 „Venea Mercedesul şi mă lua dimineaţa, aveam apartament în închisoare, puteam să aduc 100 de femei!”

2 Noua Eră / Priviți cu cine s-a căsătorit acest japonez de 53 de ani!

3 Dragoş Damian / Ceauşescu avea ca plan de ţară industrializarea şi internaţionalizarea. Ironic, după 35 de ani în care am închis sute de fabrici, uzine…

4 Asta e „marea” Rusie, care se pretează la așa ceva?

5 Daciana Sârbu își apără relația cu „cârlanul”