Alpinistul Alex Găvan a reuşit să urce Broad Peak (8.047 de metri) fără oxigen suplimentar

Alpinistul Alex Găvan, care a plecat în iunie într-o expediţie de două luni în masivul Karakorum, a anunţat miercuri seara că a reuşit să urce pe Broad Peak (8.047 de metri), fără oxigen suplimentar.

"Sunt cel mai fericit om din lume: chiar acum am escaladat Broad Peak (8.047 de metri), în Karakorum, fără oxigen suplimentar, alături de nişte oameni grozavi", anunţă Alex Găvan într-un mesaj postat pe Facebook.

Alex Găvan a plecat pe 11 iunie într-o nouă expediţie de aproximativ două luni în masivul Karakorum, pentru a escalada Broad Peak.

Masivul se află în Pakistan, la graniţa cu China, iar ascensiunea finală era planificată pentru sfârşitul lunii iulie, după finalizarea perioadei de aclimatizare. Sezonul de ascensiune pentru cele cinci vârfuri de peste opt mii de metri aflate în Pakistan este vara, munţii fiind minim afectaţi de muson.

Aceasta este a doua expediţie la mare altitudine organizată de Alex Găvan în 2014, după ce în aprilie a avut o altă tentativă (după cea din 2009) de a face prima ascensiune românească fără oxigen suplimentar şi fără şerpaşi a muntelui Everest (8.850 m), iar în mai a încercat să urce pe vârful Dhaulagiri (8.167 m).

"În 2007, aflat pe vârful Gasherbrum 1 - 8.068 m, în prima ascensiune românească a muntelui, împreună cu Pawel Michalski (Polonia), Jordi Jill (Spania) şi Mehdi Efetihmar (Iran), priveam în depărtare înşiruirea nesfârşită de vârfuri din care face parte şi Broad Peak. Această imagine a lăsat o adâncă impresie asupra mea, dar atunci nu mă puteam gândi la nimic altceva decât să coborâm în siguranţă. La plecarea din expediţie am trecut pe lângă masivul munte şi mi-am făcut o notă mentală că trebuie să revin. Acum această notă mentală a devenit un plan de expediţie", a declarat Alex Găvan, conform unui comunicat transmis MEDIAFAX înainte de expediţie.

Ultimul vârf de peste 8.000 de metri urcat de Alex Găvan fără oxigen suplimentar şi fără şerpaşi este Shisha Pangma (8.027 m), în premieră românească, pe 30 aprilie 2013.

Un promotor al urcării celor mai înalte vârfuri din lume "prin mijloace corecte", Alex Găvan a escaladat până acum cinci vârfuri de peste 8.000 de metri din Himalaya, fără să utilizeze oxigen suplimentar şi fără să apeleze la sprijinul şerpaşilor. El a escaladat trei dintre cele cinci vârfuri în premieră pentru România: Shisha Pagma (8.027 m) - în 2013, Makalu (8.463 m) - în 2008, Gasherbrum 1 (8.068 m) - în 2007. Pe vârfurile Manaslu (8.156 m) - în 2011 şi Cho Oyu (8.201 m) - în 2006, alpinistul a realizat cea de-a doua ascensiune românească. El a fost şi a rămas până în acest moment cel mai tânăr român care a ajuns pe un "optmiar", Cho Oyu, în 2006, la 24 de ani.

Performanţele lui Alex Găvan au fost recunoscute prin merite şi distincţii: "Gold Medal for Merit in Sport" (Spania - 2008), a primit de două ori titlul "Sportivul român al anului pentru alpinim la mare înălţime", din partea Federaţiei de Alpinism şi Escaladă şi alte două nominalizări la aceeaşi distincţie. De asemenea, este ambasador al World Wildlife Fund în România.

 


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Dan Barna, ÎNGROPAT de RISE Project: A folosit aceleași scheme ca Dragnea!

2 DOCUMENT / Lovitură de teatru în Dosarul Vâlcov!

3 Ce vremuri...Însă, la unii, coafura rezistă...

4 BREAKING Savonea NU a reușit s-o impună pe procuroarea PSD la Secția Specială nici a 7-a oară!

5 Bursa zvonurilor / Care sunt miniștrii care ar putea face parte din Guvernul Orban. Sighiartău, dat la o parte

recomandări

Te ia DNA: Vasile Blaga

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Există un site care face review-uri la cei mai buni burgeri și arată delicios